miercuri, 15 aprilie 2009

Minte.


Aşa, aşa, minte-mă!! Aruncă-mi zâmbete false şi colorează-mi lumea într-un verde pal cu tente de galben. Umpleţi degetele de acuarelă şi umple-mi cerul de stele. Ia-mă de mână şi promite-mi ca voi fi în siguranţă dacă zbor alături de tine. Apoi sărută-mi lacrima ce alunecă pe obrazul aspru din cauza vântului şi a prafului ce îmi caută ochii.
Apoi uită de tot ce ai promis. Aruncă-mi cuvinte usturătoare, fă lacrimile să îmi înăsprescă şi mai tare obrazul. Dă-mi drumul să cad într-un abis negru numit viaţă, plină de sentimente. de regrete, de suferinţă. Fură-mi luna şi aruncă peste lumea mea vopseaua neagră din cutia timpului.
Apoi minte-mă din nou.

[Şi poate că mi-e dor de trecut... de lacrimi, de suferinţă, de un suflet plin de îndoială. Poate mi-e dor de cei care erau odată... poate mi-e dor de mine cum eram odată.]

3 comentarii:

  1. ultimul paragraf l-am admirat si la tine la status..

    RăspundețiȘtergere
  2. ce facusi femeie,ce facusi? ce-i cu banneru` ala cu twilight? suntem date dracului. :))

    RăspundețiȘtergere