Ce aș face?

Mă întreb ce aș face dacă într-o zi, cineva mi-ar da posibilitatea să îmi iau viața de la capăt, cu memoria intactă, cu toate amintirile. Aș alege să o iau de la capăt? Cu riscul că ar putea să fie mult mai rău?

Voi ce ați face? :-?

La multi ani, Diuța!

Să îți dea Dumnezeu multă sănătate, fericire, noroc, bani, iubire și cel mai important, câți mai mulți ani în calitate de prietena mea!
Te iubesc! :*

Amifran!

M-am gândit mult cum aș putea să explic cât mai bine ce este Amifranul. Da, este un festival. Este cel mai frumos festival, dar oamenii care nu au fost acolo, nu pot să cuprindă esența acestui nume, ”Amifran”.
Mmm... Cel mai bine ar fi să compar festivalul cu o carte. O carte cu sute de personaje, de diferite naționalități, fiecare foarte bine individualizat. Există 5 capitole - 5 zile extraordinare, fiecare zi cu mai multe subcapitole: ateliere, spectacole, seri dansante, prietenie, iubire, săruturi, zâmbete, cântece.
Și ce se întâmplă când cobori în gară la Arad? Începi să citești prima pagină! Ajungi la internatul unde nu contează condițiile de cazare, doar voia bună! Întâlnești oameni noi, extraordinari, din Bistrița, Constanța, Slobozia și te reîntâlnești cu vechii prieteni cu care ai împărțit euforia, în edițiile anterioare ale festivalului, cum ar fi Dejul.
Nu cunoști pe nimeni, dar îi știi pe toți și îi iubești inevitabil. Te atașezi de fiecare dintre aceste personaje, prin simplul fapt că vrei, că nu vrei, îi vezi zilnic, respiri același aer puțin prăfuit al Teatrului Național ”Ioan Slavici” cu ei, timp de 5 capitole.
Ateliere după cum ziceam sunt mici subcapitole, dar pline... pline... ok, doar pline! Acolo ai șansa să te împrietenești cu personaje extraordinar de diferite ție, personaje cu care te unește limba franceza și iubirea pentru această carte pe care, practic, o citiți împreună, cot la cot, zeci, sute de mâini care întorc câte o filă pe rând.
În acest Aprilie ploios, a fost Festivalul Festivalurilor, unde, deși nu am dat spectacol, ne-am simțit extraordinar. Am ajuns chiar pe când mălinul dădea să înflorească și am decis să dormim cât mai puțin, pentru a nu pierde prea multe. Ne-am petrecut zilele și nopțile împreună cu trupele pe care le-am menționat mai sus și ne-am atașat inevitabil și fără cale de scăpare unii de alții, așa că am plănuit să ne revedem, mai repede de octombrie, dar ce va fi, vom vedea!
Râsul lui Răzvan, aiureala Daliei, buna dispoziție a Ionuței și a Octaviei, glumițele lui Vlad, prostioarele lui Picu, personalitatea liniștitoare a lui Călin, agitația Gabrielei, toate încă răsună în sufletul meu, și probabil și un sufletul restul membrilor din trupa Assentiment!
Cred că e timpul să trec la punctul culminant al acestui roman, care nu este altul decât, festivitatea de închidere a festivalului. Aici te încarcă cele mai puternice emoții, simțind cum sfârșitul se apropie, revăzând momentele minunate prin care ai trecut, ținând strâns aproape persoanele de care nu vrei să te desparți, prea puțini reușesc să își oprească lacrimile. Eu cu siguranță nu am făcut-o. Am plâns cât mi-a picat bine! Am plâns de fericire, de dor, din iubire, am plâns pentru ce a fost și pentru ce va fi, am plâns fiindcă am avut norocul să cunosc această lume.
Nu știu dacă ați citit vreodată o carte pe care, când ați ajuns la ultimele 20-30 de pagini, a trebuit să o lăsați deoparte câteva zile, fiindcă nu doreați să se termine... Din păcate, noi nu am putut amâna. Filele au început să se grăbească, să ajungă la acel ”Fin” pe care noi îl vedeam din depărtare, dar care speram că e o iluzie.

