Belgrad.

Am fost la Belgrad. Frumosul Belgrad, cu cladiri înalte, trotuare pavate şi mii de lalele. O primăvară de poveste cu oameni extraordinari din Serbia, România, Ungaria etc, toţi adunaţi să dea ce au mai bun pe scenă cu ocazia celei de-a zecea ediţie a Festivalului de teatru francofon.

M-am îndrăgostit de acel oraş unde domnesc liniştea, pacea, respectul, curăţenia, dar şi de acei oameni minunaţi pe care i-am întâlnit, alături de care am băut cafele, am stat la aceeaşi masă, am împărtăşit secrete şi ne-am ataşat unii de alţii. Vorbesc desigur despre Nina, Milena, Tijana, Stefan.

Am urmărit zeci de spectacole care de care mai interesante, dar nopţile nedormite, petrecute alergând pe coridoare, făcând picnic la noi în camera şi râzând şi-au spus cuvântul, deoarece nu puţine au fost ocaziile când am aţipit în sala de teatru.

Am făcut kilometri întregi, îmbrăcaţi în personaje din cultura Franţei: rochii bufante şi pălării imense se unduiau în bătaia vântului.Drumul a meritat. Am ajuns într-un loc feeric unde Dunărea şi Sava se contopesc şi iau în braţe o insulă superbă.

Raul era un Balzac obosit, cu pletele în vânt şi cu un sacou ce evoca timpuri de mult uitate. Cătălin, îmbrăcat într-un Proust cu aer pueril, mergea galant cu mâinile în buzunarele pantalonilor, în timp ce Raluca, cu veselia ei inepuizabilă prezenta o Colette modernă. Iar eu, întreg drumul am discutat tot felul de nimicuri interesante cu Stefan, în timp ce muzica trupei din Ungaria dădea ritm paşilor noştri şi cu rochia imensă, de un roşu intens, ce mi-a dat alura unei Marie Antoinette din zilele ei bune, de copilă ce nu simţise gustul amar al vieţii.

Am participat la jocuri de improvizaţie unde, deşi nu am câştigat, am simţit gustul victoriei pe buze, deoarece 5 oameni atât de diferiţi ca mentalitate, cultură, tradiţie, am fost capabili să cooperăm şi să creăm împreună.

Mă bucur enorm că am avut ocazia să cunosc oameni extraordinari, cu suflete imense, de care m-am ataşat şi s-au ataşat de mine şi care, sunt sigură că îmi vor rămâne prieteni pe viaţă: Nina, Milena, Tijana, Stefan. Vă mulţumesc pentru tot!

Ne-am găsit treziţi atât de brusc din vis şi eram cu sufletul cât un purice, cu ochii înlăcrimaţi şi bagajele în mână, aspirând cu sufletul ultimele scânteie ale Belgradului.

Fetele ne-au scris o scrisoare şi în timp ce traduceam pentru toată lumea, tristeţea şi dorul iminent şi-au spus cuvântul. Stăteam îmbrăţişaţi, ne pupam, ne îmbrăţişam iar şi ne încurajam. "No tears", două cuvinte ce s-au auzit de zeci de ori, pe diferite voci. "Mi-e dor de tine", "Volim te", "Te iubesc". Cuvinte care nu ştiu când vor avea un înţeles mai profund.

Au revoir, Belgrad!