luni, 25 aprilie 2011
duminică, 24 aprilie 2011
Soarta.
Te-am câştigat la un joc de noroc cu soarta. Premiul era surpriză, dar m-am hotărât să risc şi mi-am pus în joc toate sufletele. Tensiunea creştea cu fiecare secundă. Un zar, apoi încă unul, apoi o carte extrasă cu mişcări lente. Îmi era atât de frică să nu câştige. Îmi priveam din când în când sufletele care aşteptau cuminţi să se întoarcă la mine. Le simţeam neliniştea.
Dar soarta, cum îi este obiceiul, a trişat, crezând că nu va fi observată. Însă şi ea mai este trasă la răspundere din când în când. Iar eu te-am câştigat. Înmânându-mi-te, a zis cu vocea plină de dispreţ:
-E premiul tău, însă profită de el. Are termen de valabilitate.
Nu contează. Te-am câştigat! Cel mai preţios suflet dintre toate...
Umple-mi rândurile de tine!
Dă-mi iubirea ta! S-o aştern pe foaie...
La mulţi ani, Criss!
La mulţi ani tu fiinţă mică, drăguţă şi pistruiată care eşti atât de importantă în viaţa mea!
Să ai parte doar de sănătate, fericire, iubire, noroc, bani, numai vise împlinite, băieţi buni (la suflet, desigur) şi... îţi doresc din tot sufletul să-ţi fie viaţa toată un zâmbet!
La mulţi ani iubitaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!
Te iubeeeeeeeeesc ;x
P.S. Nu te enerva pt poză! :*
Paşte.
Hristos a Înviat!
Să aveţi parte de un Paşte fericit şi plin de căldură sufletească!
"Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi" (1 Ioan 4:19)
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3:16)
Degete.
Nu îmi amintesc dacă am dormit sau pur şi simplu mi-am privit degetele prin întuneric. Îmi păreau atât de inerte... şi apoi am simţit o lovitură. Dar nu am putut reacţiona în niciun fel.
Mă gândeam la Dumnezeu, stăteam de vorbă cu el, vroiam să-l rog să ne ajute, dar erau atât de multe gânduri în jurul meu şi apoi mi-am dat seama că iar îmi privesc degetele. Atât de atent le analizam... era ca şi cum ar fi aparţinut altcuiva. Ştiam că îmi făcusem manichiura: forma, culoarea, tot era identic, dar nu erau ale mele.
Apoi mi s-a făcut brusc frică şi am încercat iar să vorbesc cu Dumnezeu... însă vocile erau atât de multe, atât de fioroase... ţipete şi uşi trântite, iar eu eram singură într-o mare de oameni.
Iartă-mă pe mine păcătoasa! Tu m-ai făcut om şi îţi mulţumesc!
Dar... cu degetele mele ce s-a întâmplat?
vineri, 22 aprilie 2011
Mulţumesc.
M-am săturat de aceleaşi discuţii banale, de întrebări puse din lipsă de subiecte, de aceleaşi rugăminţi şi aceeaşi stare evazivă de milă.
Am pus punct şi am început o altă carte. Mulţumesc pentru colaborare, acum te rog frumos ocupă-ţi locul de personaj secundar.
joi, 21 aprilie 2011
Primăvară.
Mi-a venit să plâng de dimineaţă când am văzut cât de tare s-a împrimăvărit.
Un nou început. Categoric. Ne asumăm riscuri. Fără regrete.
Adevăr?
Şi ce frumos ar fi ca în mijlocul iernii, când gerul fugăreşte pietrele, să putem merge, pentru 2 zile, în pantaloni scurţi, deşi afară e încă alb şi pufos. Sau în toiul verii, când viaţa e aşa frumoasă, să stai privind stelele şi acestea să ţi se aşeze în păr.
Acesta e adevărul. De fapt, nu ştim niciodată ce vrem.
miercuri, 20 aprilie 2011
Viaţa.
Pur şi simplu există sfârşituri şi noi începuturi. Nu ai cum să evadezi din cercul acesta.
Uneori aşa e mai bine... mult mai bine! :)
Zâmbeşte! Cineva oricum te iubeşte!
Citatul zilei
Timpul e uneori aşa de apăsător, c-ai vrea să-ţi spargi capul de el.
(Emil Cioran)
Nota personală: mi-aş dori să nu ştiu că timpul e atât de crud.
Black Swan
Black Swan (Lebăda Neagră), în regia lui Darren Aronofsky a avut premiera în România în data de 25.02.2011 şi a avut în rolurile principale nume mari ale cinematografiei (Mila Kunis, Natalie Portman).
