Tic-tac! Tic-tac!
Acelaşi sunet enervant care îmi aminteşte că timpul se scurge încet, dar sigur.
Dar chiar a trecut atâta timp?
Glasul vântului e acelaşi, iar apa e la fel de rece şi are acelaşi gust. Drumurile şerpuiesc la fel ca întotdeauna şi toate ajung la aceeaşi nori pufoşi la care ne uitam odinioară încercând să conturăm diverse forme cu creionul imaginaţiei noastre bolnave.
Dar... eu nu mai sunt la fel. Am crescut. Am continuat să plâng deşi îţi promisesem că voi fi puternică. Dar au fost şi lacrimi de fericire, promit! Am aruncat gustul înţepător al ţigării şi mi-am creat altă dependenţă: aceea de vise.
Oricum... am început să iubesc cerul. Mă face să ma gândesc la tine. De ce? Nu ştiu... tu mă cunoşti cel mai bine, poate mai bine decât mă cunosc eu însămi. Poate ai putea să dezlegi încă un mister al personalităţii mele.
Dar tu ce mai faci? Ai aceeaşi pasiune pentru adrenalină cum aveai o dată?
Se pare că timpul... când te-a convins să pleci, a uitat să îţi spună că trebuie să pleci fără să uiţi.
Tic-tac, tic-tac!
Timpul... cu fiecare secunda ceva se schimba. Cu fiecare minut nimic nu mai e la fel. Cu fiecare ora ceva se transforma.
RăspundețiȘtergereNimic nu va mai fi la fel , desi poate iti placea cum erai inainte. Oricat te-ai stradui , plasa timpului te prinde si nu o poti taia... din pacate...
nu trebuie sa iti para rau dupa timpul pierdut sau folosit cum nu ar fi trebuit sa il folosesti oricum nu mai ai ce sa faci odata ce a trecut...dar dak stai sa te gandesti la el pierzi timpul de acuma in care poti face multe si schimba unele lucruri care ar putea sa iti faca timpul ce va veni mult mai placut si frumos ;;) doar foloseste fiecare secunda cum iti place tie si nu regreta nimik ;) :*
RăspundețiȘtergere