Carnal.

Dragostea dintre noi
A uitat să mai moară.
( Alexandru Jurcan- Stăpânul si Silberta)

Nu voi nega nicicând că te-am iubit enorm. Nu te voi acuza că mi-ai străpuns inima cu zeci de pumnale, dar nici nu voi zice "îmi pare rău" pentru cele ce au urmat. Nu regret că în timp ce te zvârcoleai de neputinţă şi cereai ajutor cu un glas stins sub privirea mea albastru-verzuie, am ales să te las acolo în agonie. Nu-mi pare rău că atunci când mi-ai întins mâna, eu am pus-o a mea pe creştetul tău şi te-am împins. Iar tu ai căzut în abisul suferinţei. Te durea că mi-am găsit personalitatea printre atâţia "TU" şi am învăţat să îţi resping iubirea nebună, haotica, abisală. Te hrăneai din mine, iar eu devenisem transparentă. Mă uitam în oglindă şi-mi vedeam inima cum pâlpâie, cum sângele se joacă pe toboganele mele interne ce sunt numite vene.
Acum eşti iar lângă mine, dar eşti altul. Acum tu eşti cel transparent. Dar tu, uitându-te în oglindă, nu-ţi vezi inima. Mi-ai oferit-o drept ofrandă, la intrarea lumii mele. Poate sunt nedreaptă, dar fără să vreau, a venit rândul meu să te iubesc într-un mod nebun, haotic, abisal!