Epilog: prea obosiți să ne luptăm, mergem cu trenul, privind uneori melancolia care s-a așezat pe același scaun cu noi și ne înghesuie. Ultimele îmbrățișări, ultimii pupici și am închis cartea, pășind iar pe străzile orașului nostru.

Don't you forget about me!

Cătălin, deși mă enervezi câteodată de îmi vine să te omor, nu știu ce m-aș face fără tine :o3 nu ar avea cine să mă streseze, să mă pupe, să mă mângâie pe mână, să mă facă să râd, să mă țină în brațe ca să pot dormi pe microbuz... :o3 Te iubesc puiuț și melodia asta mă face să mă gândesc la tine :o3 așa căăă, ”Don't you forget about me!”

Olanda!

Oricât de multe călătorii am face, atât prin țară cât și prin lume, niciodată nu vom scăpa de acea senzatie că ”am uitat ceva”. Cu această senzație ne-am urcat și în microbuz. Desigur, nu au lipsit nici nerăbdarea, speranța și voia bună.

Daaa, dar acesta este doar începutul! Adica un sfert din început, fiindcă prin Aleșd s-a stricat microbuzul, iar noi, ce am fi putut face două ore? Am mâncat, normal! Și câte bunătăți a pus toată lumea! Cornulețele facute de doamna Geta, ciocolată, chifteluțe, senvișuri, sucuri etc.
Într-un final ne-am reluat traseul. Am ajuns la mănăstirea Melk - prima oprire. Nu pot spune decât că... îmi doresc să devin o scriitoare suficient de bună încât sa fiu capabilă să descriu într-o mică măsură splendoarea acelui loc. Sau poate dacă aș fi avut un aparat microscopic în ochi, care sa facă poze de câte ori clipesc, ați fi putut să priviți prin ochii mei.

Am ajuns luni după-masă în Olanda, unde ne-au întâmpinat familiile cu zâmbetul pe buze. Astfel am cunoscut-o pe Selina, care mi-a fost soră pentru trei zile, și îmi va rămâne soră, chiar dacă nu mai dormim în aceeași cameră. O persoană extraordinară, mereu cu zâmbetul pe buze, de care ne-am atașat iremediabil, iar ea s-a atașat de noi. Desigur, le-am cunoscut și pe Fleuriette, Savannah, Loes, Meryem etc.

Trei zile de spectacole, unele extraordinar de interesante, iar la altele oboseala și-a spus cuvântul. Spectacolul nostru a ieșit bine, am fost extrem de mulțumiți. :) Am participat la ateliere, eu fiind la cursul de Olandeză, unde am învățat să spun cum mă cheamă, câți ani am, și că am un frate. Am mâncat acolo mâncăruri dubioase, dar cică specifice lor... cum ar fi... biscuiți cu pâine!?!?!
Pauzele între spectacole ne-au acordat suficient timp încât să socializăm. Astfel am cunoscut francezi, olandezi, turci foarte simpatici! Iar mie, sincer, mi se pare extraordinar să poți să comunici cu oameni cu mentalități diferite, care la rândul lor sunt dornici să te cunoască, să învețe ceva nou și de care vrei, nu vrei, în cele câteva zile de festival de atașezi iremediabil.

Am asistat și la un spectacol profesionist, care ne-a impresionat pe toți: Ouf! cu Barbara Taquin și Fracois Pinte, în regia lui Olivier Taquin.

Iar noi, trupa, nu ne-am înțeles niciodată atât de bine între noi ca acum... Am râs, am glumit, am dormit unii peste alții în microbuz și ne-am făcut o grămadă de glume prostești, dar pentru care nu s-a supărat nimeni. Cum am putea uita de turcul fictiv care s-a îndrăgostit de Amalia? Turc care apoi s-a dovedit cât se poate de real, dar mai mult furios decât îndrăgostit. Eu mi-am asumat sarcina de a mă preface îndrăgostiă fără cale de scăpare de Ionuț, de la noi din trupă, pe care săracu, l-am băgat într-o stare de confuzie incredibilă.

