Prietenie.

Am fost timp de o săptămână la Dej, la prietena mea Gabi... iar în această săptămână am învățat că există oameni extraordinari, cu care poți împărtăși orice și de care te atașezi încă din clipa în care i-ai cunoscut.

Astfel de oameni sunt Gabi, Mihai, Vlad și Andrei, alături de care am petrecut câteva zile incredibile în Dej.

Mulțumesc Gabi că îmi ești una dintre cele mai bune prietene, că nu mă înjuri când te sun și te trezesc, că mă lași să te țin noaptea în somn, că povestim până nu ne mai putem ține ochii deschiși, că râdem aproape tot timpul când suntem împreună, că m-ai primit la tine în casă, că ai venit în oraș chiar dacă îți era rău și multe, MULTE altele. Pentru toate te iubesc enorm!

Mulțumesc Mihai că mă faci să râd, că deși ai momente când ești cel mai nesimțit om, ești de fapt o persoană grozavă, că mi-ai arătat desenele, că te-am stresat cu pupicii pe umăr, că ne-am făcut cele mai drăguțe poze din lume, că m-ai așteptat juma de oră ca să povestim două minute șiii, destul că după aia numa te înveți :-w

Mulțumesc Vlad că ești săgetător ca și mine și îmi știi toate reacțiile, pentru dansul din mijlocul străzii, pentru bancuri, pentru zâmbete, pentru că ai vorbit cu mine prin mesaje cât era Gabi la condus, chiar dacă nu ne cunoșteam, pentru că ai un râs foarte colorat, etc etc.

Mulțumesc Andrei că ne-ai încântat, că am dansat la majorat, că am avut discuțiile noastre interesante, că mi-ai citit cartea chiar dacă nu îți place să citești, că ai o voce grozavă, că avem amandoi probleme cu orgoliul, că mi-ai promis că faci cinste, numa să vin la Dej, etc

Și mulțumesc tuturor că am avut onoarea să vă cunosc!

Astfel, petrecând aceste zile cu ei, am început să mă gândesc cât de mult timp pierd, consumându-mă aiurea pentru niște oameni de nimic care mă bârfesc, se prefac, îmi fac rău... Și de ce îmi pierd timpul cu ei când am prieteni extraordinari? Nu, domnule, gata... De acum înainte nu mai întorc obrazul de 732632 de ori, nu mă mai agit, nu mai plâng pentru niște oameni care nu merită. Am hotărât, ședința a luat sfârșit!! :-w

Prejudecăţi 2.

Discutam azi cu o prietenă. Ea îmi vorbea despre o tipă, să mă feresc de ea, ca aşa umblă vorba-n sat, că îi rea şi nu-i de încredere. Şi m-am enervat fiindcă eu nu judec oamenii după spusele altora. O cunosc pe tipă de vreo doi ani... nu am avut cine ştie ce tangenţe, dar de câte ori s-a întamplat să interacţionăm, a fost mai mult decât drăguţă. Deci până când nu se poartă urât cu mine, eu tot drăguţă o consider, fiindcă mie nu mi-a greşit cu nimic, deci nu am de ce să o judec.

Tot aşa mi s-a mai spus acum vreo 2 luni despre altă tipă... că de ce-s prietenă cu ea, că nu am ce învăţa de la ea, că îi un om de nimic. Ei bine, acel "om de nimic", cu mine e o persoană extraordinară, care a fost alături de mine, m-a ascultat, m-a ajutat şi m-a făcut să zâmbesc când am avut nevoie.

Deci consider bârfele astea sincer inutile. De ce să vorbeşti de rău o persoană cu care ai vorbit poate, de maxim 3 ori în viaţa ta? Nu e frumos!

Nu zic că eu nu judec niciodată, dar încerc să mă abţin. Fiindcă nu ai de unde să ştii cum e o persoană până nu ajungi să o cunoşti! Eu acord oricui o şansă! Fiindcă mie nu-mi acordă mulţi. :)

Sinceritate.

Sunt unii oameni (ca şi mine, spre exemplu) care doresc să fie plăcuţi de toată lumea.

În orice caz am ajuns la concluzia că aşa ceva nu se poate. Oricât de bun ai fi, oamenii vor avea mereu şi mai multe aşteptări de la tine, şi nu fiindcă ei consideră că poţi, ci fiindcă ei au nevoie.

O persoană din 100 va fi sinceră cu tine şi îţi va dori binele. Unii îţi vor dori răul, iar marea majoritate îţi vor dori binele doar în măsura în care le iese şi lor ceva din asta. :)

Conştientă de acestea... eu oricum voi încerca în continuare să fiu un om bun. Să iau oameni sub umbrelă, să îmi împart mărul, să accept şi să încerc să înţeleg pe toată lumea, chiar dacă ei nu vor face acelaşi lucru pentru mine.

Am plâns prea mult şi am suferit prea mult pentru aceste nedreptăţi care, în fond şi la urma urmei sunt în natura omului. Ne tragem din maimuţe, ceea ce înseamnă că avem în noi, instinctul de supravieţuire.

Totuşi... ce mă deranjează cel mai mult e că... Nimeni, de când mă ştiu, nu a venit să îmi spună în faţă "Nu te plac, te rog păstrează distanţa." Toţi au preferat să discutie în spatele meu, sau în faţa mea, depinde de locaţie, să spună tuturor părerea lor despre mine, dar fără să aud eu.

Eu am spus la multă lume, în repetate rânduri, ce cred. M-au judecat pe moment, însă în cele din urmă mi-am dat dreptate şi m-au apreciat. :) Pur şi simplu sinceritatea e undeva pe ultimele locuri pe lista noastră.

Nu vreau să caut motive. Ar fi fără sens. Sunt un singur om. Nu pot face din lume un loc mai bun, dar pot face din mine o persoană mai bună.

poza