Cred că vroiam să-mi şterg inimile tatuate. Să mă zbat nopţi întregi, smulgându-le una câte una, ca apoi, primul pas pe care-l fac să fie pur. Ochelarii nu te ajută să vezi lumea mai bine. Ei doar maschează adevărata ei faţă... iar aceasta e neclară, plină de îndoială. Doar miopii văd viaţa şi totuşi preferă să poarte lentile de contact lipite pe suflet, fiindcă nu au curaj să schimbe ceva.
Şi crezi că raze de soare găseşti la fiecare colţ de stradă, îngropate printre pungi de ciocolată şi coji de banane?
Colecţionarul le-a adunat şi le ţine ascunse în podul casei, hrănindu-le o dată pe săptămână cu cărţi de prost-gust. Acum a pus ochii pe tatuajele mele... simte că printre ele sunt urme de Soare.
M-am închis în casă şi mi-e teamă să port o discuţie sinceră cu biblioteca mea. Prea multă lumină i-ar putea atrage atenţia. Trebuie să găsesc ajutor.
Hei, tu, miopule! Dă-ţi jos ochelarii pentru o secundă, ca să-mi vezi tatuajele! Da... aceasta e viaţa! Ţi-am spus şi mai devreme... acum ma poţi ajuta! Nu! Nu-i pune înapoi!
Linişte... decepţie...
Am mai pierdut unul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu