Doresc să transmit acest mesaj, care sper că pe cititorii din Huedin, nu vă va lăsa indiferenți!
”Duminică, la biserica ortodoxă de pe strada Poștei, Huedin, începand cu ora 10, va sluji Sfânta Liturghie și va rosti un cuvânt de învățătură
Decanul Facultății de Teologie Cluj,
Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Ne-a dat voie să hotărâm ce este bine și ce este rău, iar apoi a venit Biserica și a spus: da, omule, ai voie să alegi, dar în limitele impuse de noi.
O prietenă de-a mea, discutând cu un preot, l-a întrebat: ”De ce dacă o fată care are prieten de 2-3 ani, poate urmează să se căsătorească, întreține relații sexuale cu acesta înaintea căsătoriei, din prisma Bisericii, este văzută la același nivel cu una care a întreținut relații sexuale cu 10 bărbați. De ce în ambele cazuri se consideră preacurvie. De ce sunt văzute la fel?”
La care preotul îi spune ”Ca om, eu îți pot spune ce consider că este moral sau nu. Dar ca om al Bisericii, ca preot, trebuie să spun că ambele sunt persoane imorale.”
Deci ca o concluzie, Biserica ne impune ce este moral și ce nu. Atunci, unde mai este libertatea gândirii?
Biserica este una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Înseamnă manipulare în masă. Totul se rezumă la putere și la bani, or cele două nu pot exista una fără cealaltă. Nu vreau să cred în Biserică. Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să cred că deși există atât de multe garduri, am puterea sufletească și sunt suficient de deșteaptă încât să sar peste ele. Vreau să hotărăsc eu ce este moral și ce nu!
Nu mă deranjează dacă o persoană vorbește urât cu mine, atunci când merit. Nu mă deranjează dacă cineva țipă la mine când ne certăm, sau când îl sau o enervez.
Dar pur și simplu mă scoate din sărite cineva care vorbește urât cu mine fără motiv.
Urăsc să pun o întrebare frumos și persoana respectivă să îmi răspundă pe un ton de superioritate, ceva în genu, ”Vai, proastă ești...”
Eu mă port frumos și vorbesc frumos cu tine, așa că fă și tu la fel, sau lasă-mă în pace! :-w
Hmmm... să privim în ansamblu.
Acum 4 ani, în 22 martie a început cu adevărat viața.
Și uite-mă aici, după 4 ani de zile, la 19 ani, după ce am trăit atâtea experiențe uluitoare, gândindu-mă tot la 22 martie.
Oricâte amintiri ar fi, oricâte zâmbete, oricâte lacrimi, oricâte șanse, 22 martie este începutul, iar începuturile nu se uită niciodată.
Și dacă anul trecut, tot în această dată ziceam că mi-aș da 15 ani din viață să se repete perioada aceea, mă aflu aici mai înțeleaptă cun un an (sper), realizând că lucrurile frumoase nu trebuie să se repete. Trebuie doar să ni le amintim, să rămână acolo întipărite în suflet, continuând să trăiască prin noile experiențe pe care le acumulăm.
Ce să zic? Un pahar mare de apă cu lămâie în cinstea fiecărui început!
Și fiindcă nu poate fi 22 martie fără tine, Criss, trebuie să spun că, în acești ani, această dată, a fost singura care nu ne-a lăsat să ne rupem complet una de alta! :) Așa că, pentru tine, pentru noi, ”La cât mai multe zâmbete”, de 22 martie!
Mi se pare că am mai zis că iubesc orele de filozofie unde sunt dezbătute tot felul de subiecte interesante, iar lumea vine cu argumente si cu contraargumente care mai de care mai grozave.
Oricum, joi, am pornit de la Cunoaștere și am ajuns să discutăm dacă un om se poate schimba cu adevărat, daca poate să-și nege trăsăturile și să devină un nou om, de preferat mai bun, deși am discutat ambele variante, cu exemple.
Ei bine, am ajuns la o concluzie: un om pentru a se schimba, are nevoie de 2 factori, care să îl motiveze/influențeze.
1. Autodeterminarea - pe plan interior
2. Motivul - pe plan exterior
Am mai ajuns de asemenea la concluzia că acești doi termeni nu prea merg unul fără celalalt.
Când spun motiv (nu am găsit un cuvânt mai bun), mă refer la un imbold din lumea exterioară, (noi am dat ca exemple un accident, găsirea iubirii adevărate, dezamăgiri profunde), care să aibă un efect atât de mare asupra unei persoane, încât să o schimbe.
Deci da, este posibil. :)
Deci cărțile astea mă așteaptă de ceva timp și le aud cum strigă ”Citește-neeee”:
De ce iubim femeile - Mircea Cărtărescu
Belcanto - AnnPatchett
Bărbatul de la gară - Jennifer Johnston
Maestră în arta morții - Adriana Franklin
Viața ca o pradă - Marin Preda
Să nu mă părăsești - Kazuo Ishiguro
Off... Bacu ăsta... :-(
Chiar așa... de ce nu am scris un post de 8 martie în care să spun ”la mulți ani” femeilor?
Poate fiindcă... eu consider că nu este nevoie de o dată anume în care femeile să se simtă speciale. Femeile sunt iubite, soții, amante, mame, prietene, surori etc... Și cred că acesta este un motiv suficient pentru care să se simtă ZILNIC speciale... nu doar de 8 martie.
Și mai ales, nu au nevoie de niște bărbați care spun ”Uite, bă, e 8 martie. Hai să îi iau și eu la a mea o floare.”
Oricum... eu am primit un fagure de miere și cercei în formă de fermoar, așa... ca să mă simt bine fără flori și inimioare! :p
Ce să mai spui când de fapt, nu mai e nimic de spus? Sau poate o mai fi, dar nu are rost?
Tocmai am terminat de citit Moromeții de Marin Preda (vol I), unul dintre puținele romane obligatorii pentru școală, care mi-a plăcut.
Deși a durat cam o lună să îl citesc, timp în care am mai citit câteva cărți, nu mi-a părut rău că am reușit să îl duc până la capat.
Începutul mi-a plăcut mult, mai ales că eu mă dau în vânt după cărțile care au ca tematică viața de la țara, dar apoi continuarea a fost cam greoaie, m-a plictisit de multe ori, însă ultimele 20 de pagini, ar fi meritat să citesc pana la pagina 280, de încă două ori. Nu știu... am simțit o încărcătură emoțională puternică în acele ultime pagini, iar ultima propoziție m-a dat peste cap și m-a pus pe gânduri.
”Timpul nu mai avea răbdare...”
Îmi vine în minte un val uriaș care crește pe măsura ce se apropie și înghite tot în calea lui. Nu am suficient curaj să îmi imaginez ce rămâne după el.
Dar stau și mă gândesc... dacă într-adevăr timpul nu mai are răbdare cu noi?
Atmosferă specifică unui mic orășel care așteaptă un vizitator important. Pregătiri, agitație, dorința fiecărei persoane ca totul să iasă bine, ca oaspetele să se simtă bine, să creeze într-un fel o atmosferă intimă, de familie. Probabil că lipseau doar sărmăluțele calde ca la mama acasă.
Această lansare de carte a pornit din suflet, la inițiativa doamnei Daciana Loi și cu ajutorul domnului Alexandru Jurcan.
Laszlo Alexandru, scriitor și traducător a venit cu câteva volume de-ale sale, ”Criticul literar Nicolae Manolescu”(teza de doctorat), ”Viața de zi cu zi”, ”Memorator de limba italiană”, cel din urmă fiind ”biblia” elevilor săi, dânsul fiind profesor de limba italiană la liceul Barițiu din Cluj-Napoca. :)
Acesta se bucură că dânsul și domnul Patrizio Trequattrini au fost invitați la Huedin, deoarece consideră că suntem într-un postmodernism în care cultura se face doar unde oamenii doresc acest lucru și că nu ar trebui să avem complexe culturale dacă nu suntem din București (aici se referea la nivel de județ).
Apoi a venit rândul invitatului de onoare să vorbească. Patrizio Trequattrini, deși este în România doar de 2 ani și câteva luni, vorbește limba română surprinzător de bine. Am fost foarte plăcut impresionată.
Romanul Șantajul are la bază o ”polemică împotriva industriei culturale”, existând astfel și ”subiecte și întrebări cu caracter religios”.
”Literatura reprezintă o activitate politică, o activitate de schimbare a realității”.
De altfel, italianul consideră că este nevoie de puterea femeii pentru a face ordine în lume. Lucru curajos spus de un bărbat, o opinie mult prea rar întâlnită printre atâtea orgolii și atât de mult misoginism. ”Lumea nu se poate schimba prin reforme mediocre. Puterea ar trebui să fie exercitată de femeie”, însă de-a lungul timpului, ”eliberarea femeii a avut loc doar din punct de vedere legislativ, nu și mental”.
Acestea și multe altele au fost spuse de autor, o persoană care mie mi s-a părut plăcută, inteligentă și cu multă tărie de caracter, fiindcă din cauza unei întrebări poate puțin prea... deplasată din partea mea, ne-a dezvăluit că romanul este puțin autobiografic, el și soția sa confruntându-se cu alegerea dificilă în ceea ce privea avortul unui copil care urma să se nască cu sindromul Down.
Au vorbit domnul prof. Jurcan, domnul prof. Dinu Bălan, doamna prof. Elena-Livia Bâlc și doamna prof. Daciana Loi, fiecare contribuind cu părerea lor despre carte, subliniind atât plusuri cât și minusuri.
A fost o seară plăcută, interesantă, din care eu, personal, am rămas cu ceva.
N.B. : a fost prezentat în cateva rânduri și romanul Furio, care relatează drama existențială prin care trece un cuplu care au un copil autist.
Mulțumesc domnului prof. Cristian Filip pentru poză!
Nu dorește cineva să-mi ia dorul și să aibă grijă de el câteva zile?
Mi-ar prinde bine puțin concediu...
de Patrizio Trequattrini
Am citit cartea de musai ca de voie bună și, cu toate că la început nu m-a atras în mod special, iar sfârșitul m-a dezamăgit, este o carte digerabilă, ușoară, care sublinează unele aspecte și demonstrează de ce sunt capabili oamenii când au un deadline.
Mmm... tipa asta care-i personajul principal (spre rușinea mea, i-am uitat numele. Nora parcă, dar nu bag mâna în foc) se îndrăgostește de un tip care i-ar putea fi tată, cu toate că are o relație de 14 ani cu alt tip.
Și chiar dacă bătrânelul pare tipul perfect, ajunge să o șantajeze emoțional pe Nora. Cum? Veți vedea citind acest roman care, pe lângă altele putem regăsi aici teme existențiale: Ce este viața? Ce drum ar trebui să parcurgem? Există Dumnezeu? Câtă moralitate există în gestul avortului?
Etc, etc. Mi-e mi-a plăcut.
Șiii, pentru dragii mei cititori din Huedin, nenea ăsta, adică Patrizio Trequattrini, vine mâine, adică marți, 06.03.2012, la liceu, în sala Amfiteatru, pentru o lansare de carte. Vor vorbi acolo autorul, traducătorul - Laszlo Alexandru (cartea a fost scrisă înițial în italiană), prof. Alexandru Jurcan, Dinu Bălan și Elena-Livia Bâlc.
Și ținând cont de faptul că avem puține evenimente culturale la noi în orășel, ați face bine să nu-l ratați pe acesta, iar cartea costă doar 10 lei!
A, da... Am uitat să specific că în unele părți limbajul este caaaam... ”de lemn”, puțin prea serios, puțin prea formal, dar neglijezi acest aspect în momentul în care te lași prins de poveste.
Și înainte să închei acest post, vă sugerez să citiți și acest articol, care e foarte interesant și care s-ar putea să vă ofere niște puncte de reper.
Să aveți parte în continuare de o zi frumoasă și pliiiină de zâmbete!
Bazat pe romanul The Remains of the Day - Kazuo Ishiguro, în regia lui Mark Romanek și cu Keira Knightley, Andrew Garfield, Carey Mulligan în rolurile principale, acest film tratează, în opinia mea, trei... idei... importante.
”Ce ne face cu adevărat oameni?”
”Egoismul uman”
șiiii... ”Iubirile adevărate niciodată nu au suficient timp.”
Un film care merită văzut... care spune niște adevăruri dureroase despre lumea în care trăim...
”I remind myself that I was lucky to have had him at all.”
Credeam că înaintând în vârstă, mintea îmi va deveni mai înțeleaptă, iar sufletul mai docil.
Dar am ajuns să realizez că, înaintând în vârstă, de fapt mintea și sufletul au început să comploteze împotriva mea.
Am ajuns propriul meu pion, gata să fie sacrificat.
Iar ne înverzesc sufletele!
Azi a fost un 1 martie cu adevărat primăvăratic, plin de soare, cu acea tentă de lene specifică primăverii. Așa că, oricât ți-ar atrage profesorul atenția pur și simplu nu poți să nu privești pe geam și să-ți imaginezi că stai pe o băncuță, la soare, cu o carte în mână.
Ei bine, vine primăvara! Ce înseamnă asta? Înseamnă teniși, mai puține haine, mult soare, mult mai multă distracție și un nou început.
Oricât de mult iubesc iarna, cu fulgii ei mari de nea și stelele înghețate... nu pot să nu mă bucur că în sfârșit s-a hotarât să plece...
Gata cu hainele groase, cu bocancii de 5 kile, cu nasu înfundat și roșu. Gata cu ceaiul, vinul fiert și ciocolata caldă!
Vreeeeeeeem floooooooooori!!!
Să aveți parte de un 1 martie grozav și plin de mărțișoare și o primăvară pliiiiiiiiină de zâmbete!!! ;x
Haideți să primăvărim!
