Supleantul

de Petru Popescu

Ca să fii un bun scriitor, trebuie să fii obsedat de cuvinte, să trăiești în două lumi paralele, să fii realist și visător în același timp, dar trebuie și să te lupți cu aceste cuvinte, să le prinzi, să le legi, să le așezi pe foaie, cu grijă să nu scape.
Acest roman ilustrează foarte bine condiția scriitorului în perioada comunistă, într-o Românie nesigură, în care toți visau la libertate. Personajul principal se află în aceași situație, dorește libertatea de a scrie ce vrea în țara lui, în limba sa natală.
Ajunge să aibă o legătură amoroasă cu Zoia Ceaușescu, însă... această legătură îi va aduce sau nu libertatea după care tânjește?
Un roman palpitant, surpinzător, care are ”puțin din toate”, prin care Petru Popescu îți rămâne în suflet și în minte un scriitor extraordinar, care a reușit să îmblânzească aceste cuvinte...

O recomand cu toată căldura!!!

Nota la mate.

Am tot povestit în stânga și în dreapta ce mi s-a întâmplat mie în ultima zi de școală și abia acum mi-a venit ideea să postez și aici. Am fost la liceu să trecem mediile în carnet, apoi la o cafeluță, așa, fiindcă ne respectăm, șiiii... pe când mergeam cu o prietenă acasă (eram prin centru) aud ceva neobișnuit... Când mă uit înspre șosea, un pui mic, alb, fugise sub un tir. Mi-am pus mâna la ochi, fiindcă am fost sigură că s-a făcut una cu asfaltul, dar reușise să scape.
Neștiind ce să fac, am început să dau din mâini și să țip ”puiuuu, puiuuuu!!!!”, oprind astfel toată circulația. Un copil care era pe cealaltă parte a străzii, a luat puiul și mi l-a adus. Sărăcuțu.. tremura tot... probabil cineva cumpărase mai mulți de la piață și îi pierduse pe drum.
M-am întâlnit cu profu de teatru, care mi-a zis că doar mie mi se putea întâmpla așa ceva, iar eu am luat-o ca pe un semn șiii, cum mi-a zis un prieten ”l-am folosit ca la ruletă.” I-am zis puiului: ”tu ești nota mea la bac la mate. Dacă îl pic, te bag în supă, dacă nu, te păstrez, te iubesc și vom fi prieteni.” Ei bine, rezultatul? Vedeți

în poză. Pe pui, care de fapt e puicuță o cheamă ”nota la mate”, iar eu îi zic prescurtat ”Mate”. :) Și e al naibii de drăguță!! ;x

E greu să te convingi că nu-ți mai pasă de o persoană pe care cândva ai iubit-o din tot sufletul...

18 ani?!

Aud mulţi care spun: "Lasă că fac eu 18 ani, şi fac ce vreau!". Exact aşa gândeam şi eu pe la 15 ani când ai mei nu vroiau să mă lase mai mult de ora 22 în oraş. Prima dată când am fost la discotecă a fost când aveam 16 ani, în clasa aIX-a, la balul bobocilor. Şi văd acum copii de 12-13 ani cu paharul de vodkă la mână prin cluburi... Şi ei abia aşteaptă să împlinească 18 ani să poată face ce vor.
Ei bine, când am devenit majoră, am realizat că... nu-i totul atât de roz în lumea adulţilor şi că sunt mai multe aşteptări, mai multe probleme....  Nu, nu faci ce vrei după ce devii major. Faci ce vrei până acolo, fiindcă eşti copil şi ţi se iartă totul tocmai din acest motiv...
Şi eu nu fac ce vreau, la aproape 20 de ani, fiindcă atâta timp cât stau în casa părinţilor mei şi trăiesc din banii lor, fac cum spun ei. Fiindcă altfel, sunt majoră, de aici încolo mă pot descurca şi singură. :)

poza