Dragă Moş Craciun,

Salut! Nu ţi-am mai scris de mult fiindcă... m-am gândit de multe ori că nu am nevoie de nimic. Dar tu ai fost mereu darnic, şi mi-ai lăsat sub brad ce ai crezut tu că e de cuviinţă şi o să-mi folosească. Mulţumesc pentru cana mov care mi-ai adus-o anul trecut şi pentru toate dulciurile, care până la urmă tot la fratele şi finul meu au ajuns. Dar nu-i nimic, sunt sigură că le-au folosit lor mai mult decât mie. Dar... dat fiind faptul că nu ţi-am cerut nimic de mult, anul acesta vin cu o listă lungăăă, care îţi va lua ceva timp să o citeşti şi sper că vei scoate toate aceste cadouri din sacul tău magic şi mă vei face fericită. A, da... eu nu-ţi voi lăsa nimic sub brad, fiindcă bradul o să fie afară şi cel mai probabil o să umble pisica pe acolo. Daaar, uşa de la bucătărie e deschisă. Intri tu şi te serveşti cu ce-ţi pofeşte inima. Sincer te sfătuiesc să te uiţi în frigider şi să iei o bucată mare de tort. Sunt sigura că o să-ţi placă.
Acum, urmează lista cu dorinţe.

La Alex, să-i duci o căciulă, să nu-i îngheţe părul, o tableta grafică şi chestii d-alea performante de făcut muzică.
La Costelia i-ar trebui ceva mai multă memorie. Pentru cap, nu pentru calculator. Să poate să înveţe alea 3 cărţi... şi poate ceva filme indiene. DVD-uri originale.
Pentru Cristina... adu-i mai multe mesaje la abonament... să nu mai facă aşa mare cost. Şi mai mulţi pistruuuuui ;X
La Doru... cred că îi ajunge o damigeană de bere. Şi note mari la bac!
La Lucian adu-i noroc, să câştige 430098943 de lei la pariuri.
Pentru Ramona... comenzi cât mai multe la produse. Şi un prieten drăguţ care să nu o sâcâie.
La Răzvan... i-ai adus-o deja pe Bianca, deci nu mai are nevoie de alt cadou. Eventual un gel de duş cu miros de scorţişoară şi portocale. :*
Sub brad la Florin, pune puţintică răbdare. Şi un Conquiztador!
La Melissa ai putea să îi pui sub brad nişte vopsea galbenă ca să îşi facă iar camera, să o poată umple cu alte desene frumoase. Şi ar mai fi frumos să-i dai o bicicletă. Să exerseze pe când vine iar la mine. Şi o felie de pâine proaspăt picurată.
La SenZz... lasă-i un bax de gume winterfresh, ca să nu mă uite toată viaţa!
Pentru Rrareş... fericire, cât mai multă. Un sac de fericire să îi pui sub brad. Ori la el, ori la Rodi acasă. Dar să scrie pe etichetă, mare şi caligrafic "Pentru Rareş". Deoarece, eu nu am cunoscut un om care să merite mai mult să fie fericit, decât el.
Pentru Simek, lasă un pachet frumos de cărţi de poker.

La Ale, adu-i un teanc de cărţi, scrise de autori ruşi.
La Dănuţa, adu-i un acvariu cu doi peşti piranha. :))
La Roxi, lasă-i-l pe Tudor sub brad, cu aparatu în braţe. Cred ca de altceva nu are nevoie :)) A, da... şi cât mai multe poze frumoase!
La George, pune-i sub brad... câţi băieţi dotaţi doreşte sufleţelul ei! :* şi ceva pastile pentru taicăso!
La Filip... aici trebuie gândit puţin... nu ştiu ce ai putea să îi laşi sub brad, dar fă în aşa fel încât să petreacă Crăciunul cu Claudia. Să fie fericit!
La Raluca... adu-i un băiat frumos, cu ochii negri!
La Hyperion să îi aduci cât mai multe weekend-uri libere, în care să meargă acasă!
La Clau... du-i un CD cu ce muzică îi place ei. Să asculte ce vrea în noaptea de Crăciun, fiindcă nu-i plac colindele.
La Ionutzza, adu-i cât mai multe şedinţe foto reuşite!

Iar mie... mie să îmi aduci cât mai multe zâmbete! Nu am nevoie de altceva!
Crăciun fericit!

Cu drag,
Bia

Biserica din sufletul meu.

Când eram mai mică, bunica mă ducea în fiecare duminică la biserică. Biserica ”de pe strada Poștii” îi ziceam, și așa îi zic și până în ziua de azi. Nu erau acolo decât bătrâni și poate 2-3 nepoți care îi însoțeam. Erau bănci masive, de lemn, vopsite în alb și fiecare avea locul său. Și eu aveam, pe o bancă din partea dreaptă, între bunica și vecina de lângă noi.
În fața altarului, era un candelabru mai mic, ce avea lumânări. Când era lumină mai puternică sau la sfârșitul slujbei, unul dintre curatori lua un fier mai lung, cu un fel de capac în vârf și stingea fiecare lumânare pe rând, fără grabă. Parcă era mai mult timp atunci.
Acum băncile masive și albe, au fost înlocuite de băncuțe lăcuite, cu motive florale, care nu au sertărele acelea în față, în care lumea își lăsa cărțile de rugăciuni și cântece bisericești. Iar în fața altarului se află acum un candelabru imens, cu becuri ce au forma aceea lunguiață, ce vor să fie lumânări, dar nu sunt. Acum se apasă pe un buton și sunt stinse. Eu nu mai am locul meu în biserică... am crescut, sunt domnișoară. Nici bunica nu mai are locul ei, deși anii au căzut ușor peste chipul ei rumenit, de femeie de la țară, care toată viața ei nu a făcut decât să muncească. Totuși mi-am păstrat locul, în spatele bisericii, lângă bunica, care mereu mă prinde de mână în timpul slujbei. Nu merg foarte des acolo, dar privind-o, mă gândesc că în curând va trebui sa merg singură. Și atunci nu voi merge deloc. E mult mai multă lume acum. Tineri, bătrâni, copii mici, tineri de vârsta mea. Și lumea se înghesuie în spate. Nu cunosc motivul. Or fi având atât de multe păcate încât le este rușine să îl privească pe preot în ochi? Eu nu pot merge în față. Acolo e o atmosfera mult prea nefamiliară. Și nu pot privi picturile atât de bine.
Biserica ”de pe strada Poștii” e în sufletul meu, alături de bunica. Niciodată nu voi putea să trec pe acolo fără să mă gândesc la ea, și niciodată nu voi putea s-o privesc pe bunica în ochi fără să mă gândesc ca iar a trecut o duminică în care am lăsat-o să meargă singură...

Anunţ!

