Ziduri de orgoliu.

Anul trecut prin aprilie mi-am dezbrăcat sufletul de aproape tot orgoliul în care era înfofolit, fiindcă am iubit prea mult pe cineva. Apoi, m-am urât pentru asta, fiindcă am uitat să spun nu, am uitat să îmi apăr sentimentele și așa destul de zdruncinate de atâtea uragane.
Dar ieri, mi-am dat seama că orgoliul provoacă uneori atât de multă suferință inutilă... pentru ce? Pentru un zid idiot pe care m-am chinuit prea mult să-l trec sau chiar să-l dărâm, doar ca să mă trezesc că orgoliul l-a construit înapoi peste noapte, iar eu am ajuns de unde am plecat. Dar să știi că nu-mi pasă. Am destulă ambiție să îl dărâm iar și iar, până ce cărămizile vor fi atât de sfărmate încât nu vor mai putea forma un întreg, pentru simplul fapt că te pricepi atât de bine să mă faci fericită.

poza