vineri, 19 martie 2010

BIANCA.


Eu sunt Bianca. B-I-A-N-C-A. Am un nume banal, cât pentru două persoane... Două Anca. Poate de aceea trec de la o stare la alta mai repede decât îţi dai tu ochii peste cap. Cele două Ance se confruntă des. Se ceartă, uneori se iau de păr. Una are ochii verzi şi cealaltă îi are albaştri. O dată una este bună şi cealaltă rea, iar alteori e viceversa. Foarte rar se fac exces de complezenţă şi folosesc acelaşi caracter. Când mă plictisesc stau şi le ascult cum se contrazic. Nu cad de acord decât în faptul că ele niciodată nu-s de acord.
Acum să revenim la numele meu. B vine de la BLOG. A2-a mea casă. Una dintre Ance nu este de acord. Spune că este o pierdere de timp, ca şi scrisul de altfel. Dar când suferă şi ea ar scrie romane, dar se abţine cu stoicism. Este cea mai orgolioasă. Oricum, o mai surprind uneori când face mutre la câte un cuvânt, dar atât. Îl schimb până îi place. B mai vine şi de la Bociu, locul nostru special.
A doua literă vine de la... Iubire. Ei bine, aici este o temă mai delicată, deoarece cea cu ochii verzi este împotriva acestui sentiment/emoţie ( din orele de psihologie niciuna nu şi-a dat seama ce este până la urmă.) Însă cea cu ochii albaştri s-ar îndrăgosti în fiecare zi de altă persoană sau de aceeaşi persoană, lăsând-o apoi pe cealaltă să sufere, deoarece ea este destul de matură şi stabilă emoţional încât să treacă uşor peste.
A vine de la... Accident. Toate lucrurile bune din viaţa mea s-au petrecut din greşeală. Normal că cele două Ance nici aici nu sunt de acord. Una crede în horoscop, în orientarea astrelor, în soartă şi noroc pe când cealaltă îi râde în nas şi spune că nu există coincidenţe.
N de la nehotărâre... cred că se înţelege de ce.
C... Carte? Ce le place amandouă Ancelor este să citească. Orice, oricând, deşi Anca aceea care nu este cu scrisul, se preface de asemenea că citeşte din obligaţie. Este atât de simpatică atunci când plânge la finaluri fericite...
Al doilea A nu mi-am dat seama de la ce vine... Totuşi de multe ori m-am gândit că ar trebui să mă cheme Roxana pentru ca Râd mult, sau Paula pentru că am ceva cu Prietenia. Dar eu sunt Bianca şi atât. Şi împreuna cu Ancele mele vom cuceri lumea! Ei bine... cel puţin în imaginaţia noastră.

10 comentarii:

  1. poate ultimul A vine de la Asteptare...?


    ... frumos postul ^^. Care dintre Ance l-a scris?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ambele m`au ajutat :))
    Desi aia cu ochi albastri tot comenta :-$

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos si bine surprins. Nu am privit pana acum numele ca un puzzle, dar tu l-ai descris foarte bine.

    Al doilea A poate veni de la "amicitie" sau "amuzament" si asa nu mai e nevoie sa iti doresti sa te cheme Roxana sau Paula. Si ai rezolvat :P

    RăspundețiȘtergere
  4. ce dragut ^^.
    te-ai descris perfect.
    si eu sunt la fel..doar ca sunt doar una.

    RăspundețiȘtergere
  5. interesanta ideea au avut fetele,bi ancele:)))

    RăspundețiȘtergere
  6. M-ai facut sa ma simt mai bine explicand numele Bianca .
    mersi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar "d"-ul de la ce vine?:))..[Bdianca]..de la DUTZI DUTZI?:>:))..[:X]..

    RăspundețiȘtergere
  8. tzeapaaa! :))))))))..
    is geamana lui Oana:)))))...

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am stat niciodata sa-mi descifrez literele prenumelui meu...poate si pentru ca nu mi-a placut ..A poate veni de la adevar :) In general Biancele pe care le cunosc eu sunt foarte sincer...si suntem doua Ance pentru ca facem cat doua :)) Too much to handle for some people !

    RăspundețiȘtergere