Deci... blogul a trecut printr-o perioadă mai mult sau mai puţin de repaus, în care s-au făcut modificări. Unele vizibile (sper că vă place noul look :D) şi altele mai puţin vizibile.
M-am hotărât să mă axez pe mai multe tipuri de articole, de aceea, în dreapta, veţi avea "Categorii", care vor fi "Ştiri, Pentru Suflet şi Diverse". Posturile vor apărea ca de obicei pe prima pagină, dar să fie mai uşor în caz că doriţi să căutaţi ceva anume. Încă nu am pus categorii la postările vechi, dar probabil, în timp, se va întâmpla şi asta. :)
Have fun! :*

Am doar 18 ani...!

"Am doar 18 ani...
Sunt nebun, iubesc şi nu am bani..
Nimeni nu-mi stă în drum,
Am şoseaua mea cu un singur sens,
Mă va duce undevaaaa".

Miercuri, 24 noiembrie 2010, am implinit 18 ani! Am avut cel mai frumos majorat, am râs, am plâns şi m-am simţit bine. Am avut aproape toate persoanele la care ţin, alături de mine.
Şi înainte să suflu în lumânări, nu cred că mi-am dorit nimic. Erau prea mari emoţiile. Dar am simţit... am simţit cum un nou început se agaţă de mine şi, m-am simţit bine!!
Cred că de fapt, ziua mea a început pe 19 noiembrie şi a ţinut până astăzi, când am primit cel mai frumos cadou (adevărat, cu o mică întârziere).
Vineri am fost la Cluj, la doamna Rodica, să îmi fac manichiura si pedichiura :-", apoi m-am plimbat prin Polus, m-am strâmbat la maimuţe, am mâncat de la KFC, am râs cu mama şi cu Rareş. Seara am primit cadourile de la cei din familie şi m-am simţit bine alături de ei, în sfârşit după atâta timp de "pauză".
Sâmbătă dimineaţa m-am trezit şi am dat drumul la muzică, iar în playlist a venit melodia "Vama Veche-18 ani" şi mi-au dat lacrimile, aşa că am zis că n-o mai ascult până seara.
A fost o zi frenetică, plină de pregătiri, telefoane, fixativ, agrafe şi machiaj. Seara deja tremuram de emoţii. Abia aşteptam să îi văd coborând din maşini să îi îmbrăţişez pe toţi. Promit că eram plină de iubire.
Apoi au început surprizele. Profu şi ăştia din trupa de teatru mi-au făcut o piesă extraordinară şi un cântecel minunat. VĂ IUBESC! PROMIT! Cu toate că m-au chinuit timp de o săptămână cu secretele lor, cu surpriza asta, a fost una extraordinară! Despre Doru n-am să dau detalii, că şi aşa a rămas cu sechele dupa cele întamplate. Mulţumesc oricum!
A venit tortul, cel mai perfect şi frumos tort! Am scăpat uscată, dar machiajul tot mi-a ajuns în tort. Noroc că era marţipan. Mi-am cântat şi eu "La mulţi ani", iar când am auzit acele frumoase cuvinte "am doar 18 ani" am început să plâng ca o proastă. Nu ştiu de ce am plâns. De fericire, de tristeţe, de emoţie, dar totuşi cred că am plâns fiindcă timpul trece atât de repede. Parcă doar ieri mi-am făcut buletinul şi mi-am întâlnit prima iubire. Fetele au sărit şi m-au îmbrăţişat toate. Vă iubesc! Mulţumesc!
Am dansat, am ţipat, am râs, am sărit, am îmbrăţişat şi am fost îmbrăţişată. Cum zicea şi Roxi "Te-am îmbrăţişat cât pentru 10 ani".
Cel mai şocant moment al serii a fost cu siguranţă... cadoul din partea lui naşumeo. Striperu. Şoc! Prima dată am fost blocată. Nu înţelegeam ce se întamplă. Apoi... Am început să râd... şi nu m-am mai oprit. Săracul om o fi crezut că îmi bat joc de el...!
Apoi am dansat din nou... până dimineaţă. La 7 am ajuns acasă, mai odihnită şi mai împlinită ca oricând. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea!!

Iar azi, am primit şi cadoul meu de la Dumnezeu, şi anume ZĂPADĂ!

Într-un cuvânt? PERFECT!












Vama Veche - 18 ani

Asculta mai multe audio diverse

Crăciunul.

" E vremea colindelor, e vremea colindelor! "

Am intrat în Postul Crăciunului! Şi pot asculta colinde. Toată ziua. Şi deja am început să intru încet în spiritul Sărbătorilor de iarnă, care... e perioada mea preferată din an! Mă cuprinde aşa o stare de linişte sufletească. Tot ce lipseşte e frigul acela specific iernii, şi prima zăpadă, care trebuia programată de ziua mea, dar slabe şanse să primesc asta, ţinând cont de faptul că nu prea merit.
Abia aştept să stau cu o cană de cacao fierbinte în mână pe fotoliul de lângă geam şi să privesc cum cad fulgi mari şi frumoşi, iar strada mea se face albă, complet.
Şi ador să stau noaptea să privesc, pe geamul de lângă patul meu, stelele ce par îngheţate şi cum străluceşte acoperişul casei. Şi e o linişte aşa frumoasă...
Apoi să mă trezesc dimineaţa, să sar la geam ca să vad cum ies oamenii la stradă să dea zăpada la o parte. Cândva şi bunicul făcea asta... anul acesta am să o fac eu pentru el şi o să îi duc un pumn de zăpadă în casă să simtă şi el că e iarnă afară. Şi o să stau seara să le citesc şi lui, şi bunicii poveşti despre Iisus, cum făceam când eram mică, stând pe scaunul de lângă sobă.
În data de 24 Decembrie voi fi agitată cu curăţenia, care, ca în fiecare an, la noi se face pe ultima sută de metri. Cumpărăturile la fel. Voi merge prin oraş, aşa, alene, ca să cumpăr caşcaval să-mi facă mama rulourile preferate, care le primesc doar de Crăciun. Mă voi uita la oamenii care deşi agitaţi, se opresc pe stradă şi urează un "Crăciun fericit" din tot sufletul. Parcă toată lumea e mai bună. Şi mă voi opri ca în fiecare an lângă primărie şi voi asculta 2-3 colinde până mă va suna mama disperată.
Am să merg cu colegii la colindat şi o să râdem şi o să dansăm dansul pinguinului pe stradă şi o să ne certăm unde să mergem la următoarea casă şi o să facem 1000 de poze, apoi ultima casă va fi a mea, la 6 dimineaţa, iar a mei ne vor aştepta ca de obicei în pijamale. Colegii se vor îngrămădi să mănânce vinetele mamei şi vor cere cafea ca să putem dansa populară. Anul acesta am boxe bune, promit!
Şi poate iar o să am trei băieţi sub brad.
Nu mă interesează cât de coerent e postul. E pentru suflet. Mai mult ca oricând!
Iubesc Crăciunul!!