Ok... eu am văzut filmul acesta acum două zile şi pot zice că am fost surprinsă... Nu a fost chiar atât de bun pe cât mă aşteptam să fie, dată fiind reclama care i s-a făcut şi bugetul alocat (13 milioane de dolari?!), dar în orice caz m-a impresionat. Prestaţia lui Natalie Portman pot zice ca a fost... ireproşabilă şi se poate vedea clar efortul pe care l-a depus pentru acest rol.
Nina (Natalie Portman) este o balerină care caută perfecţiunea, însă niciodată nu a primit un rol care să îi scoată în evidenţă talentul. Însă în cele din urmă este aleasă pentru a juca în Lacul Lebedelor, însă trebuie să joace atât în rolul Lebedei Albe, cât şi a Lebedei Negre. Ea se potriveşte de minune în primul rol, ceea ce pentru ea, ca să îl poată reprezenta pe cel din urmă reprezintă o provocare imensă la nivel psihologic care va rezulta în... ei bine nu vă spun în ce va rezulta. Nu-mi place să stric finalurile!
Este o dramă/thriller care m-a ţinut în suspans în adevăratul sens al cuvântului. Începea o idee care ziceai că e previzibilă, dar apoi se dovedea a avea un cu totul alt rezultat.
Muzica a fost pe placul meu (desigur, cea de la pian ;x) şi baletul... Doamne... l-am urmărit cu cea mai mare atenţie posibilă şi am avut doar un cuvânt de spus: superb!
Am fost foarte impresionată de apariţia unui actor român, mai exact Sebastian Stan ( pe care îl putem vedea în serialul Gossip Girl), care, deşi a apărut doar pentru câteva minute, m-am simţit mândră că sunt şi români talentaţi care vor să facă ceva în viaţă.
Ei bine... ca o concluzie, filmul mi-a plăcut, m-a impresionat şi vi-l recomand şi vouă, dar vă anunţ că nu este un film... "de consum", deci cei care preferaţi filmele simple, amuzante, care nu vă dau de gândit, cel mai probabil n-o să vă placă. Însă în cazul în care doriţi ceva puţin mai profund, vi-l recomand :).
marți, 19 aprilie 2011
Încă mai credem?
(Gabriel Jose Garcia Marquez)
Viaţa ţi se măsoară în zâmbete, fără ca tu măcar să conştientizezi. Îţi dai seama ce util ar fi, ca atunci când ne naştem, să primim o carte cu instrucţiuni, care să ne spună la ce foloseşte fiecare buton? Cum se focalizează, cum se schimbă unghiul, când trebuie să foloseşti bliţul.
Dar apoi ar fi prea uşor. Aşa că mai bine te zbaţi şi mulţumeşti pentru orice primeşti, fie că e bun, fie că e rău. Generozitatea este un lucru rar. Iar Dumnezeu e acolo, te priveşte şi te iubeşte! Necondiţionat! Şi pe deasupra ţi-o şi arată în fiecare zi. Însă tu, preocupat de atâtea lucruri inutile nu vezi.
Eu îmi imaginez moartea ca o clipă în care îţi trece viaţa prin faţa ochilor şi abia atunci realizezi care ar fi trebuit să fie cursul ei. Dar e bine şi aşa, nu trebuie să îţi pară rău.
Ţi-am zis... mulţumeşte-I pentru orice... El îţi va zâmbi, sunt sigură!
luni, 18 aprilie 2011
"Franthousiasme", ediţia a VIII-a 2011
Am ajuns în data de 14 aprilie în Dej. Cu bagaje, cu tot, am plecat spre Cinema Arta, unde avea loc deschiderea ediţiei cu numărul VIII, al festivalului de teatru francofon "Franthousiasme".
Acolo, am fost încântaţi de spectacolul trupei Caracteres, de dansuri şi muzică populară şi multe glume ale domnlui Lucian Iosip, şeful festivalului.
A doua zi, au început spectacolele... teme care mai de care mai interesante, costume, muzică, actori mici şi mari, cu toţii emoţionaţi, dar pregăţiţi de asemenea pentru a încânta spectatorii. Au fost trupe din toate colţurile ţării: Huedin, Cluj, Dej, Alexandria, Odorheiul Săcuiesc, Bucureşti etc.
Noi, trupa Assentiment al Liceului Teoretic "O. Goga", Huedin, am fost cei care am încheiat seria de spectacole, cu piesa "Maricia et Patrick", scrisă şi regizată de domnul profesor doctor Alexandru Jurcan. Pot spune că spectacolul a fost reuşit: publicul a fost încântat, au zâmbit, au râs, au aplaudat, iar la sfârşit, s-au ridicat în picioare. Am fost felicitaţi, iar Groştior al nostru a făcut senzatie la Dej. Era de aşteptat să primim şi premii, însă am fost uimiţi când domnul Iosip a anunţat la microfon câştigătorii premiului cel mare al festivalului: Trupa Assentiment.
