Nu e!

Promit că dacă mi-ar sta în putinţă, aş face fericită pe toată lumea... şi asta încerc să fac.

Dar imediat ce vreau şi eu să fiu puţin fericită... totul se năruie.

Şi provoc suferinţă.

Păi e bine aşa?

Nu e!

poza

Despre dragoste şi alţi demoni.

Când stau şi mă gândesc unde am ajuns

Pe ce căi tu mi-ai purtat orbirea

Ma voi sfârşi, căci m-am predat nevolnic

Cui va fi ştiind în chinuri să mă piardă.

(Despre dragoste şi alţi demoni - Gabriel García Márquez)

Această carte a intrat oficial în top 5.

Al meu, desigur. Merită citită şi recitită! (Eu asta am făcut un weekend întreg.)

Fără alte comentarii.

Nici.

Sunt sigură că înţelegi că nici un "te iubesc"... nici măcar o mie! Nu pot cuprinde esenţa sufletelor noastre.

poza

Prejudecăţi.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

Oamenii din ziua de azi parcă atunci când s-au născut, li s-a pus un sac cu prejudecăţi în braţe. Altfel nu îmi explic.

Mai ales adulţii au o grămadă de prejudecăţi când vine vorba de copii. Dar aici este deja diferenţa de vârstă.

Dacă eu zic x si z sunt împreună de o săptămână, mama înţelege că acum o săptămână au început să facă sex, deşi ei de o săptămână şi-au început relaţia. Şi dupa această PREjudecată, urmează judecata. Cred că înţelegeţi ideea.

Şi în rest... fiecare înţelege un lucru cum vrea. Foarte rar caută să îi cuprindă sensul.

Mi-am luat o sticlă de şampanie. Asta "înseamnă" ca am băut-o, singură, pe toată.

Am petrecut noaptea cu el. Asta "înseamnă" că am rupt patul, nu?

Unul dintre prietenii vărului meu e alcoolic. Asta "înseamnă" că şi vărul meu a apucat-o pe acelaşi drum.

Urăsc prejudecăţile!

Voi ce părere aveţi? :-?

Sfârşit de mai.

Flori de soc scuipau miresme,

Iar râsul se rostogolea prin iarbă

În zilele cremoase de mai.

Ţi-ai tăiat bretonul strâmb

Deoarece te-a derutat pianul.

Ţi-ai smuls cu stângăcie umbra

Şi mi-ai acoperit umerii goi.

Dar asta era în vremurile prăfuite

Când ochii tăi nu cunoşteau sărutul.

Părul mi se revoltase pentru tine,

Dar buza ta o luase razna.

"Tu îmi dai lecţii despre sărut?!"

Dar nu era de remarcat încă.

Îţi convingeam ochii...

Să-mi simtă sărutul.

Scuze

Scuze pentru absenta mea; dar am probleme tehnice. in alta ordine de idei... sunt trista: sunt pur si simplu extraordinar de trista.

Poza

Drum bun.

Sunteţi nişte fraieri toţi 3! Cred că vă ştiţi voi... Să plecaţi şi să mă lăsaţi singură în liceu...

Sunteti cei mai buni prieteni care şi-i poate dori cineva şi vă mulţumesc.

Daaar... vin eu la Cluj! Nu scăpaţi de mine!

Dragilor! Vă iubesc :* şi îmi va fi extrem de dor de voi!

Succes la bac! Note cât mai mari şi spor la copiat! :*

Poza

Paradisul se renaşte.

Iartă-mi incapabalitatea de a visa fără tine.

Tu îmi ţii coşmarele în frâu şi intri mai adânc în sufletul meu cu fiecare noapte ce trece. Nu mă inspiri. Eşti însăşi inspiraţia mea. Cineva a început să renoveze Paradisul. I-a dat arhanghelului o spadă nouă... serafimii şi-au potolit setea de adevăr, iar lumina şi-a tras sufletul.

Numai câţiva păianjeni au rămas, târându-şi membrele păroase.

Doar fiindcă tu ţi-ai imprimat parfumul meu.

Părinte român.

Dacă tot sunt în temă, aş dori să vizionaţi acest videoclip clik

şi să vedeţi ce părinţi denaturaţi există. Cum să îţi chinui copilul în asemea hal? Câţi ani are? 5, 7?

Şi ca să mai vezi că la comentarii, unii sunt mândri că acel copil, acel părinte, sunt români.

Radiaţii solare.

Ok, dacă tot am trecut peste partea cu sfârşitul lumii, sunt unele lucruri de care trebuie într-adevăr să ne îngrijorăm, mai ales în această perioadă, şi anume, razele ultraviolete.

În aceste zile, nivelul radiaţiilor solare este foarte ridicat, depăşind valoarea maximă de 6.

Presupun ca ştiţi regulile, dacă nu, vă repet oricum: pălării, ochelari de soare, nu ieşiţi din casă fără să vă aplicaţi loţiune protectoare, şi încercaţi să mergeţi cât de mult se poate pe la umbră. Dacă aveţi tenul deschis la culoare, chiar încercaţi să vă feriţi. Înţeleg că e tentant să stăm la soare, să ne bronzăm, dar acest lucru ne va afecta sănătatea. Încercaţi după-masa, iar dacă nu vă puteţi abţine, nu depăşiţi o jumătate de oră de stat în soare!

Ca să vă dau un motiv bun să vă feriţi de soare... gândiţi-vă la cancerul de piele.

poza

Apocalipsa.

Aşadar, mă aflu la două zile după Apocalipsă şi încă respir destul de bine. Mulţumesc.

Şi pentru cei care nu ştiţi, noi trebuia să murim în 21 mai, la ora 18:00, ora Americii.

Oamenii sunt proşti, acesta este adevărul. Unii mai mult, alţii mai puţin. În prima categorie pot spune că se încadrează Harold Camping, ultimul care a prezis acest minunat sfârşit al lumii. Desigur, tot în prima categorie pot fi situaţi şi oamenii care l-au crezut.

Totuşi, îl admir pe acel preot care a vorbit la televizor (nu îmi amintesc cum îl cheamă, eu am văzut toată tărăşenia fugitiv, pe Kanal D) şi a spus că nimeni nu poate prezice Apocalipsa, adică a doua venire a lui Iisus.

Închideţi televizoarele alea. Nu fac decât să ne strice de cap.

Putem să mai şi gândim puţin?

Difuz.

Mă simt de parcă toate iubirile s-au înțeles să mi se îngrămădească în suflet. S-au trezit de dimineață și mi-au umplut timpul cu tot felul de trăncăneli despre doruri, moarte, suflete pereche.
Sufletul nu îmi mai face față. Lacrimile vor să îmi sară în ajutor, dar eu le refuz politicos, aducând în treacăt vorba despre un pretext oarecare.
Nu mai încap iubirile în mine. S-au aliat cu amintirile și complotează împotriva mea. Vor să mă doboare, să mă vadă neputincioasă, plină de praf și răni adânci. Cuvintele se aștern febril pe foaie. Prea multe sentimente, prea puțin timp.
Cuvinte franceze s-au cățărat pe umerii mei și îmi apasă clavicula ruptă, imprimându-se un ”je t'aime” superficial. Mă trezesc într-o cameră roșie. Un aer banal și mese rotunde cu scaune înghesuite în jurul lor. Pe fundal se aude o muzică obositoare, auzită de prea multe ori. Într-un colț întunecos doi amorezi privesc cu pupilele dilatate înspre două televizoare care redau un film din anii '80.
Sunt de trei ore la masa minusculă și nu își găsesc cuvintele. Probabil nici nu le caută. Televizorul și cafeaua le-au acaparat toată atenția. Ea îl privește la răstimpuri, cerșind la rându-i o privire. El nu o vede, nu o simte. Un strat gros de ceață se așterne peste lumina difuză.
S-au pierdut cândva, în timp ce se țineau de mână.

O...F!

Mă f*t în ea moarte. Fiindcă e o curvă! Vine tot timpul în cele mai inoportune momente şi la cele mai nepotrivite persoane.

Criminalii, violatorii, oamenii de nimic, trăiesc şi ajung să aibă şi strănepoţi.

Iar oamenii buni, mor cât de repede se poate.

Şi moartea vine, ia şi distruge totul. Fără să îi pese de celelalte suflete implicate.

Fiindcă e o curvă.

Şi în momente ca astea sunt furioasă. Fiindcă nu văd nimic corect în treaba asta!

Fiindcă îmi vine să mă rup în bucăţi ştiind că EA suferă.

Te iubesc şi promit că va fi bine... nu acum, dar va fi în cele din urmă. Fii tare! Măcar de data asta!

Şi nu e corect! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E! NU E!

poza

La râul Piedra am şezut şi-am plâns.

La râul Piedra am şezut şi-am plâns.

de Paulo Coelho.

Dacă tu crezi oricât de puţin că dragostea adevărată există, atunci pune mâna şi citeşte cartea asta! Nu, nu o citi. Simte-o!

Vezi o altă perspectivă, despre ce înseamnă dragoste, credinţă, suferinţă. Toate acestea nu se referă doar la trupurile şi minţile noastre, ci la suflet.

Tu ai renunţa la visul tău, la ceea ce te-a definit aproape toată viaţa, pentru iubire? Tu ţi-a da seama când ai întâlnit dragostea adevărată? Ai şti s-o apreciezi? Ai şti să îi mulţumeşt lui Dumnezeu pentru ea?

Citeşte cartea şi gândeşte-te bine.