Şi iar mi-e dor.

Şi câteodată mi-e atât de dor, nu neaparat de tine, ci de sentimentul acela care îl aveam când mă gândeam la tine. Aveam nevoie de protecţie şi deşi îmbrăţişările tale erau atât de crispate şi reci, parcă îmi era bine. Şi uneori mi-e dor să mă trezesc în miez de noapte şi să am un mesaj de la tine cu "Mi-e dor de tine. Trebuie să vorbim... am nevoie de un sfat." Şi mă trezeam şi vorbeam cu orele. Şi mi-am pierdut atâtea nopţi alături de tine, dar nu îmi pare rău. Fiindcă... era pe vremea când aveam atâta speranţă în suflet şi atâta entuziasm, încât am fost fericită o săptămână întreagă pentru un singur sărut.
Şi acum chiar nu ştiu dacă mi-e dor de tine, sau mi-e dor de mine.
Şi urăsc faptul că am crescut atât de repede şi am învăţat atâtea.
Şi pe tine, te văd într-un glob de cristal, pus undeva deoparte în sufletul meu. Fiindcă, inevitabil, când mă gândesc la eu cea de atunci, mă gândesc la tine. Fiindcă am respirat prin tine timp de aproape un an. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să sufăr, dar şi că m-ai făcut fericită. M-ai făcut să simt că trăiesc.
Îmi pare rău că ne-am schimbat...

Photo from here

Doamne, vino inapoi in suflet meu. Iarta-ma ca te-am alungat. Am nevoie de Tine!

AMIFRAN, Au revoir! A la prochaine

În perioada 23-29 octombrie 2010 a avut loc festivalul de teatru francofon de la Arad, AMIFRAN.

A fost o săptămână, trăită parcă în altă lume. Zeci de spectacole, mii de cuvinte rostite şi auzite în limba franceză, prieteni noi, experienţe uluitoare.

Am râs la piesele comice şi am stat cu sufletul la gură la cele dramatice. Am aşteptat cu nerăbdare prestaţia noilor noştri prieteni şi am aplaudat frenetic în momentul în care actorii, ţinându-se de mână, au revenit pe scenă pentru a-şi primi ovaţiile.

M-am ataşat involuntar de sala aceea de teatru, unde mi-am petrecut atâtea ore. Scena care mi s-a părut atât de mare şi înfricoşătoare la început, am ajuns să o consider un prieten.

În momentul în care am auzit muzica lentă pe care trebuia să întru în scenă, am intrat într-o panică de nedescris: emoţii, frică, speranţa reuşitei, zeci de sentimente au năvălit în sufletul meu. Însă, atunci când am păşit pe scenă, toate au dispărut şi mi-am deschis sufletul în faţa acelei mulţimi de oameni, din atâtea colţuri de lume, pe care nu-i vedeam, nu-i auzeam, doar le simţeam prezenţa.

Iar în ultima zi, în momentul în care Păpuşa Amifran a fost coborâtă de pe "piedestalul" pe care a stat timp de o saptămână, am plâns. Am plâns fiindcă visul se sfârşise, iluzia se destrămase.

Arad, AMIFRAN, Papa Didi, Girouette, acum sunt toate doar ecouri ale sufletului!

Viscol.

Nu ne putem abţine să nu umplem cu ură paharul acela mare, pe jumătate plin, cu Cola. Va da pe afară, iar ura diluată va curge, murdărind portocaliul aerului de toamnă.

Vântul va face valuri printre sufletele rănite, iar bruma ni se va depune pe gene. Încercând să ne deschidem ochii, vom porni războaie distrugând oraşe, vieţi, inimi, speranţe.

Ar trebui să venerăm Soarele, pentru ca acesta să ne dezgheţe pupilele. Dar Soarele a fost ucis în războaiele trecute, din care singurii veterani au fost îngerii.

Mi-e dor...

      Ziceam în postul anterior că Paradisul s-a destrămat... acum, nu mai sunt atât de sigură de asta... Nu cred ca poate să se destrame complet, deoarece mereu există o fărâmă de speranţă, din cauza căreia va fi mereu, pentru eternitate, într-o destrămare continuă. Şi de atâtea ori mi-aş dori să se termine o dată... deoarece să fiu iar şi iar dezamagită e mult mai dureros decât lipsa speranţei.

      Sinceră să fiu, n-am nici cea mai mică idee cine îmi citeşte blogul dintre persoanele care mă cunosc şi... i don`t give a damn cine îşi dă seama despre ce vorbesc. Au trecut prin viaţa mea unele persoane care... pur şi simplu s-au imprimat atât de adânc în sufletul meu, încât oricât m-aş preface, nu am renunţat încă şi nici nu sunt sigură când voi putea renunţa... Şi când le văd atât de fericite şi fără nicio grijă şi când le văd atât de schimbate, mi se par atât de ciudate şi mă învinovăţesc că nu am insistat să ţin de aţa aceea, când a început să se destrame legătura. Eu n-am fost acolo când au avut nevoie... eu am preferat să renunţ în loc să lupt, iar acum e prea târziu, iar suferinţa e prea mare şi mi-am dat seama cât e de dificil să încerc iar şi iar. 

     Şi mi-ar plăcea atât de mult să fim iar noi... să râdem, să stăm cu orele alegându-ne hainele şi machiindu-ne, ca mai apoi să mergem să dansăm până nu ne mai ţin picioarele... şi tu să ai grijă de mine când am prea multe pahare de vin la bord şi eu să mă cert cu băieţii care se dau la tine, doar pentru ca ai prieten... 

    Şi uite, cât sunt eu de orgolioasă, recunosc că mi-e dor... şi am mai recunoscut o dată... în testul ăla idiot de la religie... 

    Şi timpul se scurge atât de repede... 

foto

Paradis?!

Şi Paradisul s-a destrămat...

Visători.

foto

Vom umple cu azur necunoscutul,

Iar timpul martor ne va fi.

Vom scrijeli pereţii vii cu glasul,

Iar stelele ne vor bârfi.

Încearcă să ne înţelegi copile,

Căci noi cu vise ne hrănim.

Cu gândurile noastre-agile,

Prin lacrimi si tristeţi păşim.

Găsi-vom oare fericirea,

Visând cu pleoapele deschise?

El

Si EL mi-a scris o scrisoare.

Asa cum imi place mie...

Si il iubesc.

Si EL ar face orice pentru mine.

Si suntem doar zambete.

Si sunt norocoasa ca EL este al MEU.

