Nu îmi amintesc dacă am dormit sau pur şi simplu mi-am privit degetele prin întuneric. Îmi păreau atât de inerte... şi apoi am simţit o lovitură. Dar nu am putut reacţiona în niciun fel.
Mă gândeam la Dumnezeu, stăteam de vorbă cu el, vroiam să-l rog să ne ajute, dar erau atât de multe gânduri în jurul meu şi apoi mi-am dat seama că iar îmi privesc degetele. Atât de atent le analizam... era ca şi cum ar fi aparţinut altcuiva. Ştiam că îmi făcusem manichiura: forma, culoarea, tot era identic, dar nu erau ale mele.
Apoi mi s-a făcut brusc frică şi am încercat iar să vorbesc cu Dumnezeu... însă vocile erau atât de multe, atât de fioroase... ţipete şi uşi trântite, iar eu eram singură într-o mare de oameni.
Iartă-mă pe mine păcătoasa! Tu m-ai făcut om şi îţi mulţumesc!
Dar... cu degetele mele ce s-a întâmplat?
degetele s-au predat... uneori corpul ramane neputincios si asta ne face sa ne gandim daca nu cumva e ceva mai presus de puterile noastre, daca nu cumva ne inselam cand uneori credem ca e bine sa controlam lucrurile.
RăspundețiȘtergere@raul: Nu s-au predat!
RăspundețiȘtergere