Adevăr?

Şi ce frumos ar fi ca în mijlocul iernii, când gerul fugăreşte pietrele, să putem merge, pentru 2 zile, în pantaloni scurţi, deşi afară e încă alb şi pufos. Sau în toiul verii, când viaţa e aşa frumoasă, să stai privind stelele şi acestea să ţi se aşeze în păr.

Acesta e adevărul. De fapt, nu ştim niciodată ce vrem.

A fost cândva... iubire!

Dragă tu,

Îți scriu aceste rânduri ca să te anunț în legătură cu sănătatea dragei tale. Știi... ea crede că tu încă te gândești la ea... și atunci simte că îi ia foc inima. Începe să plângă și dezmembrând dulapuri speră că va găsi o fărâmă din tine. Încearca disperată să își amintească parfumul tău. ”Aftershave? Apă de colonie? Detergent cu aromă de liliac? Nu, nu și nu!” Se învârte prin cameră, cu mâinile înfășurate în jurul corpului și cu pumnii încleștați. La ce-i folosesc portrete de acum doi ani când tu acum ești atât de schimbat? Eu te-am văzut... doar zâmbetul ți-a rămas același, plin de aroganță, de ironie, de fraze. Dar ea? Ea nu te-a mai văzut. Ai trecut prin viața ei asemenea unei furtuni caldă de vară și acum ea se sufocă cerând câteva picături din sufletul tău. Să i se prelingă pe buze, pe gât și să se oprească în dreptul inimii.
Dar nu i te vei mai oferi. Ești al tuturor și al nimănui. Nu mă îndoiesc că ai avut cândva sentimente pentru ea. Dar nu mă îndoiesc nici de orgoliul tău imens, care l-ai pus mai presus de orice. Iar acum, ea mă privește cu ochii goi și o aud șoptind: ”Parfumul... mirosul lui... unde e?”. Te caută obsedant printre amintiri. I se vede inima cum bate repede, cum se arată la intervale scurte de timp prin pielea ei albă.
Eu îmi amintesc mirosul tău... Miroseai a vară, noapte și STR8. Acum pentru mine miroși a uitare...
Dar ea... ea nu mai știe... pentru ea miroși a totul și nimic... a nebunie. Și moare încet. Nu ar avea nevoie decât de o clipă, să o ții iar în brațe și să-i spui: ”Zâmbește! Va fi bine! Mi-ai promis că nu mai plângi!”, la fel ca în acea seară răcoroasă de iulie, cu aer curat de munte, pe scări reci și ciobite, la lumina unei luni somnoroase și ale unor stele entuziaste.
A fost cândva... iubire!

Cu drag,
Eu... sau Ea
(Ne-am pierdut undeva printre rânduri.)

Vară şi atât.

Mi-e dor să ma îndrăgostesc, de emoţiile specifice şi privirile fugare. De plimbări lungi în seri portocalii de vară, de atingeri întâmplătoare şi mesaje ce aduc zâmbete.

De nopţi înstelate şi săruturi uşoare pe creştet, în pauzele publicitare dintre constelaţii.

De ore întregi petrecute în faţa oglinzii înainte de a-l vedea, de îmbujorări.

Mi-e dor să fiu toată un zâmbet!

Am nevoie de vară. Am nevoie de-o iubire de-o vară. Şi atât.

Poză

Doruri de vară.

Am lăsat urma de primăvară să îmi pătrundă în suflet, deşi doar pentru o clipă. Am lăsat sifonul în lumea lui şi m-am rugat iar la stele.
Iubesc atât de mult zăpada, dar egoismul meu de vară mă face să doresc să plece o dată. Să simt iar parfumul imperfect al unei seri de vară, cu verdeaţă şi imnuri îngânate.
Iar sufletul îmi este atât de mare vara... Dar nu la mijlocul lui iulie când stai în mijlocul grădinii implorând câţiva picuri de răcoare. Ci vara aceea timpurie când vezi fluturi rătăcind în aglomeraţia micului oraş, iar serile plimbate agale spre casă, ţinându-vă de mână sunt identice, dar atât de diferite.
Şi vei avea stări febrile şi trenuri de râs. Pentru că e vara. Iar mirosul unei seri de vară este drogul tău personal.
Să nu uiţi!