Dar sunt atat de tampita si nu stiu aprecia uneori...

Dar IL IUBESC!

Cel mai mult...

Iubire săpunoasă.

Nu te-ai săturat să tot dezlegi şireturile gândurilor tale răzleţe? Poate ar fi timpul să îţi schimbi oja albastră care s-a crăpat de la atâtea spălări pe mâini. Dar nu poţi rezista after-shave-ului săpunului tău, aşa că găseşti tot felul de motive ca să intri iar în baie.

Lasă şireturile alea, măcar 10 minute cât am să-ţi povestesc călătoria mea pe lună. Ţi-am văzut iubirea atârnând de un steag. Semăna cu un urs koala, cu ochii aceea mari şi plânşi. Nu ţi-am adus-o oricum... Mă intrebi de ce? Pentru că nu vreau să iubeşti un săpun...

Când îmi vei spune că ţi-ai găsit zânul, am să merg iar pe lună, sau pe pluto în caz că iubirea ta a vrut să schimbe clima. Îmi părea puţin cam prea bronzată.

SF.

Te vei trezi într-o dimineaţă cu buzele roşii de aşteptare şi vei deschide fereastra cu toată speranţa care o ai în suflet. Dar nu mai e nici vară nici iarnă. E doar o toamnă fără frunze, cu vânt rece şi plânsete de ploi. 

Vei inchide fereastra ca să te aşezi iar pe scaunul albastru care se învârte pe un ritm uşor scârţâit şi vei bea din sucul de mere, cu toate că preferi merele verzi în locul celor roşii. Te gândeşti să îţi cauţi vechiul insectar, să îţi lipeşti fluturii pe rafturile pline cu cărţi. Nu ştii ce să faci să nu mai fie totul atât de monoton... 

Ai vrea boxe care să zguduie casa, doar ca să nu îţi auzi gândurile în timp ce asculţi Matrimonio De Amor, verde de invidie că nu vei putea nicicând să cânţi la pian... 

Răscoleşti prin sertarul cu amintiri pozele developate acum două luni... până acum nu-ţi era dor să le azvârli prin cameră să vezi care prieten va fi următorul care pleacă. 

Şi nu mai ai tristeţea aceea specifică ţie în ochi. Dar nu mai ai niciun fel de aşteptare, cum aveai odinioară. Îţi doreşti doar ca degetele tale să alerge pe rândurile unei carţi SF, să te desprinzi de realitate.

Şi e frig...  şi nu vrei decât să zbori... să îţi îngheţe genele, ca să nu mai poţi clipi. 

Există schimbări în bine?

Urăsc schimbările!

M-am săturat ca de câte ori am stabilitate în viaţă, de câte ori îmi este sufletul liniştit, să vină cineva să strice tot. 

M-am săturat să văd cum se destramă tot sub ochii mei, iar eu să privesc neputincioasă. Cea mai bună prietenă, familie, tată, frate, parcă nu mai au aceeaşi rezonanţă. Alte cuvinte fără sentimente. Aşa... aruncate în vânt. 

Mi-am pierdut locul în care eram liniştită. Cineva a trebuit să tulbure apa şi acolo. Nu mai am unde să fug, unde să fiu doar eu cu gândurile mele. 

Sufletul mi-a fugit. A plecat de unde îl lăsasem în vara lui 2008. Nu l-am mai regăsit când m-am întors acolo. A anticipat furtuna şi a plecat. 

Suflet pierdut. Descriere: plin de răni, dar speranţa îi dă strălucire. Ofer recompensă. Promit să vă învăţ ce erau o dată sentimentele. Asta dacă mai contează pentru cineva...

Îmi vreau sufletul înapoi... el poate să-mi coloreze iar viaţa... Promit să nu-l mai dau nimănui... să nu-l mai împart cu nimeni.

Din cauza scârbei mele pentru omenire, pe moment m-am lăsat de scris.

Suflet.

Mi-am dat seama că un suflet poate fi zdrobit în zeci de mii de feluri. E o tortură continuă, care nu încetează decât pentru o scurtă perioadă de timp, apoi începe iar, la o intensitate mai mică sau mai mare decât înainte. Iar sufletul, după ce a fost zbuciumat, are nevoie de o perioadă în care să se acomodeze cu noile "vânătăi", să îşi recapete elasticitatea, iar atunci e mai sensibil ca oricând, astfel afectându-ţi toate celelalte simţuri. Un drum care l-ai parcurs de sute de ori, acum parcă este mai special, cu pietre de diferite forme şi cu câte un copac care să îi ţină umbră. Sunetul trenului, cu care ai călătorit de atâtea ori parcă nu mai este un sunet de fundal, ci tot ce contează, iar în acele clipe, parcă vezi toate sufletele din jurul tău. Simţurile ţi se ascut, încât parcă ai păşit într-o altă lume... până şi iubirile vechi nu mai dor atât de tare, iar o conversaţie, un zâmbet şi câteva râsete îţi sunt suficiente.

Imagine luată de aici.

Fericire.

Dumnezeu ne oferă pe tavă câte un sortiment de fericire, dar noi de multe ori minţim că suntem alergici.

Suflet?!

Şi încă o dată mi-am dat seama că nu merită să pui suflet în nimic. :) 

2008.

Pur şi simplu nu pot renunţa încă la ideea ca anul 2008 a fost cel mai frumos an. A fost anul in care am invatat cele mai multe lucruri. A fost anul prieteniei, iubirii, suferintei. A fost perfect din toate punctele de vedere. 

Nu contează câte lucruri bune s-au întâmplat de atunci, niciun an nu se va compara cu acela fiindcă... atunci a fost începutul. :) 

Iubesc începuturile! 

Fericire.

Fericirea e un moment de zâmbet, în care, oricât de agitată ar fi lumea din jurul tău, sufletul tău e liniştit.

Întâlnire cu iubirea.

Am întrat în grădina unde mă aştepta de mult timp, Iubirea. Afară era un zgomot infernal, dar îndată ce am păşit pe pământul moale, nu am mai auzit decât trilul păsărilor. Iubirea stătea întinsă pe un hamac, iar un picior i se legăna alene, atingând iarba cu vârful degetelor. M-am oprit la o distanţă destul de mică şi am privit-o. Nu uitasem cum arată. Mă gândisem destul de des la ea în tot acest timp. Purta o rochie albă, lungă până la genunchi, iar în păr avea prins un trandafir roşu. În jurul ei zburau zeci de fluturi, iar o aromă plăcută de soc plutea în aer. Şi-a deschis ochii, s-a ridicat uşor şi mi-a făcut loc lângă ea.

-Mă bucur că ai venit. A trecut mult timp de la ultima noastră întâlnire.

-Ştiam că mă aştepţi, dar nu am ştiut ce să îţi spun.

