luni, 7 noiembrie 2011
M-ai scris.
Până și timpul se așezase umil la picioarele sărutului nostru, așteptând o respirație cât de mică prin care să se strecoare. Să nu uităm că e, să nu uite că suntem.
Îmi îmbrățișai genunchii, iar eu m-am așternut peste tâmplele tale. Ți-am mângâiat visele și dorințele până mi s-au înăsprit palmele, dar tot n-a fost de-ajuns.
Afară, oamenii plimbau copaci, în timp ce îți povesteam cum m-am certat cu un ”te iubesc” ce se cazase sub patul meu.
Am uitat să ne scoatem din buzunar razele de soare așa că...
M-ai scris într-o carte și acolo am rămas până azi.
poza
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mi-ai smuls lacrimi.
RăspundețiȘtergereimi pare rau...
RăspundețiȘtergerepfffff...
RăspundețiȘtergere:) romantic
RăspundețiȘtergereC.L.M. : e un pfff bun sau rau? :))
RăspundețiȘtergereNymphetamine: da... de cele mai multe ori...
E un pff bun :))
RăspundețiȘtergereC.L.M. Ma bucur :*
RăspundețiȘtergere