Nu
ai nevoie de cine știe ce tehnici de seducție
ca să mă cucerești. Doar vorbește cu mine. Întreabă-mă ce-mi place să fac.
Îți voi răspunde că îmi place să mă îndrăgostesc. Ridică din sprânceană și
zi-mi că nu mă poți ajuta să mă îndrăgostesc. Recomandă-mi filme și melodii.
Vorbește-mi despre colțul tău de Rai, despre cât de grea e viața.
Du-mă
într-un local drăguț, cu tematică rustică, să comandăm dintr-un meniu legat cu
ață de lână, să bem ceai din căni de lut și să-mi desenezi o căsuță cu fântâna
din curte. Folosește mereu același parfum
(ai putea încerca unul dintre produsele de la Super Playboy), să-l cunosc, să-l
recunosc oriunde, să devin dependentă de el. Încearcă să-mi demonstrezi că
sufletul pereche nu este un mit. Spune-mi
că găsești totul în ochii mei și că faci un efort incredibil să nu te pierzi în
ei. Apoi spune-mi să nu mă îndrăgostesc de tine, că nu are rost, că nu vom avea
niciodată vreo șansă la fericire împreună. Și chiar când reușesc să mă conving
că nu va fi nimic, du-mă în parc, să ne dăm pe leagăn. Promite-mi că vom dansa
cândva un vals, ține-mă în brațe, dar nu mă săruta. Nu încă. Privește-mă,
mângâie-mi fața și abia apoi sărută-mă. Promite-mi că vom schimba lumea, că vom
scrie cărți mai tari ca și a lui Coelho, că vom găsi plaja lui DiCaprio.
Spune-mi că mă iubești, nu ca să mă sperii, ci pentru că pe moment, chiar și tu
crezi asta. Trimite-mi mail-uri lungi, în cre să-mi scrii că vom culege flori
de liliac împreună. Nu te-ar interesa că nu vreau copii, doar să fiu mereu a
ta. Nu mă lăsa să te sărut, fiindcă ești plin de praf. Nu ai apucat să faci duș
după ce ai ieșit de la lucru, pentru că-ți era prea dor de mine. Convinge-mă că
împreună avem super-puteri. Pleacă
pentru un timp. Voi avea atâtea să îți spun, dar când te vei întoarce voi uita
totul. Voi plânge fiindcă sunt sigură că îmi vei lipsi. De fiecare dată vei
observa că mă fac tot mai frumoasă. Vom sta îmbrățișați într-o parcare goală și vei aștepta să mă liniștesc.
Până în acest moment voi fi sigură că totul a fost trecător, ca a fost doar o
furtună de varpă. Una cu fulgere și tunete, care rupe copacii de la rădăcini,
dar în final tot o furtună. Dar atunci, acolo, mi se va distruge orice
convingere și voi realiza cât de dependentă sunt de tine de fapt. De sufletul
tău, de discuțiile noastre, de plaja lui DiCaprio din care nu am apucat să văd
decât o frântură și a cărui miros sărat îmi va rămâne mereu întipărit în minte.
În
final, rupe-ți sufletul și dă-mi drumul. Fiindcă așa e cel mai bine. Fă planuri
că ne vom întâlni peste cinci ani și ne vom iubi la fel de mult. Lasă-mă să
intru în sevraj pentru mângâierile tale. Așa vei ști că voi fi pentru totdeauna
a ta, pentru tine...
Acest post a fost scris pentru SuperBlog 2013
Buna,
RăspundețiȘtergerete invit la un concurs simplu pe blogul meu. Cu 2 distriburi pe facebook poti castiga unul din cele doua pandantive gravate dupa placul inimii tale, cu foto sau text. Unul este placat cu aur, altul cu rodiu.
Concursul se afla pe prima pagina a blogului meu, sper ca vei participa.
Numai daca vrei, scuze de off-topic. :)
Te pup si multumesc!
Frumos. Poate prea frumos.
RăspundețiȘtergere