-Şi acum ştii?

-Nu, dar îţi datoram măcar o vizită, după câte ai făcut pentru mine.

 

            Mi-a zâmbit trist şi ridicându-se de pe hamac, a păşit sper gardul ce ne despărţea de realitate.

 

-Mă bucur că ai venit singură! Spuse ea privind la sora ei, ce avea chipul si inima desfigurate, Suferinţa.

-La intrare ne-au întâmpinat trei broaşte. S-a speriat de ele şi a preferat să se întoarcă.

-Da... din şi pentru Iubire mor mulţi... pentru Suferinţă, însă... nu moare nimeni.

-Deci broaştele acelea sunt moartea?

-Moartea poate lua diverse forme...

 

            Emana atât de multă căldură sufletească şi avea atâta înţelepciune în glas, încât, după atâta timp, mă simţeam în siguranţă.

 

-De mult timp e sora mea alături de tine?

-De aproape un an de zile, de când ne-am despărţit în timpul acelei furtuni sufleteşti, în fiecare clipă a fost aici. În drum spre şcoală mă ţinea de mână. Când mergeam cu prietenii şi mă simţeam bine, îmi amintea că din cauza ta sunt goală pe dinăuntru. Iar seara... când mă puneam în pat, îşi aşeza trupul rece ca gheaţa alături de mine şi îmi şoptea amintiri dureroase.

           

M-a privit tristă, iar pentru câteva momente s-a făcut linişte. Printre scândurile gardului ce lemn am putut vedea Suferinţa cum se agita şi căuta o porţiţă prin care să intre, dar peste tot erau broaşte care îi urmăreau orice mişcare. Apoi Iubirea mi-a şoptit.

 

-Şi cu toate că eu sunt motivul pentru care suferi, nu mă urăşti...

-Nu din cauza ta e Suferinţa mereu lângă mine. Tu nu ai avut nicio influenţă asupra deciziei lui. A fost alegerea lui să plece.Tu ne împreunezi mâinile şi sufletul, tu aduci cu tine Fericirea să-şi presare stelele asupra noastră şi tu eşti cea care ai grijă de noi pe tot parcursul drumului. E alegerea fiecăruia dacă vrea sau nu să îşi continue drumul în compania ta.

 

-Nu mă învinovăţeşti deloc?

-Nu... nu-l învinovăţesc nici măcar pe el... pe nimeni! Într-o poveste de Iubire, nu e nevoie de vinovaţi.

-Şi Suferinţa?

-Am învăţat să trăiesc cu ea, să o accept, să o ignor. Aştept doar clipa în care ceaţa se va ridica de pe sufletul meu şi voi putea să văd persoanele care îmi vor binele. Până atunci nu pot avea încredere.

 

            M-a ascultat gânditoare. Mi-a luat mâna şi a pus-o în mâna ei şi mi-a spus blând:

 

-Ştii că eu aş putea să o alung...

 

            M-am ridicat, am îmbrăţişat-o şi plecând, am zis:

 

-Ştiu,  dar încă nu sunt pregătită să păşesc pe acelaşi drum cu tine.

-Nu te grăbi, eu voi fi aici, aşteptându-te.

 

            Chiar înainte să ies pe portiţa grădinii, m-am oprit să mai privesc o data frumuseţea ce mi se aşternea la picioare.

 

-Te rog mult să treci din când în când şi pe la El... du Fericirea cu tine, dar spune-i să îşi umple buzunarele cu stele. Dacă El te va simţi, să îi spui că eu te-am trimis şi că îi doresc o viaţă plină de zâmbete. Iar în privinţa mea... nu-ţi face griji. Mă voi întoarce. Dar va mai dura ceva timp... până sufletul îmi va fi vindecat.

 

            Am părăsit grădina Iubirii cu sufletul împăcat, şi întorcându-ma la Suferinţă, am luat-o de mână şi ne-am continuat drumul.

 

Te iubesc-uri.

Aştept cu nerăbdare să rostesc iar acel "te iubesc" sincer, de care să nu-mi fie frică şi care să nu-l spun din obligaţie pentru el. Aştept cu nerăbdare să aud un "te iubesc" sincer, care să nu îmi rănească auzul şi care să nu simt că mă încătuşează de inima lui.

Unde sunt "te iubesc-urile" de odinioară?

Voi, care îmi citiţi blogul... cum staţi cu "te iubesc-urile" în ultima vreme? :)

Vals din iubire.

Păşeşte uşor printre stropii de rouă, sari printre ei, învârte-te, dar nu-i zdrobi. Îmbrăţişează-ţi aripile şi înalţă-te spre cer. Acolo despică norii până îţi găseşti un partener de dans. Ai grijă doar să nu aibă aripile transparente. Va dispărea jocul de lumină. Vă veţi întâlni şi vă veţi oglindi în zâmbetul celuilalt. Aici e nevoie de curaj, minte, înţelepciune... ca să vă iubiţi din prima clipă. Să iubiţi dansând... să dansaţi iubind.

Coborâţi încet spre pământ şi zdrobiţi impreună toţi picurii de rouă. Suflaţi-i, evaporaţi-i! Legaţi Soarele şi trageţi-l spre miazăzi, tu şi zânul tău. Nu vă împreunaţi mânile până nu stingeţi Soarele în ocean. Întinde-te pe iarba moale, plângi, ţipă, simte, iubeşte! Ridică-te uşor şi învârte-te până rochiţa ta purpurie va picta apusul.

Roagă-l să-ţi aducă luna şi aşeaz-o pe cer să o puteţi privi stând tâmplă în tâmplă, până vi se va vedea respiraţia. Acum puteţi dansa! Valsaţi în jurul lunii şi lăsaţi în urma voastră paşi de stele.

Dansează! Zâmbeşte!

Simte! Iubeşte!

Asculta mai multe audio Muzica

Mda...

Cât de curând o să mă iubeşti cum te-am iubit (şi poate încă de iubesc) eu pe tine... şi atunci o să mă doară în fund de sentimentele tale. :) 

Unii oameni vor să facă ceva cu pasiunile lor. Hai să îl ajutăm pe Alex, frăţiorul meu scump şi drag, cu un clik pe myspace-ul lui.

Myspace-ul lui Alex

Soarele a murit.

Întuneric. Câte o lacrimă cade în hăul întunecat, lăsând în urma ei ecouri de râsete. Zeci de mii de inimi bat la unison, într-un ritm greoi, sacadat, plin de ură. 

Războiul e pe sfârşite. Nici măcar Soarele* nu a supravieţuit. De fapt, el a fost principala victimă, începutul şi sfârşitul. Ritmuri de manele se aud până la porţile Raiului, unde îngerii ascultă în căşti muzică simfonică. Poate ei reuşesc să se salveze. 

