Vineri, 9 noiembrie 2012, în prima zi a
campaniei electorale, USL și-a lansat candidații pentru colegiile 8, 9, 10
deputați și colegiu 4 Senat.
Lansarea a avut loc la
Casa de Cultură a orașului Huedin, în prezența distinsului Președinte a
Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, care nedorind cumva să iasă din
tiparul USL de promovare a nepotismului, își susține soția ca și candidat
pentru colegiul 9.
Discursurile au fost
lipsite de substanță, aceleași acuzații cu care suntem obișnuiți de 20 de ani
cu ”greaua moștenire”, aceleași promisiuni fără acoperire în realitate, aceeași
ofertă superficială și, în rest, niciun pic de sclipire.
Au avut loc
spectacolele de rigoare, pentru a atrage susținători, fiind invitate trei
formații de muzică populară dintre care una cu copii, iar, costurile, în mod
surpinzător au fost neevidențiate.
Finalul, desigur a fost
în stilul promovat de Marian Vanghelie, un mare festin. Cu mic și cu mare s-au
desplasat la o unitate alimentară obscură din localitate, pentru a servi
mititei și bere.
Ulterior, pe surse,
persoanele de vârsta a treia nu mai conteneau cu laudele la adresa mâncării
care, calitativ a fost îndoielnică, iar cantitativ, nesatisfăcătoare.
Concluzia? Roata tot
roată merge, primești ceea ce oferi, iar probabil USL-ul va primi voturile în
funcție de cât de pline au fost burțile susținătorilor.
sincer mi-e scarba de toti politicieni astia din Romania. Numai promisiuni in campanii si dupa ce sunt alesi nu se mai aude nimic...
RăspundețiȘtergereAdevar graiesti!
RăspundețiȘtergere