A fost o experienţă minunată, am rămas cu amintiri extraordinare, am legat prietenii, ne-am revăzut prietenii vechi (trupa Caracteres) şi am plecat duminică, în data de 17 aprilie, cu melancolie în suflet, dar cu un zâmbet şi cu gândul că ne vom revedea anul viitor!
Au revoir, Dej!
Promit.
Şi promit că ne iubim.
Doar că am hotărât să jucăm teatru: eu sunt în rolul veşnicei îndrăgostite, iar tu joci un Don Juan incurabil.
Dar când ne dăm jos măştile... suntem iar noi, plângându-ne iubirea, suferinţa, dorul. Jucând parcă era mai uşor, dar apoi... îţi aminteşti că zi de zi pe scena vieţii, te sufocai după o îmbrăţişare, tânjeai după un zâmbet.
Ieri îmi mângâiai faţa şi mă sărutai pe frunte, iar inima ţi-o simţeam atât de aproape de a mea... Azi... ne-am acoperit feţele şi am păşit fără emoţii pe scena aceea imensă. Suntem profesionişti, dar aplauzele nu sunt îndeajuns.
Promit că ne e dor.
Poza
marți, 12 aprilie 2011
Citatul zilei.
(Emil Cioran)
Monolog.
Şi de ce ai blama nebunia? Când lumea a fost creată de un punct, iar acum vezi scaune susţinând case?
Probabil că dacă ţi-ai ascunde amintirile (desigur, ca să nu le pierzi) la 5 metri sub pământ, vei vrea să optezi pentru meseria de gropar... că doar vei avea nevoie de ele.
Într-adevăr te agiţi pentru nişte lucruri nesemnificative! De parcă ele sunt baza viitorului tău. Nuuu... bani găseşti printre rândurile cărţilor. Totuşi, să nu crezi că e la fel ca la promoţii: deschizi cartea şi sare bancnota. Încearcă şi tu să descifrezi conţinutul.
Pe cuvântul meu că nu vreau iar să fiu inundată. Mie îmi fugea sufletul în aval, iar la capăt se afla un tip cu o undiţă. Cu toată frica mea pentru crocodili, m-am înecat până la genunchi. Un bărbat îşi folosea patul drept barcă şi aştepta o rază de Soare pentru ca ochii lui să prindă culoare.
Săruturile la distanţă se trimit acum prin întrerupătoare.
Ei, hai... tu ce crezi că fac aici? Te mint?
Poza
sâmbătă, 9 aprilie 2011
Când eram.
Când eram mică, îmi plăcea grişul cu lapte şi sirop de căpşuni. Îmi plăcea mai mult când bunica nu îl amesteca bine şi avea cocoloaşe.
Când eram mică mă îmbufnam când mi se făceau poze la serbările de la grădiniţă, m-am îndrăgostit de cel mai urâţel băiat din grupă şi plângeam fiindcă partenerul meu de dans mă strângea prea tare când făceam doi la stânga doi la dreapta.
Vroiam să vând la vecini ziare vechi de 5 ani, ca să le dau banii alor mei.
Mancam colţurile cărţilor de colorat şi mâzgăleam pe spatele caietelor cifra şase.
Chiar credeam că dacă le cânt melcilor "Melc, melc..." vor ieşi din cochilie.
Îl rugam pe tata să îmi citească în fiecare seară poezii. Preferata mea era "A venit un lup din crâng", de George Coşbuc.
Făceam haine pentru păpuşi.
Iubeam pisicile.
Când aveam 2 ani, salutam pe toată lumea cu "Dute-n p***a m***i."
Mama m-a ameninţat că ma dă la MIEI să mă mănance dacă mai înjur
Cântam la Lună, în fiecare seară.
Am vrut o dată să îmi fac griş cu lapte, şi era să dau foc la casă.
Mă cuibăream în spatele bunicului şi aşteptam să îmi spune povestea în care la vecinul Năpârcă i-a furat vulpea peştii.
Credeam că daca mă uit prin bancnota de 2000 de lei vechi, voi vedea eclipsa.
Voi mai ştiţi când eraţi? :)
Mascara.
Mi-am distrus dermatograful încercând să-l ascut de toată ura ce zăcea în jur. Ochii mei s-au făcut inegali. Regretă creionul.
Rimelul a încercat să îndrepte situaţia, dar ochii au început să ţipe:
"Tu ai distrus dermatograful!!"
Negrul s-a vărsat peste tot.
Ochii doreau răzbunare, privind machiajul lor perfect alunecând spre buze. Invidia şi-a luat zborul şi a început să facă cercuri în jurul buzelor. Rujul este în pericol!
S-a declarat război!