Ultimul dans.

În sala ticsită de fum de ţigară, o lumină difuză conturează umbrele a două persoane asupra cărora erau aţintiţi zeci de ochi. Parcă toţi aşteptau ceva, însă în liniştea aceea, pe a cărui fundal se auzea doar o melodie lentă, nu se întampla nimic.
În partea dreaptă a luminii se afla ea, frumoasă ca întodeauna. Timpul nu a lăsat urme asupra ei. Sau o fi lăsat? Avea aceeaşi ochi negri şi aceleaşi buze cărnoase... sângerii ce se asortau perfect cu rochia ei lungă ce atingea pământul, chiar dacă sandalele ei aveau un toc destul de înalt. În faţa ei, la câtiva metri distanţă se afla el, cu tenul său creol si ochii verzi ce emanau patimă şi dorinţă.
Piesa din fundal acum se auzea din ce în ce mai tare, inundându-le urechile, apoi creierul, apoi toate simţurile, treptat. Şi-au împreunat mâinile luând poziţia clasică de dans, însă era atât de diferită... au început să se mişte încet pe muzică, din ce în ce mai repede, apoi bătăile inimilor au luat locul notelor muzicale, iar cei doi au uitat de tot şi au dansat doar cu sufletul, deasupra meselor, deasupra spectatorilor care au rămas cu privirile aţintite asupra lor.
Piesa se apropie de sfârşit, iar cei doi încearcă să iasă din transa în care au intrat acum 30 de ani când a avut loc ultimul lor dans. Acelaşi dans plin de pasiune pe care îl repetă la nesfârşit, sub privirea oamenilor care şi-au lăsat sufletul acolo în acea noapte plină de fum, foc, lacrimi şi valsuri.