Limită când x tinde la infinit din x la n

Sunt de părere că pentru a evolua, trebuie să țintim sus, dar totuși, cred că trebuie să avem și o limită... În ideea că, eu nu pricep pur și simplu anumite lucruri. Spre exemplu. Zilele trecute am venit cu trenul de la Cluj-Napoca, la Huedin. M-am așezat într-un compartiment unde erau doi bătrânei și un cuplu pe la 20-22 de ani, ceva de genu. Bătrânelul simpatic, vorbăreț, cu povești despre Ceaușescu și Revoluție, cam ca și toți bătrâneii de pe tren. Tipu cu un tricou mulat, cu cu guler în V (mai mult decolteu, dar fie), genu de bărbat care mai mult ca sigur are o manea ca și sonerie la telefon. Tipa: blond spălăcit, nu prea slăbuță, blugi strâmți, tricou până la buric. Amândoi păreau foarte îndrăgostiți, pupici, îmbrățișări, tot tacâmul.
Pentru o clipă chiar am lăsat la o parte faptul că erau cam de prost-gust și mi s-au părut drăguți împreună.
Eh... Toate bune și frumoase, când ajung acasă, cerere de prietenie de la cineva care îmi părea relativ cunoscut. Hmmm... dau accept, să văd ce și cum și realizez că era chiar tipu din tren. Ținând cont de faptul că nu-mi place să-mi fac o părere proastă despre oameni până nu văd ce au în cap, discut de vreo 2 ori cu el. A 3-a oară îmi cere numărul de telefon, că ar vrea să discute cu mine, să mă cunoască mai bine, că el nu se mai înțelege bine cu iubita și nu mai durează mult relația.
Am dat peste o grămadă d-ăștia, mai ales în ultima vreme... Și întrebarea mea. De ce, de ce un manelist convins, cu tricouri cu D&G, care poartă ochelari de soare în spații închise, ar crede ca ar avea ce discuta cu o fată care citește, merge la teatru, vrea să facă o carieră? Sau sunt fete de genu ăsta care se simt atrase de lanțuri de aur groase și ghiuluri?
Nu pricep, nu pricep...
Știu că sunt răutăcioasă, dar vorbeam mai devreme de limite. Ar trebui să fie limită în ambele părți. +/- infinit ne cam depășesc... 

Vara.

Am ajuns la concluzia ca vara este cea mai buna perioada pentru a evolua, in care lasam in urma poverile inutile si imbratisam ce e nou, bun si frumos.
De asemenea vara iubim mai mult, probabil fiindca ne sunt calde sufletele. Fiecare vara are iubirea ei.

Eu am renuntat la prieteniile de fatada, la relatiile care nu aduceau beneficii de nicio parte. Am renuntat si la parti din mine pe care le consideram inutile si sunt multumita.
De asemenea am invatat ce inseamna cu adevarat munca, sa castig banii de care am nevoie, sa comunic mai bine, sa inteleg nevoile fiecarui om in parte, fiindca pana acum nu am fost constienta de cat de diferiti suntem cu adevarat. Cred ca am devenit mai putin egoista si sunt fericita.

Scrisori melancolice.

Am recitit zilele astea o grămadă de mailuri/ mesaje/ scrisori pe care le-am primit de la foștii iubiți. Iar azi... am rămas puțin pe gânduri. Fiindcă am aceste ”suveniruri” care îmi amintesc de zilele frumoase și îmi lasă un zâmbet puțin tâmp și puțin trist pe față. Iar acest lucru îmi arată că... oricât timp ar trece, nu voi putea fi niciodată indiferentă pentru simplul fapt că aceste persoane, pe rând, de-a lungul timpului, mi-au ocupat o parte imensă din suflet. Iar acum amintiri pline de zâmbet sălășluiesc, prăfuite, în sertărele.
Tot timpul voi avea o mică slabiciune pentru acești oameni. Dar nu o slăbiciune care ar putea să devină pasiune. Nu... doar un fel de datorie care mă obligă să nu-i uit, fiindcă odată, mi-au aparținut și le-am aparținut. Și ”datoria” asta mă face să zâmbesc și să fiu melancolică pentru câteva secunde, când îmi amintesc ceva drăguț. Și tot această ”datorie” mă face să răspund unui mesaj sau unui telefon venind din partea unuia dintre ei, chiar dacă au trecut ani...
E surprinzător, dar mereu îmi amintesc lucrurile frumoase... niciodată certurile, luptele pentru orgoliu, minciunile, trădările. Nu, doar zâmbete, emoțiile, fericirea. Cred că acesta este modul în care acționează cu adevărat timpul. Ne ține puțină rezervă de fericire, pentru atunci când avem mai mare nevoie. :)

Sursă poză