Și lăsăm atât de multe săruturi să moară...

Degeaba ne dăm drept oameni și alergăm după cafele, zâmbind crispat și aruncând numele Domnului în deșert.
Degeaba ne credem oameni când folosim șerpi în loc de cuvinte și lăsăm atât de multe săruturi să moară.
Degeaba ne dorim să fim oameni când am lăsat iubirea noastră să fie un zid de neputință între noi, iar eu... te visez atât de des fiindcă nu-mi doresc nimic mai mult decât să-ți îmblânzesc visele, să-ți mângâi sufletul și să-ți iubesc mâinile aspre.  Tu în schimb, nu trebuie decât să-mi umpli canalele respiratorii cu aroma ta.
Cu siguranță greșeala noastră a fost că ne-am considerat mai mult decât oameni și, încercând să ajungem la soare, aripile ne-au ars și am căzut în două lumi mult prea diferite, iar acum... ne vedem doar prin oglindă.