Doi oameni se iubesc de când se ştiu, fără să realizeze. Destinul îi reuneşte după unsprezece ani de la despărţirea lor, iar abia atunci dragostea lor înfloreşte. Şi nu e o luptă uşoară!

"Legenda povesteşte că tot ce cade în apele acestui râu -frunzele, insectele, penele păsărilor - se preschimbă în pietrele din albia lui-

"Fie ca lacrimile mele să-mi curgă atât de mult, încât iubitul meu să nu ştie niciodată că într-o zi am plâns pentru el."

"Fericirea e uneori o binecuvântare - dar de obicei e o cucerire."

"Mă aflam acolo fiindcă - dintr-o data - viaţa m-a abandonat Vieţii."

"Pentru că de mult am luptat cu inima mea şi mi-am învins-o."

Găseşti.

Deoarece găseşti un pic de ceva în orice.

De la mare la o lacrimă.

Iar sufletul aleargă.

De cele mai multe ori.

E unul dintre lucrurile la care se pricepe cel mai bine.

Dar de data aceasta nu mai poate fi legat cu Matrimonio de Amor.

Iar orgoliul se zbate.

Şi ieri şi azi şi maine încerc să neg.

Dar în cele din urmă ajung la aceeaşi concluzie.

E ireal de real.

Mi-e dor de obrazul tău aspru.

3 am?

Şi care dintre voi, dacă v-aş suna la 3 dimineaţa cu o problemă, mi-aţi răspunde şi m-aţi asculta?

poza

08.05.

Ieri, 08.05.2011, a fost o zi specială. :)

Ieri, 08.05.2011 s-au împlinit 2 ani de când stăteam pe leagănul acela răblăjit de pe 1 mai şi te învăţam să săruţi cu ochii închişi.

Ieri, 08.05.2011 s-a împlinit un an de când te-am cunoscut, acolo pe terasă, în afara oraşului şi ai simţit că trebuia să mă cunoşti.

Ieri, 08.05.2011 s-a împlinit tot un an de când te-am muşcat acolo, pe aceeaşi terasă şi de atunci am rămas cei mai buni prieteni.

Ieri, 08.05.2011 ai plecat, TU, cel căruia mi-am dat sufletul.

Acum... cine ştie cunoaşte ce se va întâmpla în 08.05.2016 :))

Cert e că această dată mi-a adus doar bucurii (de aceea sunt sigură că şi în plecarea ta există mai mult bine decât rău. )

poza

Suntem.

Nu voi spune că „am nimic fără tine”, deoarece simpla idee că eşti al meu îmi oferă tot ce am nevoie.

Însă pot spune din tot sufletul că „tot ce-i mai frumos în viaţa mea e doar din vina ta”.

Nu îţi fie teamă, sunt sigură că fiecare kilometru ne va apropia din ce în ce mai mult. Că doar... suntem un înger şi un om. :)

Mulţumesc! „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt” ce lucru extraordinar că suntem.

Iar vremea de afară... prevesteşte o furtună... aşa, ca să demonstreze că speranţă e, iubire e, doar răbdare să fie! :)

Mecanic.

"Bună ziua, luaţi loc!"

Lăsaţi-vă visele şi speranţele deoparte. Îndesaţi-le undeva în subconştient şi primiţi rolurile de marionete. Acum ridicaţi mâna dreaptă şi juraţi credinţă veşnică funcţiilor trigonometrice.

Fiţi maşinării. Să nu îndrăzniţi să simţiţi! Nu aveţi nevoie de personalitate, ci de studii superioare. Trebuie să învăţaţi cum funcţionează visele, fără ca măcar să aveţi idee la ce folosesc.

Îmbrăţişaţi sistemul! Nu folosiţi calculatoare, gândiţi! Nu le folosiţi, dar oricum trebuie să ştiţi cum funcţionează.

Fără sens, fără importanţă.

Doar formulele contează.

poza

Carusel.

Eşti deconectat de lume şi de tot ce ar trebui să însemne acest lucru.

Caruselul se învârte cu o viteză uluitoare, iar tu nu poţi distinge nimic altceva decât culori.

Ţi-e rău şi ai ameţit, dar adrenalina te face să vrei mai mult şi mai mult. Te ţii bine de mânere şi încerci să te concentrezi la muzica înfundată ce se aude în jur. Dar nu auzi decât râsete şi ţipete. Strângi din ce în ce mai tare mânerul.

Verifici dacă centura este suficient de strânsă în jurul tău.

Apoi, brusc se opreşte. Şi rămâi acolo sus, privind feţele înspăimântate ale oamenilor. Auzi doar: "S-a defectat. Vor muri?"

Şi la ce mama naibii ai mai putea să te gândeşti în clipa asta?

România vs. Belgrad?!

