vineri, 20 mai 2011

Difuz.


Mă simt de parcă toate iubirile s-au înțeles să mi se îngrămădească în suflet. S-au trezit de dimineață și mi-au umplut timpul cu tot felul de trăncăneli despre doruri, moarte, suflete pereche.
Sufletul nu îmi mai face față. Lacrimile vor să îmi sară în ajutor, dar eu le refuz politicos, aducând în treacăt vorba despre un pretext oarecare.
Nu mai încap iubirile în mine. S-au aliat cu amintirile și complotează împotriva mea. Vor să mă doboare, să mă vadă neputincioasă, plină de praf și răni adânci. Cuvintele se aștern febril pe foaie. Prea multe sentimente, prea puțin timp.
Cuvinte franceze s-au cățărat pe umerii mei și îmi apasă clavicula ruptă, imprimându-se un ”je t'aime” superficial. Mă trezesc într-o cameră roșie. Un aer banal și mese rotunde cu scaune înghesuite în jurul lor. Pe fundal se aude o muzică obositoare, auzită de prea multe ori. Într-un colț întunecos doi amorezi privesc cu pupilele dilatate înspre două televizoare care redau un film din anii '80.
Sunt de trei ore la masa minusculă și nu își găsesc cuvintele. Probabil nici nu le caută. Televizorul și cafeaua le-au acaparat toată atenția. Ea îl privește la răstimpuri, cerșind la rându-i o privire. El nu o vede, nu o simte. Un strat gros de ceață se așterne peste lumina difuză.
S-au pierdut cândva, în timp ce se țineau de mână.

4 comentarii:

  1. foarte frumos. Imi place mult postarea aceasta.:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre netrăire.
    Atâta vreme cât te cauți de neputință fără să o elimini rămâinîn patetica visare și așteptare. Este reconfortant refuzul afectului d-voastră, dar veți obosi curând.
    reverențe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doar dand cu capul invatam... :)

    RăspundețiȘtergere