Şi iar mi-e dor.

Şi câteodată mi-e atât de dor, nu neaparat de tine, ci de sentimentul acela care îl aveam când mă gândeam la tine. Aveam nevoie de protecţie şi deşi îmbrăţişările tale erau atât de crispate şi reci, parcă îmi era bine. Şi uneori mi-e dor să mă trezesc în miez de noapte şi să am un mesaj de la tine cu "Mi-e dor de tine. Trebuie să vorbim... am nevoie de un sfat." Şi mă trezeam şi vorbeam cu orele. Şi mi-am pierdut atâtea nopţi alături de tine, dar nu îmi pare rău. Fiindcă... era pe vremea când aveam atâta speranţă în suflet şi atâta entuziasm, încât am fost fericită o săptămână întreagă pentru un singur sărut.
Şi acum chiar nu ştiu dacă mi-e dor de tine, sau mi-e dor de mine.
Şi urăsc faptul că am crescut atât de repede şi am învăţat atâtea.
Şi pe tine, te văd într-un glob de cristal, pus undeva deoparte în sufletul meu. Fiindcă, inevitabil, când mă gândesc la eu cea de atunci, mă gândesc la tine. Fiindcă am respirat prin tine timp de aproape un an. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să sufăr, dar şi că m-ai făcut fericită. M-ai făcut să simt că trăiesc.
Îmi pare rău că ne-am schimbat...

Photo from here