Trăim într-o lume dezolantă. Sau mai degrabă într-o Românie dezolantă unde, cu cât tehnologia avansează mai mult, cu atât oamenii tind spre primitivism. Ne dăm în cap pentru orice lucru minuscul. Sabotăm, plănuim, ne prefacem, atacăm.

Am avut ocazia să merg la Belgrad (Serbia) şi să văd o lume nouă, civilizată. Nimeni nu e stresat, nimeni nu merge cu maşina având o bâtă în portbagaj, nimeni nu se împinge, nu se înjură. Peste tot: pe stradă, în magazine, în teatre există loc de „scuzaţi-mă”, „mulţumesc”, un zâmbet, chiar şi între necunoscuţi.

Găseşti coşuri de gunoi doar la 200-300 de metri, dar nu vezi nicio hârtie aruncată pe jos. Într-un oraş atât de mare, aerul este atât de curat, încât respiri cu grijă, ca nu cumva să devii dependent. Asta înseamnă evoluţie! Nu telefoane sau maşini de ultimă oră.

Degeaba învăţăm cum funcţionează lumea aceasta, dacă nu învăţăm lucrurile esenţiale, dacă printre atâtea formule şi calcule nu strecurăm o doză mică de bun simţ. Dar asta suntem noi, cum ne aşternem, aşa dormim. În orice caz...

Pentru Belgrad nu pot spune decât atât: Chapeau!

Fotografia a fost făcută de domnul prof. Cristian-Claudiu Filip.

Belgrad.

Am fost la Belgrad. Frumosul Belgrad, cu cladiri înalte, trotuare pavate şi mii de lalele. O primăvară de poveste cu oameni extraordinari din Serbia, România, Ungaria etc, toţi adunaţi să dea ce au mai bun pe scenă cu ocazia celei de-a zecea ediţie a Festivalului de teatru francofon.

M-am îndrăgostit de acel oraş unde domnesc liniştea, pacea, respectul, curăţenia, dar şi de acei oameni minunaţi pe care i-am întâlnit, alături de care am băut cafele, am stat la aceeaşi masă, am împărtăşit secrete şi ne-am ataşat unii de alţii. Vorbesc desigur despre Nina, Milena, Tijana, Stefan.

Am urmărit zeci de spectacole care de care mai interesante, dar nopţile nedormite, petrecute alergând pe coridoare, făcând picnic la noi în camera şi râzând şi-au spus cuvântul, deoarece nu puţine au fost ocaziile când am aţipit în sala de teatru.

Am făcut kilometri întregi, îmbrăcaţi în personaje din cultura Franţei: rochii bufante şi pălării imense se unduiau în bătaia vântului.Drumul a meritat. Am ajuns într-un loc feeric unde Dunărea şi Sava se contopesc şi iau în braţe o insulă superbă.

Raul era un Balzac obosit, cu pletele în vânt şi cu un sacou ce evoca timpuri de mult uitate. Cătălin, îmbrăcat într-un Proust cu aer pueril, mergea galant cu mâinile în buzunarele pantalonilor, în timp ce Raluca, cu veselia ei inepuizabilă prezenta o Colette modernă. Iar eu, întreg drumul am discutat tot felul de nimicuri interesante cu Stefan, în timp ce muzica trupei din Ungaria dădea ritm paşilor noştri şi cu rochia imensă, de un roşu intens, ce mi-a dat alura unei Marie Antoinette din zilele ei bune, de copilă ce nu simţise gustul amar al vieţii.

Am participat la jocuri de improvizaţie unde, deşi nu am câştigat, am simţit gustul victoriei pe buze, deoarece 5 oameni atât de diferiţi ca mentalitate, cultură, tradiţie, am fost capabili să cooperăm şi să creăm împreună.

Mă bucur enorm că am avut ocazia să cunosc oameni extraordinari, cu suflete imense, de care m-am ataşat şi s-au ataşat de mine şi care, sunt sigură că îmi vor rămâne prieteni pe viaţă: Nina, Milena, Tijana, Stefan. Vă mulţumesc pentru tot!

Ne-am găsit treziţi atât de brusc din vis şi eram cu sufletul cât un purice, cu ochii înlăcrimaţi şi bagajele în mână, aspirând cu sufletul ultimele scânteie ale Belgradului.

Fetele ne-au scris o scrisoare şi în timp ce traduceam pentru toată lumea, tristeţea şi dorul iminent şi-au spus cuvântul. Stăteam îmbrăţişaţi, ne pupam, ne îmbrăţişam iar şi ne încurajam. "No tears", două cuvinte ce s-au auzit de zeci de ori, pe diferite voci. "Mi-e dor de tine", "Volim te", "Te iubesc". Cuvinte care nu ştiu când vor avea un înţeles mai profund.

Au revoir, Belgrad!

back.

M-am intors de doua zile. Voi scrie totul.