Cred că mai mult decât orice, vara asta este sinonim cu cuvântul ”schimbare”. Ajungem într-un punct în care până și dragostea miroase a vechi, deși aceasta ar trebui sa fie singurul lucru care nu ar trebui să se uzeze. Îmi cer scuze pentru repetiție.
Totuși... aceste schimbări, m-au scos din comoditatea în care mă așezasem, așa că sufăr de insomnie. Mă gândeam să văd cât aș rezista fără să dorm, deși, la cum mă cunosc, peste cel puțin 12 ore voi dormi buștean. Cred că nu sunt prea ambițioasă... Și pe lângă asta, în ultima vreme mi-am călcat mult prea mult pe orgoliu, mai ales pentru persoane care nu meritau asta... Am sperat totuși că va fi bine (cred că încă sper, deși neg asta ori de câte ori vine vorba) și nu a fost. Îmi pare totuși rău că am rănit cam multe persoane pe traseu.
Mi se pare că iar se pregătește o furtună... Sper însă că de data aceasta nu se va răzgândi cum a făcut-o în ultimele zile... Cred că am avea cu toții nevoie de puțin aer, să ne răcorim sentimentele...
După cum spunea, am petrecut multe nopți gândindu-mă la ce a fost, ce ar fi putut fi, dar mai ales... ce va fi în continuare. Din păcate niciodată nu am prezis bine. De fiecare dată s-a ivit o situație la care nu mă gândisem, pe care nu am întors-o pe toate părțile și la care nu am găsit o soluție potrivită, așa că nu am putut decât să tac.
Și uite că în cele din urmă, câțiva stropi ne-au onorat cu prezența... Să vedem acum consecințele.
Adevărat.
RăspundețiȘtergereParcă totul vrea să se schimbe ..