Romanul vieţii.

Ne aflăm într-un ritm de "du-te, vino" continuu. Vieţile noastre se învârt pe acelaşi titirez care o dată pe lună din roşu aprins trece la un galben pal. Să se mai schimbe personajele. În rest... tema e aceeaşi, iar regizorul Universal îşi lasă personajele să se bată cu capul de pereţi, că nu vrea să se implice. Şi nu ia stiloul de pe foaie până nu termină rândul. Şi umple o pagină întreagă cu tot felul de nimicuri, pentru ca apoi, când schimbă coala să arunce acolo aceleaşi nimicuri, dar cu un scris mai caligrafic. Iar personajele se lasă inerte în faţa puterii lui de creere în loc să-şi ia destinul în propriile mâini. Le lipseşte curajul. Înseamnă că descrierea nu a fost destul de detaliată. În orice caz, aşteptam urmările unui personaj tipic cu caracter nedefinit care suferă de acronie cronică şi care nu poate ieşi din vârtejul de analepse în care singur s-a aruncat. 

Poate cândva la birou va trece un scriitor cu o imaginaţie mai complexă, care va face din marionetele sale... oameni.