M-am pierdut.

Mă pierd pe străzi...
O bucată de suflet aici, o bucată dincolo și mă trezesc că am buzunarele goale. Apoi amintirile... Vaaai, câte amintiri căzute prin găurile de canal... și așa am pierdut ziua de ieri, sau cărțile citite vara trecută, ba chiar și chipul mamei. L-am căutat o oră și jumătate prin pietrișul din fața unui bloc.
Ieri așteptam în stație, cu un prieten, iar autobuzele veneau unul după altul, fiecare oprea, își deschidea ușile, le auzeam, însă nu le vedeam.
-Uite, acesta e autobuzul tău... Și ăsta, și ăsta! De ce nu te urci?
Ascultându-l, am realizat că nu știu cine e. Nu-i recunoșteam chipul, vocea, privirea... și am realizat că m-am pierdut undeva printre scaunele cartonate din L'Atelier.

poza