Iar tu.

Acum care e direcţia? Tot înainte, spre Soare!
Nu mai ţine ura aia aşa strâns în braţe. Desfă-te de ea.
Regrete... tu nu aveai regrete. Şi ce dacă 365 de răsărituri au încetat să mai existe? Gândeşte-te la cele ce urmează, fără să-ţi ameninţi sufletul că îl vei închide iar.
Da măi, da... ştiu că nu îţi plac oamenii, dar îţi plac zâmbetele, deci nu uita! Nu te mai minţi... tu nu ştii să urăşti. Nu poţi să urăşti.


Iartă-mi optimismul... ştiu ce simţi acum. Ştiu că ai plâns până ai rămas fără lacrimi, fără aer, fără viaţă. Ştiu că ai ţipat până nu ai mai avut glas şi ţi-ai făcut cu unghiile răni în palma. Şi ştiu că ai adormit ţinându-ţi genunchii în braţe fiindcă te simţeai iar singură.
Dar ştiu de asemenea că eşti tu şi vei continua. Fiindcă tu nu ştii să distrugi. Deci nu te poţi distruge, oricâte ameninţări îmi arunci în braţe.
Te vei iubi din nou. Ştiu sigur!