Să ne exprimăm iubirea.

Învățând la ICRP (Introducere în comunicarea și relațiile cu publicul) am citit, că un cercetător pe nume B. Rime, a încercat să descopere cât este de importantă comunicarea non-verbală în legăturile interumane, în special în cazul îndrăgostiților.

”Experiențele ca procedură au fost relativ simple. El a lucrat cu perechi de îndrăgostiți care trebuiau să-și manifeste iubirea prima oară prin canal verbal și non-verbal, iar apoi, punându-se un ecran opac între cei doi, aceștia trebuiau să facă același lucru.”

Este atât de greu să îți exprim iubirea, iar 500000 de cuvinte nu ajută, dacă acestea nu sunt însoțite de un zâmbet, o îmbrățișare, acea sclipire a ochilor, un sărut, o mângâiere. Nu sunt decât cuvinte goale.

”Rime consideră și el, după mii de observații, că prin comunicarea non-verbală se transmite aproximativ 65-70% din conținutul unui astfel de mesaj.”

Eu mă gândesc ce dificil e să îți arați iubirea când stă un ecran opac între tine și persoana pe care o iubești...

Și apoi mă gândesc că.. de cele mai multe ori orgoliul reprezintă acel ecran.

poza
sursă: ”Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice” - Flaviu Călin Rus

!

Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea.

Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu!

Interviu cu Radu Țuculescu

1.      Încep prin a vă mulțumi că v-ați făcut timp să-mi răspundeți la câteva întrebări. Știu că sunteți prozator, dramaturg, traducător, ziarist și regizor de teatru. Bănuiesc însă că ați început cu scrisul și aș dori să vă întreb cum ați descoperit acest talent?

Am scris primul meu roman în clasa a4-a, ”Aventurile vasului Elba”, cu pirați, aventuri, lupte. Mai am și acum caietul cu foi albe pe care mă chinuisem să trasez cu creionul linii. Țineam de asemenea și un jurnal, în care foloseam un limbaj inventat de mine, despre vecina mea, de care eram îndrăgostit și nu vroiam să știe nimeni.

2.      Ce influență a avut asupra dumneavoastră orașul în care ați crescut?

Am crescut în Reghin și cum am spus și în romanul biografic ”Stalin cu sapa-nainte”, este un ”oraș multietnic”. Se vorbește română, germană, maghiară și astfel am avut contact cu mai multe culturi, iar sașii, mai ales, au avut o influență mare asupra mea. Furam pepeni de la ei! Creșteau niște pepeni mari, verzi, dar cu miezul galben. Aveau vii și mergeam cu ei la cules de struguri. Trăiam împreună și nu ne-a învățat nimeni să ne batem unii cu alții, din cauza diferențelor.

3.      Părinții v-au susținut?

Tata era medic, iar mama țărancă, însă amândoi citeau foarte mult. Tatăl meu avea o bibliotecă imensă în care găseai orice de la cărți de specialitate (medicină) până la literatură rusă, franceză, engleză. Deși tata a fost distrus că nimeni nu a călcat pe urmele lui, noi, copiii întreptându-ne spre artă, ne-a sprijinit alegerile.

4.      Dar pasiunea pentru teatru cum ați descoperit-o?

Habar nu am, fiindcă n-am avut nicio influență de această natură. Țin minte doar că în fiecare miercuri chiuleam de la școală ca să ascult la radio teatru la microfon.

5.      Care a fost primul dumneavoastră volum și cum ați făcut față primelor critici?

Am debutat destul de târziu, în 1978 cu volumul ”Portocale și cascadori” (proză scurtă, Editura Dacia). M-am enervat, dar m-am și distrat. Mi-am dat seama că mulți critici citesc doar la suprafață. Unii critici însă, pe care am avut ocazia să îi cunosc, m-au încurajat spunându-mi că scriu mai bine ca mulți care au studiat filologia, eu terminând Conservatorul.

6.      Colaborați în prezent cu revista Tribuna?

Colaborez cu Tribuna de mai bine de 20 de ani, unde am rubrică permanentă, însă colaborez cu foarte multe reviste din țară.

7.      Se tot discută despre închiderea postului de televiziune. Ce se întâmplă de fapt?

De 3 luni se știe că trebuie să se facă reduceri de personal, fiindcă lipsesc o grămadă de bani. Problema e că totul e centralizat la București. În 1990 am vrut o despărțire din punct de vedere administrativ, însă nu s-a ajuns la un numitor comun.

8.      Și ce anume urmează să se întample?

Ne-au examinat pe toți. Niște examene de-a dreptul hilare. În prezent așteptăm rezultatele și vom încerca să luăm măsuri. Acum totul e în aer. După 22 de ani mi se pare ciudat că... nu s-au gospodărit bine banii.

9.      Sunteți considerat de mulți critici ca fiind un scriitor european. Cum ați ajuns la această realizare?

Am început cu un roman de povestiri în Ungaria, apoi am publicat în Austria un roman care, în 2008, a fost considerat printre primele 7 cele mai bune romane traduse. Anul trecut, un alt roman, ”Povestirile mamei bătrâne” a apărut la o editură din Paris și a fost difuzat în cele mai mari librării din Franța, Belgia și Elveția. Romanul ”Stalin cu sapa-nainte” este în curs de apariție la Roma și va fi lansat în 24 mai la Calabria. De asemenea, ”Povestirile mamei bătrâne” va apărea anul acesta în Cehia.

10.  Am fost recent la piesa ”Bravul nostru Micșa”, care mi-a plăcut enorm. Știu că piesele scrise de dumneavoastră se joacă și în străinătate.

