joi, 9 mai 2013

Lansare de carte - Surâsul umbrelor

Duminică, 12 mai 2013, la ora 13,00, la Căminul cultural din localitatea BOLOGA, jud. Cluj, va fi lansat primul volum al romanului SURÂSUL UMBRELOR, semnat de către tânăra autoare de 18 ani, IOANA RESTEMAN. O carte scrisă cu o fantastică îndemânare de către un condei măiestrit în arsura inimii unui copil talentat, cu infinită dragoste de cuvânt, de oamenii şi locurile în care s-a născut, o frescă a satului ardelean denumit de autoare "unul
dintre cele mai mândre sate cu care a tivit Dumnezeu poalele Vlădesei…" Acţiunea romanului se petrece pe parcursul mai multor decenii, începând cu anul 1910, în el fiind inserate momente de viaţă, tradiţii, obiceiuri, pe firul unei naraţiuni ilustrând viaţa unei familii aflate sub semnul unui blestem cumplit, ale cărui efecte s-au resimţit asupra mai multor generaţii. Totul are o bază reală, pe marginea căreia Ioana Resteman şi-a ţesut cuvintele în pânze fine dăruind cititorului o carte deosebită.

Dacă duminică vă aflaţi aproape de BOLOGA, nu veţi regreta participând la un eveniment de suflet, alături de Ioana Resteman şi invitaţii săi!

Georgeta Resteman


2 comentarii:

  1. Georgeta Resteman13 mai 2013 la 23:15

    Mă bucur că ai postat anunţul meu despre lansare, poti prelua articolul care va fi publicat si în diverse reviste de profil din ţară şi strainătate, accesând http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10151587687626069.1073741834.617916068&type=1

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia am aflat despre cartea aceasta si recenzia pe care am citit-o, impreuna cu alte articole de prezentare a cartii si autoarei mi-au starnit foarte mult interesul. Am cautat cartea pe internet, dar nu am gasit un loc de unde as putea sa o achizitionez. Stii cumva mai multe detalii in acest sens?

    RăspundețiȘtergere