Şi tot Jazz-ul...? Milioane de note muzicale aruncate în acid. Falsul a acaparat lumea. 

Am putea să ne întoarcem din drum? În ritmul acesta distrugem geniul. 

Soarele*- aici face referire la Soarele lui Ioan Barbu, care reprezintă apogeul cunoaşterii. 

De azi...

De azi sunt fericită! De azi am închis orice portiţă de scăpare către tine. Nu te mai vreau! Te las în lumea ta plină de fum şi îmi colorez gri-ul. Sunt destui îngeri care mi-ar împrumuta pigmentul lor din zâmbete. Îmi vine să plâng, să ţip de durere că eu însămi te voi transforma într-o umbra. Tremur din toate încheieturile şi vreau să dau timpul înapoi, să dorm toată ziua în care te-am cunoscut. Ploua cu găleata, dar eu vroiam să mă plimb, să învârt umbrela între degete şi să râd. 

Pentru un demon arăţi mult prea angelic. Dacă ştiam, îmi chemam atunci îngerul să mă salveze, dar l-am alungat. Pe el şi toţi care i-au urmat, încercând să mă ia în braţe, să mă ducă în zbor peste drumul bătătorit pe care mi l-ai aşternut în faţă.

Am preferat să lupt, să sufăr, să-mi privesc sufletul ce icnea de durere. Nu auzeam decât muzicalitatea glasului tău şi nu vedeam decât albul zâmbetului tău. Zâmbetul e singurul lucru care îmi place la oameni. Dar tu eşti un demon, cel mai demon dintre toţi. Nu te-ai coborât la nivelul unei muritoare. Nu ai făcut decât să dansezi cu mine prin foc şi fum.

Azi s-a terminat. De azi încep căutarea pentru un nou înger, care să pună lacătul pe portiţele de ieşire proaspăt închise. De azi vreau să mă pierd printre nori!

Rău de iubire.

Suferi de rău de ea. Faringele şi esofagul îţi ard, iar sângele care-ţi pompează prin vene este atât de rece încât îţi este palid până şi ţesutul neted de tip cardiac. Plasma alunecă leneşă oprindu-se o dată la 24 de bătăi de inimă. Nu-i pasă că tu te prăbuşeşti printre vise şi promisiuni.

Simţi moleculele de aer cum se izbesc de pereţii canelelor tale respiratorii şi ţi-ai dori să poţi respira apă, să simţi cum îţi dansează ciclostonii prin plămâni.

Globulele albe au început un război civil cu hematiile. Le-au luat prizoniere şi negociază cu inima pentru eliberarea lor. Dar ea nu are chef de negocieri. 

Se chinuie să îşi menţină ritmul încetinit de durerea care a cuprins-o. Se opreşte din când în când să îşi tragă sufletul, apoi continuă cu şi mai multă hotărâre. Nu vrea să te abandoneze, nu vrea să renunţe, pentru că e responsabilă pentru moartea ta sufletească. Nu o judeca... iart-o... uită!

Scrie-ţi sufletul pe foaie!

Scrie-i o scrisoare de dragoste pe placul ei! Cum îi place? Tu ştii mai bine decât oricine, dar probabil că în cazul ei, ai impresia că nu ştii nimic! Nu începe cu clasicul "draga mea", mai bine scrie "Hey, micuţo"! Nu îi spune motivul pentru care îi scrii! Spune-i doar că vroiai să se chinuie să îţi înţeleagă scrisul! Nu te emoţiona! Comportă-te pe hârtie la fel cum te comporţi când eşti în faţa ei! Fii rece, atent, fă-o să râdă! 

Imaginează-ţi cum ar citi scrisoarea, stând întinsă pe pat şi dând din picioare, cu un zâmbet larg pe faţă! Fă-i o descriere completă! O să râdă şi o să îşi schimbe poziţia. Doar nu ai vrea să-ţi dea dreptate...

Nu-i spune că o placi... o să se supere. Mai bine zi că îţi place cum îşi pune mâna la gură când râde, sau cum îşi plimbă degetele pe gâtul tău când vrea să te enerveze. 

Nu-i spune că o iubeşti, căci o să arunce scrisoarea. Spune-i că ai vrea să îi faci o poză în cel mai prost moment al ei. Fiindcă atunci ţi s-ar părea că e ea, naturală, fără nicio mască. 

Mărturiseşte-i că adori cum tresare când te joci în părul ei şi că te uiţi mereu la ea pe furiş, fiindcă e atât de simpatică atunci când nu e atentă. 

Sau cel mai simplu... scrie-ţi sufletul pe foaie. Atunci te va iubi mai mult decât te iubeşte deja. Ce? Nu ştiai, da... te iubeşte. Dar nu-i spune că ştii! Nu îi place să fie cu garda jos.

Scrie-ţi sufletul pe foaie!

El mă iubeşte!

Am să-mi machiez buzele crăpate cu sânge. Vino, ia-mă, sunt vie, de fapt, o moartă vie. Sunt doar acea mică fetiţă cu o minte diabolică. Uite, apune Soarele, dar tu iubeşti doar lumina. Eh... ce naiba? Dacă mă iubeşte, de fapt nu mă iubeşte. Am să-l părăsesc, am să arunc apă peste focul inimii. Dar nu mă lasă să plec. Dacă mă iubeşte, de fapt nu mă iubeşte. Mă urăsc pentru că ştiu că minte.

Dacă te-ai îndoit de mine, acum sunt o moartă vie. Te dezgust? Foarte bine! Te voi bântui toată viaţa, după fiecare apus de Soare. Am avut oportunităţi pentru eternitare, iar acum tânjesc după noapte. Da, văd frica de câte ori mă uit în ochii tăi. Fă-mă să-mi doresc să mor. Gustă-mă! Bea-mi sufletul! Respiră-mă în camera ta. Să te aud cum ţipi de groază! 

Oricum nu te voi asculta. Mă voi plimba prin existenţa ta, fără vreun scop, pentru că în final... toţi suntem morţi. Sărută-mi rănile sufletului. Iubeşte-mă acum, în viaţa de apoi. Noi nu avem loc nici în Rai, nici în iad. Suntem prinşi între lumi. Îţi aud frica în respiraţie. Nu te voi ucide... decât din plăcere! Iar toţi oamenii care au rămas în urma, ameţiţi şi orbi nu vor simţi lipsa noastră. Ca doar suntem morţi vii!

Două mii de ani vom aştepta eternitatea!

 

La mulţi ani!

Cum să încep postul acesta? Hmm... cred că voi spune că azi este 24 Aprilie. 24 aprilie este a 114-a zi a calendarului gregorian. De fapt... este mai mult de atât! 

