Interviu cu Radu Țuculescu

1.      Încep prin a vă mulțumi că v-ați făcut timp să-mi răspundeți la câteva întrebări. Știu că sunteți prozator, dramaturg, traducător, ziarist și regizor de teatru. Bănuiesc însă că ați început cu scrisul și aș dori să vă întreb cum ați descoperit acest talent?

Am scris primul meu roman în clasa a4-a, ”Aventurile vasului Elba”, cu pirați, aventuri, lupte. Mai am și acum caietul cu foi albe pe care mă chinuisem să trasez cu creionul linii. Țineam de asemenea și un jurnal, în care foloseam un limbaj inventat de mine, despre vecina mea, de care eram îndrăgostit și nu vroiam să știe nimeni.

2.      Ce influență a avut asupra dumneavoastră orașul în care ați crescut?

Am crescut în Reghin și cum am spus și în romanul biografic ”Stalin cu sapa-nainte”, este un ”oraș multietnic”. Se vorbește română, germană, maghiară și astfel am avut contact cu mai multe culturi, iar sașii, mai ales, au avut o influență mare asupra mea. Furam pepeni de la ei! Creșteau niște pepeni mari, verzi, dar cu miezul galben. Aveau vii și mergeam cu ei la cules de struguri. Trăiam împreună și nu ne-a învățat nimeni să ne batem unii cu alții, din cauza diferențelor.

3.      Părinții v-au susținut?

Tata era medic, iar mama țărancă, însă amândoi citeau foarte mult. Tatăl meu avea o bibliotecă imensă în care găseai orice de la cărți de specialitate (medicină) până la literatură rusă, franceză, engleză. Deși tata a fost distrus că nimeni nu a călcat pe urmele lui, noi, copiii întreptându-ne spre artă, ne-a sprijinit alegerile.

4.      Dar pasiunea pentru teatru cum ați descoperit-o?

Habar nu am, fiindcă n-am avut nicio influență de această natură. Țin minte doar că în fiecare miercuri chiuleam de la școală ca să ascult la radio teatru la microfon.

5.      Care a fost primul dumneavoastră volum și cum ați făcut față primelor critici?

Am debutat destul de târziu, în 1978 cu volumul ”Portocale și cascadori” (proză scurtă, Editura Dacia). M-am enervat, dar m-am și distrat. Mi-am dat seama că mulți critici citesc doar la suprafață. Unii critici însă, pe care am avut ocazia să îi cunosc, m-au încurajat spunându-mi că scriu mai bine ca mulți care au studiat filologia, eu terminând Conservatorul.

6.      Colaborați în prezent cu revista Tribuna?

Colaborez cu Tribuna de mai bine de 20 de ani, unde am rubrică permanentă, însă colaborez cu foarte multe reviste din țară.

7.      Se tot discută despre închiderea postului de televiziune. Ce se întâmplă de fapt?

De 3 luni se știe că trebuie să se facă reduceri de personal, fiindcă lipsesc o grămadă de bani. Problema e că totul e centralizat la București. În 1990 am vrut o despărțire din punct de vedere administrativ, însă nu s-a ajuns la un numitor comun.

8.      Și ce anume urmează să se întample?

Ne-au examinat pe toți. Niște examene de-a dreptul hilare. În prezent așteptăm rezultatele și vom încerca să luăm măsuri. Acum totul e în aer. După 22 de ani mi se pare ciudat că... nu s-au gospodărit bine banii.

9.      Sunteți considerat de mulți critici ca fiind un scriitor european. Cum ați ajuns la această realizare?

Am început cu un roman de povestiri în Ungaria, apoi am publicat în Austria un roman care, în 2008, a fost considerat printre primele 7 cele mai bune romane traduse. Anul trecut, un alt roman, ”Povestirile mamei bătrâne” a apărut la o editură din Paris și a fost difuzat în cele mai mari librării din Franța, Belgia și Elveția. Romanul ”Stalin cu sapa-nainte” este în curs de apariție la Roma și va fi lansat în 24 mai la Calabria. De asemenea, ”Povestirile mamei bătrâne” va apărea anul acesta în Cehia.

10.  Am fost recent la piesa ”Bravul nostru Micșa”, care mi-a plăcut enorm. Știu că piesele scrise de dumneavoastră se joacă și în străinătate.

Da, în 2008 au început să se joace piesele mele la Praga și au fost traduse în maghiară, cehă, poloneză și franceză.

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat!