duminică, 28 iunie 2009

Tic-tac!


Tic-tac! Tic-tac!
Acelaşi sunet enervant care îmi aminteşte că timpul se scurge încet, dar sigur.
Dar chiar a trecut atâta timp?
Glasul vântului e acelaşi, iar apa e la fel de rece şi are acelaşi gust. Drumurile şerpuiesc la fel ca întotdeauna şi toate ajung la aceeaşi nori pufoşi la care ne uitam odinioară încercând să conturăm diverse forme cu creionul imaginaţiei noastre bolnave.
Dar... eu nu mai sunt la fel. Am crescut. Am continuat să plâng deşi îţi promisesem că voi fi puternică. Dar au fost şi lacrimi de fericire, promit! Am aruncat gustul înţepător al ţigării şi mi-am creat altă dependenţă: aceea de vise.
Oricum... am început să iubesc cerul. Mă face să ma gândesc la tine. De ce? Nu ştiu... tu mă cunoşti cel mai bine, poate mai bine decât mă cunosc eu însămi. Poate ai putea să dezlegi încă un mister al personalităţii mele.
Dar tu ce mai faci? Ai aceeaşi pasiune pentru adrenalină cum aveai o dată?
Se pare că timpul... când te-a convins să pleci, a uitat să îţi spună că trebuie să pleci fără să uiţi.
Tic-tac, tic-tac!

miercuri, 24 iunie 2009

Leapsa


Merci Kali pentru leapsa :)

Leapsa merge la cine vrea :D ^^

duminică, 21 iunie 2009

Fetiţa cu ochii verzi.


Aţi avut vreodată inima împărţită în două? V-a smuls cineva jumatate din ea şi voi aţi uitat cum să folosiţi... sau v-a fost frică să folosiţi cealaltă jumatate? Dacă nu... sper să nu aflaţi niciodată... şi sper că povestea fetiţei cu ochii verzi să vă facă doar să vă imaginaţi.

Se născuse pentru a nu ştiu câta oară, cum o făcea de fiecare dată când un an se adăuga la şiragul vieţii ei. Fulgii de nea dansau ca de obicei pentru ea, făcându-i cadou inocenţa lor. Însă de data aceasta era altfel... era altfel fiindcă o persoană nu prea cunoscută îşi făcuse simţită prezenţa. O persoană care trecuse fugitiv printr-un moment scurt viaţa ei şi care a impresionat-o prin ce era, care o făcea să creadă că perfecţiunea chiar există. Glasul său era atât de pătrunzător încât fiecare particula din ea vibra la auzul acestuia. Cu toate că începuse să nutrească o dragoste mai deosebită pentru el, prietenia lui era cadoul cel mai frumos.
Timpul a zburat atât de repede şi se apropia clipa care o aşteptaseră atât de mult, aceea în care potecile munţilor unde au crescut aveau să se întâlnească şi ei se vor regăsi. Însă timpul nu a trecut fără să lase o urmă în sufletul celor doi: fetiţa cu ochi verzi şi băiatul cu zâmbet ştrengar. Prietenia lor devenise atât de strânsă, încât mereu ştiau unde se află celalalt, simţeau ce simte celălalt, chiar dacă sute de kilometri îi despărţea. Ea nu mai cunoştea singurătatea, fiindcă ştia că el e mereu acolo... pentru ea.
Într-un final, cei doi şi-au întâlnit privirile, iar discuţiile lor interminabile au avut un sfârşit care era asemenea unui colţ din Rai. Un sărut... un sărut la care ea nu se aştepta, care i-a umplut respiraţia cu eternitate. Însă el s-a oprit, s-a smuls din braţele ei care nu vroiau să renunţe la el şi a plecat împreună cu zâmbetul său ştrengar, lăsând în urma sa gânduri uitate de timp, o pereche de ochi verzi înecaţi în lacrimi şi un suflet rupt în două.
Lumea ei plină de culori vii a devenit brusc neagră. Privea printre lacrimi jumatatea de suflet care i-a rămas. Era nedumerită. Acolo se afla dragostea pentru toţi care o înconjurau, în timp ce în cealaltă jumatate, se afla doar el. Ce avea să facă acum? Dacă cineva îi vroia şi cealaltă parte? Ce avea să se facă goală pe dinăuntru? Astfel ea şi-a închis sufletul într-o cutie de metal, aşteptând ca el să se întoarcă. Dar nu s-a mai întors... iar fetiţa cu ochii verzi a rămas singură, cu jumătatea ei de suflet, pierdută printre stropi de ploaie, vânt şi ceaţă.

joi, 18 iunie 2009

Amintiri.


Ce sunt amintirile?
Cred că... sunt acele mici detalii care au ecou în inima noastră şi care sunt dovada pentru a ne demonstra că am trăit şi până acum.
Ce înseamnă să trăieşti?
Să aduni amintiri... să le încui într-un sertar al minţii şi să le păstrezi pentru tine. Fără amintiri am fi doar nişte simple particule de praf. :)

marți, 9 iunie 2009

marți, 2 iunie 2009

postez.

Bianca, simt o pofta nebuna de a posta. Poate ca imi e lene sa ma duc sa fac dus si sa ma pun in pat sau poate ca e mai mult de atat.Revers, cred ca asta e cuvantul potrivit pentru a descrie seara asta. S-au intamplat atatea luna asta. Iubire. Suferinta. Prieteni. Calatorii. Ganduri. Ura. Zambete. Plansete. Soare. Ploaie. Tunete. Fulgere. Salcami. El. Mesajele de la 2 noaptea. Bipurile de la 2 noapte. Sunatul pe la 2 noaptea si inchisul pe la 5. Nopti nedormite. Suflete invechite. Minti intrate la apa. Mistouri pe tema iubire. Din nou suferinta. Din nou iubire. Si mai multa iubire. Te iubesc-uri scuipate pentru prima data nu din mila. Intrebari. Raspunsuri. Teze. Note. Medii stricate. Prosperitate. Si mai multa iubire. Lampa. Aparat foto stricat. Mers prin ploaie. Bancuri spuse inainte de scoala. Intalniri la fara 25 la ceas. Ajunsul la fara un sfert la ceas. Conflicte. Bucurie. Multa bucurie. Raza mea de soare. Steaua mea. Picatura mea de ploaie. Coala mea rupta. Siretul meu. Cravata mea. Tocurile mele. Tenesii mei rupti. Tricou TH purtat ca pijama pentru a adormi cu gandul la el. Dreaduri. Mai bine nu dreaduri. Par cret. Mai bine nu par cret.

Yeah, mai spun? Mai bine nu .. Sa vorbim despre.. noi. Despre ceea ce vrem sa devenim. Sa ne evidentiem calitatiile. Ei bine, leapsa a ajuns la mine. Sa zic calitatiile mele? Desenez dragut, spun eu. Iert repede. Vad partile bune dintr-un om prima oara. Inca scriu cu stiloul. Iubesc matematica/ geografia/ istoria/ civica/ biologia/ chimia.

Ce vreau sa devin? Pai.. Psiholog, arhitect, redactor... poate o slujba in care sa comunic cu oamenii.. poate o slujba in care sa stau acasa in pantaloni largi, la fereastra, unde sa inventez ceva si sa castig bani pentru a le servi copiilor mei cereale dimineata (ce vise =)). imi plac cerealeleee).. Poate m-am gandit a-mi gasi o slujba care prevede criminalistica.. cine stie? Eu una nu..