Cărţile sunt lumea mea, acolo unde sunt eu personajul principal de fiecare dată, acolo unde este realitatea, departe de "abstracţiunea" asta numită viaţă.
Bla-bla. Nu vreau să mă plâng că viaţa-i grea, că lumea-i rea, că etc.
Nu vreau să mă plâng nici că vine sfârşitul lumii, nici că-s -20 de grade, nici că sunt prea multe proteste.
Vreau să mă plâng că nu sunt finaluri fericite. Nici măcar în cărţi de multe ori...
Şi ce vorbesc de finaluri? Nu sunt nici măcar conţinuturi... prea multe "bătălii" se duc în numele iubirii.
"Am minţit-o fiindcă o iubesc."
"L-am îndepărtat fiindcă îl iubesc."
"I-am dat drumul fiindcă o iubesc."
"L-am lăsat cu alta fiindcă îl iubesc."
Nu, nu, nu şi NU! Nu minţi, părăseşti, distrugi o persoană fiindcă o iubeşti.
O iubeşti fiindcă o iubeşti!
Dar nimeni nu învaţă asta din cărţi. Acolo scrie!
Bunica are 80 de ani şi îl sărută pe bunicu pe frunte şi îi spune că-l iubeşte...
Şi poate voi preda cândva iubirea, la fel ca ei. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu