-De ce zambeşti?
-Pentru că stau alături de prietenii mei.
-Prietenii tăi sunt monştri?
-Prietenii mei sunt cele mai frumoase persoane.
-Nu te lăsa păcălită de exterior. Priveşte interiorul lor. Ai să îi vezi exact aşa cum sunt ei.
-Sunt superbi.
-Nu! Sunt nişte monştri! Deschide ochii!
-Sunt deschişi. Îi văd foarte bine.
-Uită-te ca îţi fură toată energia, îţi distrug sufletul! Fugi cât mai repede.
-Prietenii mei mă iubesc.
-Nu! Te vor ucide!
Fata îşi îmbrăţişă prietenii şi închise ochii lăsandu-se purtată pe un drum fără întoarcere, plin de lacrimi şi suferinţă.
Sunt si nu sunt monstrii...
RăspundețiȘtergereCaci asta ar insemna sa acceptam ca si noi suntem niste aratari. Si noi la randul nostru suntem prietenii cuiva si nu vreau sa cred ca vrem sa ucidem. :-s