Perspectiva mea.

Am tot promis că voi face un post în care voi explica perspectiva mea asupra unei relaţii de cuplu, ţinând cont de faptul că am 18 ani şi am fost/sunt crescută de nişte părinţi excepţionali.

Să începem cu începutul. Mintea şi sufletul sunt cele mai importante. Şi aspectul fizic contează, dar e pe ultimul plan, atunci când aleg un băiat. De asemenea, degeaba are ceva în tărtăcuţă dacă nu se ştie comporta.

Nu accept ca prietenul meu să ţipe la mine şi de asemenea nu-mi plac iubiţii care mă consideră la fel ca prietenii lui de bere şi cred că pot discuta orice chestie scârboasă cu mine. Hai că merge de 2,3 ori, că nu-s prinţesă, dar NU tot timpul!

Nu îmi car prietenul meu peste tot cu mine. Dacă eu merg la o petrecere la care el nu este invitat, atunci rămâne acasă. De asemenea, nu accept să mi se spună "Dacă nu vin şi eu, nu mergi." Eu o să zic "atunci du-te tu" şi am încheiat orice altă socoteală.

Îmi zicea cineva că dacă eşti cu o persoană şi o iubeşti, atunci aşa e frumos... să mergeţi împreună peste tot şi aşa. Ei bine, nu cade cerul dacă 5-6 ore nu suntem împreună. Şi în plus, dacă merg cu prietenii mei, merg cu ei.

Edit3: Nu consider că dacă mă sărut cu alt băiat, e înşelat. Nu suntem căsătoriţi. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, e înşelat. Dar tot nu suntem căsătoriţi.

Am o grămadă de prieteni băieţi. Nu o să renunţ la ei doar pentru că domnişorul are în program crize de gelozie. Prietenii sunt prieteni!

Îmi bazez relaţiile pe sinceritate şi comunicare. Eu spun ce am pe suflet ce vreau, ce mă deranjează. Mă aştept ca şi el să facă acelaşi lucru.

Nu o să îi spun niciodată: "Nu mă interesează că ai zis că ieşi cu prietenii în oraş. Acum seara vreau să ne uităm la un film." Ci mereu voi zice "Ieşi cu prietenii tăi. Noi putem sta împreună şi mâine."

Nu cred ce îmi zic alţii. Dacă aud ceva şi consider că poate fi un sâmbure de adevăr în poveste, îl întreb pe el, fiindcă după cum ziceam, mă aştept la sinceritate din partea lui. :)

Îmi place să râd şi să mă prostesc. Nu îmi place să mă sărut în public. Decât foarte rar. Dar pupicii merg. :D

Dacă îmi mai amintesc ceva, dau edit. :))

Edit: nu mă împac, dacă ne-am despărţit. Dacă nu a mers prima dată, mai mult ca sigur nu va merge nici a2-a oară.

Edit2: iubesc din tot sufletul, dar dacă nu este altă soluţie, atunci renunţ.

Nu îl cert dacă se îmbată. Eventual că s-a îmbătat fără mine.

Nu îl pun să se uite la filme lacrimogene cu mine. Prefer să ne uităm la unul de acţiune.

Edit4: am primit o replică drăguţă la postul meu. Clik aici