Eee... normal că am ajuns și la sfârșit. Un sfârșit plin de lacrimi, de promisiunea revederii, deci probabil suntem conștenți că sunt extrem de mici șansele să ne revedem, am preferat să plecăm cu speranța în suflet.
Au fost câteva zile extraordinare, din care am învățat extrem de multe lucruri și care mi-au lăsat în suflet o amintire frumoasă și extrem de călduroasă!

Din păcate, încă nu am pozele, dar promit că voi reveni!

Acum, Amifranul ne așteaptă!!!

Hristos a înviat!!

Lumina învierii să vă inunde sufletul de bucurie!
Paște fericit alături de cei dragi! :)

Școala altfel part2.

Știu, știu că am cam întârziat cu postul acesta, daaaar, am avut motive întemeiate! Cum ar fi lipsa de timp!!
După numeroasele repetiții, spectacole și spaghete, am mers cu mai multe clase în pădure, să învățam niște tehnici esențiale de supraviețuire, de la drăguții domni din armată, care o zi intreagă s-au ocupat de 100 de copii agitați.
Unii s-au dat cu(sau pe) tirolioană, alții au învățat să facă diverse tipuri de foc (în cruce, norvegian), altii au încercat să prinde un șoarece cu o capcană, iar alții s-au chinuit vreo 2 ore să facă un adăpost de o persoană.
O chestie foarte interesantă care cred că toata lumea a reținut-o a fost următoarea: soldații poartă în trusa de supraviețuire câte un pachet de prezervative deoarece le folosesc pentru a acoperi armele când plouă, dar și pentru a transporta apă. Acesta fiind rezistente, se poate transporta cu ele până la 6 litri de apă.
Din trusă nu lipsește nici KMnO4 - permanganatul de potasiu (tre să mă laud că știu puțină chimie :)) ). Acesta se folosește pentru sterilizarea apei, aprinderea focului, dezinfectarea rănilor, tratarea micozelor etc.
O trusă mică de supraviețuire trebuie să conțină: chibrituri, lumânări, amnar, lentilă, ace, gută, busolă, lanternă, sârmă pentru laț, fierăstrău flexibil, trusă medicală.

Apoi a fost organizat un concurs care a constat în mai multe probe: alergat, tras cu arcul, aruncatul și prinsul ouălor.
Am râs copios, am țipat, am susținut echipa preferată... Eu am preferat să fac poze și să iau notițe. :))
Apoi, cu toată oboseala am fost și am făcut ceva Grafitti pe gardurile școlii. Și sunt foarte mândră de floricica pe care am desenat-o!! Restul aplauzelor le revin Oanei și Lorenei. :x

Ei bine, toată treaba asta cu ”Școala altfel” mi s-a părut utilă și nu prea. Am aflat câteva lucruri interesante, am avut ocazia să petrec mai mult timp cu oamenii la care țin și cel puțin nu mi-am făcut nervi cu matematica. Și cu toate că la început mi-a părut rău că nu voi petrece această săptămână cu colegii, acum nici nu știu cum să explic cât mă bucur.

Șiii, câteva pozeee!

Fiecare-și are greutatea sa.

Ascultați-o pe fetița aceasta minunată, pe Maria Taloș. :)
Păcat că nu am înregistrat-o azi când cânta la biserică...

Școala altfel.

Sincer, pierdere de vreme. Și de bani. Organizare foarte proastă, dezordine, gălăgie, oameni pierduți în spațiu. Panseluțe, zugrăveală, curățenie... :))

Eu am fost mai norocoasă. Am făcut repetiții. Și am mâncat spaghete și prăjituri. Și am râs. Și ne-am trântit pe jos, unii peste alții, și ne-am bătut, și am sărit, și ne-am pupat și îmbrățișat.

Fiindcă prietenii-s prieteni tot timpu!

Și fiindcă ăștia din trupa de teatru sunt ai mei! :x Și sunt cei mai cei!