Azi, una dintre cele mai importante persoane pentru mine împlineşte frumoasa vârstă de 15 ani (deci trebuie să bem 15 sticle de şampanie! ) 

La mulţi ani, Criss!

Să creşti mare, frumoasă, să ai parte de tot ce îţi doreşti, să îţi fie viaţa toată un zâmbet şi să fiu prin preajma ta şi când o să împlineşti 105 ani! 

Ei bine... ţi-am zis eu că vii la liceu şi o să te stresez tot timpul! Sau de fapt... o să ne stresăm reciproc! 

Să nu te schimbi niciodată, să rămâi la fel de entuziastă, prietenoasă, pistruiată, iubitoare şi mai ales... fericită! 

Nu ştiu dacă o să-ţi placă sau nu cadoul, dar sper măcar să te fac să zâmbeşti!

Te iubesc muuuuuuuult!!!! ;x

Apropo... Ubitha mea... exact acum o lună am împlinit 2 ani de când suntem "împreună". Că îţi aminteşti că a noştri au mers la... pescuit :))

:*:*:*:*

felt down

Simt ca pic, simt ca decad, ca-mi pierd mintile , stii ? Acel moment pe care il astept de atata timp incepe sa se joace cu mintea mea, incepe sa ma piarda printre cuvinte, printre sentimente si raman fara niciun rost. Incerc cu optimismul si nu merge. Sunt o libidinoasa sentimentalista si culmea, nimeni nu-si da seama de asta. Astept de atata timp sa fiu intrebata ce-i cu mine, cum imi merge, care mai e viata mea, cu ce mai pot fi ajutata, dar se pare ca toti isi urmeaza scopurile, interesele. Sincer, astept respect din partea celor pe care i-am jignit, pe care i-am umilit, dar la care am tinut ca dracu . Astept un semn din partea lor, de fapt, pentru ca doar ele ma cunosc destul de bine incat sa isi dea seama ca nu imi e bine, dar nu se straduiesc nici macar sa ridice un deget . Poate ca am momentele mele de declin  ( ca asta, de altfel ), dar inca mai cred, mai sper ca totul o sa fie candva bine, inca mai am un strop de incredere in ce-mi dicteaza inima, sau, de fapt, de ceea ce o oblig eu sa-mi dicteze .

Perfect!

Cine eşti, cine sunt, nu vom şti nicicând,

Viaţa noastră-i nebunie într-un cuvânt

Te iubesc, mă iubeşti, ştiu... e complicat!

E nebunie viaţa noastră împreună!

Jojo- Perfect!

L'invitation a la valse!

De curând am terminat de citit "Invitaţie la vals" a lui Mihail Drumeş şi mi s-a părut o carte minunată, simplă, destinată oricărei categorii de cititori. Pur şi simplu te introduce într-o transă în care nu o să ieşi decât după ce temini cartea. Ei bine, cel puţin asa mi se întâmplă mie cu cărţile care îmi plac. 

Ei bine, n-am venit aici să fac o recenzie a cărţii, ci să spun în câte feluri mi-a deschis ochii, câte am realizat.

1) Cu sufletul stă ca şi cu răceala. Umbli destul de dezbrăcat, nu porţi căciulă sau ceva la gât şi într-o dimineaţă te trezeşti că ai impresia că îţi va exploda capul, ai nasul înfundat şi febră. După ce îţi trece, ţi-e frică de o nouă răcealăm aşa că te îmbraci mai bine. Ei, aşa şi cu sufletul. Îl lăsăm descoperit şi orice vânt de noiembrie poate să îl atingă, orice dragoste trecătoare. După ce facem febră de vreo două ori, îl infofolim bine şi nu ne mai lăsăm duşi de nas de vremea schimbătoare. El se cicatrizează, îşi vindecă rănile, dar apoi devine mult prea preventiv şi nici măcar adierile nu mai pot ajunge la el.

"Marile dureri nu dor de la început. Sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă."

2) Prietenia bazată pe invidie din ambele părţi este printre cele mai rezistente. 

3) Orgoliul este o armă puternică, dar de multe ori se poate întoarce împotriva noastră şi vom avea de suferit mai mult decât am fi avut dacă nu intervenea el.

4) Doi oameni se pot iubi atât de mult, încât să moară unul pentru celălalt, dar cazurile astea sunt rare. 

" De altfel, aleşii dragostei absolute sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile."

5) Când eşti trist te întrebi de ce nu eşti fericit. Când eşti fericit te întrebi de ce eşti atât de fericit. Niciodată nu suntem mulţumiţi!

6) Pasiunea care tinde spre nemărginire este... extraordinară!

"Vreau să-ţi intru în sânge!"

"Sufeream de rău de tine!"

"De ce nu te-am omorât atunci? De ce n-am murit împreună?"

:)

Sunt prea egoistă ca să îţi dau sufletul meu!

Razna.

Iubitule, de când nu am mai vorbit, lumea parcă a luat-o razna! Vezi oameni plimbându-şi umeraşele de ici'colo. Unii le ţin în braţe, alţii le-au pus zgardă. 

Şi peste tot e nisip. Îţi aminteşti că nu suport nisipul? Oare dacă am goli pământul de nisip, s-ar opri timpul? 

Unde aş vrea să se oprească timpul? La pagina 124 din "Invitaţie la vals" a lui Drumeş, chiar dacă iubirea absolută nu va răsări Soarele încă o dată. Măcar să ştiu că voi rămâne cu zâmbetul pe buze. 

Nu dragule, nu mi-e dor de tine. Prefer iluziile în locul tău. Nu vreau să îţi stric părerea bună pe care o ai despre tine, dar eşti pur şi simplu mult prea real pentru mine!

Asa vorbeste Domnul slavei

Asa vorbeste Domnul Slavei
In glasul Sfintei Liturghii
Desi m-am inaltat la Ceruri
Eu nu va las
Eu nu va las orfani copii

In fiecare liturghie
Eu ma cobor din nou la voi
Din nou e coasta Mea strapunsa
Si-Mi curge sange
Imi curge sangele suvoi

Ma rastignesc din nou pe cruce
Pe masa Sfantului Altar
Primiti-Mi sangele si trupul

Sa nu vin iarasi

Sa nu vin iarasi in zadar

Spring.

Cu toate că e primăvară... nu-mi mai permit să mă îndrăgostesc. 

BIANCA.

