joi, 28 martie 2013

Când zidurile prind glas.



            Cluj-Napoca este un oraș extraordinar, plin de studenți și de oameni care mai de care mai talentați și plini de creativitate. Îmbinare dintre nou și vechi, dintre clădirile maiestoase cu geamuri imense de termopan până la scările în ruine ale Cetățuii, Clujul este un loc plin de posibilități. Astfel, plimbându-ne prin centrului orașului, de pe Bulevardul 21 decembrie până pe strada Memorandumului și Piezișa, se poate observa cum cei mai mulți tineri încearcă să rămână într-o mică măsură în istoria orașului, scriindu-și numele, dorințele, credințele pe pereții clădirilor.
            Printre aceste inscripții, în prim-plan sunt cele care fac referire la ”U Cluj”, echipa de suflet a clujenilor, dar în aceeași măsură, poți vedea mâzgălit pe ici-colo ”CFR 1907”. Este o concurență continuă, fiecare susținător al acestor echipe dorind să își arate dragostea.
            Continuând plimbarea, nu trebuie să faci mulți pași pentru a vedea iar și iar diverse porecle mâzgălite cu roșu, verde, negru: ”Krims”, ”RSKO”, ”Skar” sunt cele cu cea mai mare frecvență, dar există de asemenea o multitudine de semnături indescifrabile.
            După cum spuneam, Clujul este un oraș studențesc și plin de artiști, iar aceștia au grijă ca nu cumva trecătorii să uite acest lucru. Pe strada Piezișa, printre atâtea localuri și cu un aer plin de tinerețe, pe un zid tronează următorul slogan ”Students – Cluj-Napoca suntem noi”.
            ”13rituals” este o trupă care și-a lăsat sigla pe mai multe ziduri, pentru a-i face pe trecători curioși să caute semnificația acestui nume aruncat, în aparență, întâmplător pe pereții Gambrinusului.
            Unii tineri își mâzgălesc dragostea, ”și nu te pot uita Carla Martinez Sofia” fiind scris undeva într-un mic gang aproape de magazinul Sora.
            În scurta mea plimbare prin centrul orașului, am găsit câteva inscripții care m-au impresionat în mod plăcut. Cu un negru șters, într-o stație de autobuz, apare impunător portretul lui Lenin, sub este citat Stalin cu ”Învățați! Învățați! Învățați!”, însă este semnat Karl Marx.
Undeva pe cealaltă parte a străzii,  se arată sfioase o pereche de buze, care ne sugerează, ”keep smile” care, în ciuda greșelii de exprimare, îți dă energie pozitivă și nu te poți abține să nu zâmbești. Sloganul meu preferat, pe care îl văd zilnic și care mă face să mă gândesc că există speranță pentru o lume mai bună, este: ”Mai bine te rătăcești în pădure decât fără pădure”.
            Acestea însă sunt doar câteva exemple dintre însemnările pe care le vedem pe majoritatea zidurilor. Ele probabil sunt cu sutele, dar pentru a le descoperi, o plimbare liniștită este tot ce ai nevoie. Nu știi niciodată ce ai putea descoperi.


6 comentarii:

  1. Asadar, pentru o mai buna dezvoltare personala si mai ales financiara, imi recomanzi sa ma mut in Cluj ? Merita acest lucru, in scopul de a progresa ? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim: eu nu am spus nimic de genul acesta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Simply desire to say your article is as amazing.
    The clearness on your put up is just cool
    and that i could suppose you are an expert on this subject.

    Well along with your permission allow me to grasp your RSS feed
    to keep up to date with coming near near post. Thank you
    a million and please keep up the rewarding work.



    Here is my web page Bruchgold verkaufen

    RăspundețiȘtergere
  4. Abia astept sa-l vizitez :D

    PS : Imi place noul luc al jurnalului tau onlain. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. si mie-mi place enorm cel cu padurea si ma uit la el de fiecare data cand trec pe-acolo ;))

    RăspundețiȘtergere