Da, în 2008 au început să se joace piesele mele la Praga și au fost traduse în maghiară, cehă, poloneză și franceză.

Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat!

Dor de tine... și de noi.

Mă trezesc în fiecare dimineață cu un dor imens în suflet și nu mi-aș dori nimic mai mult decât să fii acolo, lângă mine, să mă săruți și să-mi spui ”bună dimineața”, dar nu ești, așa că mă ridic din pat și încep o nouă zi fără tine. Încerc să-mi umplu golurile din suflet cu totul felul de prietenii, discuții și zâmbete care nu sunt deloc sincere.
Pe parcursul zilei îmi este atât de dor de tine, încât ajung să te urăsc că ești atât de rece și că nu mai faci parte din viața mea, iar apoi, spre seară mă resemnez căci, în fond și la urma urmei... a fost greșeala mea.
Vine noaptea, mă trezesc iar singură în pat, dar deja nu te mai urăsc, ci mi-e frig, dar nu e frigul acela pe care îl alungi punând încă o pătură pe tine, ci acela care doar îmbrățișarea ta îl poate face să dispară. Așa că îmi strâng ursul de pluș în brațe tare-tare, sperând că maine-noapte vei fi tu în locul lui, adorm și te visez, doar pentru a mă trezi iar cu acest dor de tine... și de noi.

poza

La mulți ani, Mădăăăă!!

La mulți ani draga mea fashion!!! Ai ajuns la o vârstă onorabilă și mă bucur că din acești 16 ani, de... 16 te cunosc! :)) Și acum îmi amintesc de mică, blonduță și durdulie erai! Awww :o3
Te-ai maturizat foarte mult în ultima perioadă și ești o companie foarte plăcută. Îmi place că nu mă lași (de cele mai multe ori) să aiurez și mă menții cu picioarele pe pământ.
Ești una dintre cele mai frumoase, deștepte, amuzante, drăguțe, incredibile persoane pe care le cunosc!
Avem o poza în care stăm noi 3 pe o pătură și înfulecăm tort și aș fi vrut să o pun aici, dar din păcate sunt la Cluj.
Mulțumesc mult pentru toate râsetele, miștourile, filmele, strugurii, jocurile și feliile de pizza!

Te iubesc mult mult mult și mi-e dor de tine! Tot timpul... :o3
poza

Îmi urăsc iubirea.

Le-am mulțumit părinților mei că m-au crescut cum m-au crescut, dar mai ales că ei au pus bazele talentului meu, citindu-mi poezii în fiecare seară înainte de culcare. Nu de multe ori când așez capul pe pernă îmi răsună în minte: A venit un lup din crâng/ Și-alerga prin sat să fure/ Și să ducă în pădure/ Pe copiii care plang.

Apoi, m-am îndrăgostit prima dată, iubire din aia copilărească, fără așteptări, care a plecat așa cum a venit, asemenea unei brize de vară. Dar acest lucru m-a... ”propulsat” în lumea cuvintelor. Am pășit cu grijă la început, iar apoi am devenit ”de-a casei”. Și aici mă întorc de câte ori simt că lucrurile scapă de sub control... Am iubit iar, apoi iar, apoi iar, doar ca să pot scrie mai mult, mai frumos.

Din păcate însă, această iubire cu care îmi hrănesc cuvintele a ajuns să mă devoreze, să mă consume până la ultima suflare, iar în acest punct, aș renunța la ea. Mi-aș goli sufletul, cu riscul de a nu mai putea nicicând merge acasă. Greutatea ei mă apasă și am momente când simt că nu o mai pot duce.
Cuvintele au devenit mofturoase, nu le mai place... nu le mai satisfac și prea multe resturi îmi umplu sufletul.
Da, aș prefera să fiu seacă, să nu pot lega 2 fraze să sune frumos, dar să scap de iubirea asta care de prea mult timp nu mă mai lasă să respir.

poza

2012/2013

Mă bucur că s-a sfârșit anul 2012, fiindcă a fost un an prea lung, plin de greutăți și plin de greșeli. Plin de lucruri rele, dar și de lucruri bune care, însă... au fost mai multe o iluzie, o  "casă de hârtie cu fundație de scobitori”. Mi-am triat prioritățile, mi-am ales prietenii. Am renunțat la oamenii care mă trăgeau în jos și m-am apropiat mai mult de cei care mă mențin la nivelul de plutire. Recunosc că printre oamenii care i-am exclus din viața mea au fost unii cărora acolo le era locul și au lăsat un gol imens în urma lor.
Am realizat că am fost naivă, prostuță, credulă și cine nu trebuie a profitat de asta.
Am dat bacu, l-am luat... am intrat la Jurnalism și consider că este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întamplat.
Totuși... chiar sper că 2013 va aduce mai multă fericire, mai multe decizii corecte, mai multă speranță. Chiar sper că viața mea, a ta, a tuturor se va schimba în bine, că ne vom depăși limitele și vom ajunge exact unde ne dorim, fără să fie nevoie să călcăm peste cadavre. Sper că ne vom apropia mai mult de Dumnezeu și vom avea mai multă putere să iertăm, să o luăm de la capăt.
Iar ăstora care mă iubiți, vreau să mă mulțumesc că îmi umpleți existența de râsete, îmbrățișări și sfaturi bune, iar celor care mă urâți și invidiați (mă refer în special la cineva anume care printeaza articolele mele și face reclamă negativă) vă mulțumesc din suflet că m-ați ajutat să devin mai puternică!

Și ce îmi doresc cel mai mult? Ca în anul acesta să fie mai puține lacrimi și mai puține sângerări de suflet.

Vă doresc tuturor un 2013 plin de zâmbete sincere!!!!

poza