Eu sunt Bianca. B-I-A-N-C-A. Am un nume banal, cât pentru două persoane... Două Anca. Poate de aceea trec de la o stare la alta mai repede decât îţi dai tu ochii peste cap. Cele două Ance se confruntă des. Se ceartă, uneori se iau de păr. Una are ochii verzi şi cealaltă îi are albaştri. O dată una este bună şi cealaltă rea, iar alteori e viceversa. Foarte rar se fac exces de complezenţă şi folosesc acelaşi caracter. Când mă plictisesc stau şi le ascult cum se contrazic. Nu cad de acord decât în faptul că ele niciodată nu-s de acord.
Acum să revenim la numele meu. B vine de la BLOG. A2-a mea casă. Una dintre Ance nu este de acord. Spune că este o pierdere de timp, ca şi scrisul de altfel. Dar când suferă şi ea ar scrie romane, dar se abţine cu stoicism. Este cea mai orgolioasă. Oricum, o mai surprind uneori când face mutre la câte un cuvânt, dar atât. Îl schimb până îi place. B mai vine şi de la Bociu, locul nostru special.
A doua literă vine de la... Iubire. Ei bine, aici este o temă mai delicată, deoarece cea cu ochii verzi este împotriva acestui sentiment/emoţie ( din orele de psihologie niciuna nu şi-a dat seama ce este până la urmă.) Însă cea cu ochii albaştri s-ar îndrăgosti în fiecare zi de altă persoană sau de aceeaşi persoană, lăsând-o apoi pe cealaltă să sufere, deoarece ea este destul de matură şi stabilă emoţional încât să treacă uşor peste.
A vine de la... Accident. Toate lucrurile bune din viaţa mea s-au petrecut din greşeală. Normal că cele două Ance nici aici nu sunt de acord. Una crede în horoscop, în orientarea astrelor, în soartă şi noroc pe când cealaltă îi râde în nas şi spune că nu există coincidenţe.
N de la nehotărâre... cred că se înţelege de ce.
C... Carte? Ce le place amandouă Ancelor este să citească. Orice, oricând, deşi Anca aceea care nu este cu scrisul, se preface de asemenea că citeşte din obligaţie. Este atât de simpatică atunci când plânge la finaluri fericite...
Al doilea A nu mi-am dat seama de la ce vine... Totuşi de multe ori m-am gândit că ar trebui să mă cheme Roxana pentru ca Râd mult, sau Paula pentru că am ceva cu Prietenia. Dar eu sunt Bianca şi atât. Şi împreuna cu Ancele mele vom cuceri lumea! Ei bine... cel puţin în imaginaţia noastră.

Rupturi de suflet.

Aşa! Rupeţi suflete printre discuţii banale, apoi priviţi cu ochii injectaţi spre cer. Căutăm un Dumnezeu care să ne iubească pentru zâmbetele, cântecele şi iubirea noastră. Măcar de ar fi sincere şi nu ar avea la bază ruptura unui suflet. Nu strigaţi după îngeri. Au murit cu toţii răpuşi de ura noastră. Supravieţuitorii se ascund speriaţi în spatele ultimelor suflete inocente.

Toată lumea îşi ţine visele în braţe şi le plimbă peste tot. Te voi iubi atunci când le vei da drumul! Să se împlinească. Te voi iubi din ce în ce mai mult.

Nu mai trăi în remuşcare... cerul se va termina oricum, iar atunci te voi ţine în braţe... pentru că nu vreau să te văd plecând.

Vară.

Vreau vară... să te iubesc din nou.

Idei?

Mă agaţ cu disperare de orice idee ar vrea să răsară. Să respir şi să trăiesc prin ea. Şi mă gândesc dacă se merită să sacrifici totul... dacă se merită să sacrifici ceva. Dar apoi... cei care trăiesc doar pentru ei, ce au? Nimic... doar pe ei şi puţin praf pe masa care înainte era plină de tablouri. 

Şi dacă vrem ceva... de ce e asa de greu să obţinem? Şi dacă primim ceva gratis, de ce nu-l acceptăm? Sau dacă îl acceptăm... de ce plătim înzecit? 

Parcă nimic n-ar exista. De fapt... nimic nu există. Totul este mult prea iluzoriu. Şi doar cădem în gol, răpuşi de propria noastră neputinţă.

Şi nu vreau decât vară... 

Băiatul cu ochii migdalaţi.

Băiatul cu ochii migdalaţi nu a fost nicicând capabil de iubire. A avut parte doar de încercări eşuate. El n-a avut niciodată parte de suferinţă, îndoială, speranţă, fiindcă n-a avut nevoie. Poate caracterul său orgolios a fost decisiv în această parcurgere atât de lină a vieţii sale. Printre glume şi distracţii totuşi a cunoscut câteva ele care i-au atras atenţia, însă niciuna la fel de mult ca EA. O privea pe ascuns, ea sărea în mintea sa, indiferent la ce se gândea şi pentru prima dată în viaţă s-a lăsat purtat de sentimente şi a făcut o încercare stângace de a-i mărturisi. Prea stângace din păcate, pentru acea EA care îşi ghida mânerul vieţii în funcţie de "aici şi acum". Nu mergea niciodată pe drumuri ocolitoare, fiindcă n-avea timp de pierdut.

Băiatul cu ochii migdalaţi a rămas cu încercările stângace, cu privitul de la distanţă şi cu gândurile despre EA care îi sar de ici-acolo prin mintea sa bulversată.

La mulţi ani, Ionuţ!

La mulţi ani!! Eşti una dintre cele mai încăpăţânate persoane pe care le cunosc şi... îţi mulţumesc pentru asta! N-ai renunţat la mine oricâte tâmpenii am făcut şi oricât te-am îndepărtat, tu te-ai apropiat şi mai mult. 

Te iubesc mult şi îţi mulţumesc pentru aştia aproape 2 ani de când suntem prieteni :*

A, da... şi clasicele urări de bine: multă sănătate, fericire, iubire şi cât mai multe vise împlinite!!!

La mulţi ani, Vlad!

Măi Vlad, măi... Ai ajuns la 18 ani! Ce maaaare te-ai făcut :*

Să ştii că, eşti cea mai enervantă şi în acelaşi timp simpatică persoană pe care o cunosc şi îţi spun pe cuvânt că eşti un om foarte special şi meriţi tot binele din lume. 

Aşa că... la mulţi ani, multă sănătate, fericire, un strop de noroc, femei câte poţi duce etc etc. 

:*:*:*:*:*:*..!!!

Apropo... se pare că... eşti un început de primăvară, chiar dacă afară e Soare cu dinţi.

Happy birthday!

La mulţi ani, Eliza (Hellen, EBA)...!! Să creşti mare şi frumoasă şi fie ca toate visele tale să devină realitate!

Să ai parte în viaţă doar de fericire, iubire, prieteni adevăraţi, noroc, prăjituri cu mere, suporturi pentru lumânări şi cercei!! Mai pe scurt... tot ce-ţi doreşti!

Te bsk 

Şi eu, şi tu…

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…
 

( Nu-i singur Iuda vinovat - Costache Ioanid Clik pentru melodie )