Nu putea sa il abandoneze tocmai acum... atatea clipe petrecute impreuna, atatea secrete destainuite, atatea zambete. Dar acum toate astea nu contau in ochii lui. Umbra ei ii zambea strengareste din coltul camerei. A mintit... dar a mintit cu o unghie, fiindca zambetul ii era sincer, iar dintii susoteau un descantec inteles doar de firele ei despicate ce alunecau pe umerii goi. El insa era prea ocupat sa auda. Era atent la coala alba din fata lui ce ii arunca vorbe grele.
Ea a simtit ca sufletul o ia la goana asa ca si'a aruncat pistruii si a alergat dupa el. Nu vroia sa ii dea drumul, de accea a trecut printr-o oglinda din care ieseau pasari negre.
Cioburile ii raneau auzul, linistea o durea. Sufletul i s-a intors... nu a lasat-o singura sub loviturile petalelor ce cadeau iarna din marul inflorit de la marginea desertului. Si-a admirat sufletul...era frumos ca si el, era el. I-a atins cu degetul pieptul. Fata ei palida s-a apropiat de cea transparenta si albastra, buzele li s-au unit iar limbile au inceput sa danseze pe o muzica surda. Insa el era acolo si nu vroia sa vada. Si-a acoperit urechile si a inceput sa sara intr-un picior. I-a sters imaginea reala si a pasit pe curcubeul amintirilor. Ea... s-a prabusit, frunzele imprastiindu-i-se pe asfaltul umed.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu