Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Ne-a dat voie să hotărâm ce este bine și ce este rău, iar apoi a venit Biserica și a spus: da, omule, ai voie să alegi, dar în limitele impuse de noi.
O prietenă de-a mea, discutând cu un preot, l-a întrebat: ”De ce dacă o fată care are prieten de 2-3 ani, poate urmează să se căsătorească, întreține relații sexuale cu acesta înaintea căsătoriei, din prisma Bisericii, este văzută la același nivel cu una care a întreținut relații sexuale cu 10 bărbați. De ce în ambele cazuri se consideră preacurvie. De ce sunt văzute la fel?”
La care preotul îi spune ”Ca om, eu îți pot spune ce consider că este moral sau nu. Dar ca om al Bisericii, ca preot, trebuie să spun că ambele sunt persoane imorale.”
Deci ca o concluzie, Biserica ne impune ce este moral și ce nu. Atunci, unde mai este libertatea gândirii?
Biserica este una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Înseamnă manipulare în masă. Totul se rezumă la putere și la bani, or cele două nu pot exista una fără cealaltă. Nu vreau să cred în Biserică. Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să cred că deși există atât de multe garduri, am puterea sufletească și sunt suficient de deșteaptă încât să sar peste ele. Vreau să hotărăsc eu ce este moral și ce nu!
