Fetiţa cu ochii verzi.

Aţi avut vreodată inima împărţită în două? V-a smuls cineva jumatate din ea şi voi aţi uitat cum să folosiţi... sau v-a fost frică să folosiţi cealaltă jumatate? Dacă nu... sper să nu aflaţi niciodată... şi sper că povestea fetiţei cu ochii verzi să vă facă doar să vă imaginaţi.

Se născuse pentru a nu ştiu câta oară, cum o făcea de fiecare dată când un an se adăuga la şiragul vieţii ei. Fulgii de nea dansau ca de obicei pentru ea, făcându-i cadou inocenţa lor. Însă de data aceasta era altfel... era altfel fiindcă o persoană nu prea cunoscută îşi făcuse simţită prezenţa. O persoană care trecuse fugitiv printr-un moment scurt viaţa ei şi care a impresionat-o prin ce era, care o făcea să creadă că perfecţiunea chiar există. Glasul său era atât de pătrunzător încât fiecare particula din ea vibra la auzul acestuia. Cu toate că începuse să nutrească o dragoste mai deosebită pentru el, prietenia lui era cadoul cel mai frumos.
Timpul a zburat atât de repede şi se apropia clipa care o aşteptaseră atât de mult, aceea în care potecile munţilor unde au crescut aveau să se întâlnească şi ei se vor regăsi. Însă timpul nu a trecut fără să lase o urmă în sufletul celor doi: fetiţa cu ochi verzi şi băiatul cu zâmbet ştrengar. Prietenia lor devenise atât de strânsă, încât mereu ştiau unde se află celalalt, simţeau ce simte celălalt, chiar dacă sute de kilometri îi despărţea. Ea nu mai cunoştea singurătatea, fiindcă ştia că el e mereu acolo... pentru ea.
Într-un final, cei doi şi-au întâlnit privirile, iar discuţiile lor interminabile au avut un sfârşit care era asemenea unui colţ din Rai. Un sărut... un sărut la care ea nu se aştepta, care i-a umplut respiraţia cu eternitate. Însă el s-a oprit, s-a smuls din braţele ei care nu vroiau să renunţe la el şi a plecat împreună cu zâmbetul său ştrengar, lăsând în urma sa gânduri uitate de timp, o pereche de ochi verzi înecaţi în lacrimi şi un suflet rupt în două.
Lumea ei plină de culori vii a devenit brusc neagră. Privea printre lacrimi jumatatea de suflet care i-a rămas. Era nedumerită. Acolo se afla dragostea pentru toţi care o înconjurau, în timp ce în cealaltă jumatate, se afla doar el. Ce avea să facă acum? Dacă cineva îi vroia şi cealaltă parte? Ce avea să se facă goală pe dinăuntru? Astfel ea şi-a închis sufletul într-o cutie de metal, aşteptând ca el să se întoarcă. Dar nu s-a mai întors... iar fetiţa cu ochii verzi a rămas singură, cu jumătatea ei de suflet, pierdută printre stropi de ploaie, vânt şi ceaţă.