Am doar 18 ani...!

"Am doar 18 ani...
Sunt nebun, iubesc şi nu am bani..
Nimeni nu-mi stă în drum,
Am şoseaua mea cu un singur sens,
Mă va duce undevaaaa".

Miercuri, 24 noiembrie 2010, am implinit 18 ani! Am avut cel mai frumos majorat, am râs, am plâns şi m-am simţit bine. Am avut aproape toate persoanele la care ţin, alături de mine.
Şi înainte să suflu în lumânări, nu cred că mi-am dorit nimic. Erau prea mari emoţiile. Dar am simţit... am simţit cum un nou început se agaţă de mine şi, m-am simţit bine!!
Cred că de fapt, ziua mea a început pe 19 noiembrie şi a ţinut până astăzi, când am primit cel mai frumos cadou (adevărat, cu o mică întârziere).
Vineri am fost la Cluj, la doamna Rodica, să îmi fac manichiura si pedichiura :-", apoi m-am plimbat prin Polus, m-am strâmbat la maimuţe, am mâncat de la KFC, am râs cu mama şi cu Rareş. Seara am primit cadourile de la cei din familie şi m-am simţit bine alături de ei, în sfârşit după atâta timp de "pauză".
Sâmbătă dimineaţa m-am trezit şi am dat drumul la muzică, iar în playlist a venit melodia "Vama Veche-18 ani" şi mi-au dat lacrimile, aşa că am zis că n-o mai ascult până seara.
A fost o zi frenetică, plină de pregătiri, telefoane, fixativ, agrafe şi machiaj. Seara deja tremuram de emoţii. Abia aşteptam să îi văd coborând din maşini să îi îmbrăţişez pe toţi. Promit că eram plină de iubire.
Apoi au început surprizele. Profu şi ăştia din trupa de teatru mi-au făcut o piesă extraordinară şi un cântecel minunat. VĂ IUBESC! PROMIT! Cu toate că m-au chinuit timp de o săptămână cu secretele lor, cu surpriza asta, a fost una extraordinară! Despre Doru n-am să dau detalii, că şi aşa a rămas cu sechele dupa cele întamplate. Mulţumesc oricum!
A venit tortul, cel mai perfect şi frumos tort! Am scăpat uscată, dar machiajul tot mi-a ajuns în tort. Noroc că era marţipan. Mi-am cântat şi eu "La mulţi ani", iar când am auzit acele frumoase cuvinte "am doar 18 ani" am început să plâng ca o proastă. Nu ştiu de ce am plâns. De fericire, de tristeţe, de emoţie, dar totuşi cred că am plâns fiindcă timpul trece atât de repede. Parcă doar ieri mi-am făcut buletinul şi mi-am întâlnit prima iubire. Fetele au sărit şi m-au îmbrăţişat toate. Vă iubesc! Mulţumesc!
Am dansat, am ţipat, am râs, am sărit, am îmbrăţişat şi am fost îmbrăţişată. Cum zicea şi Roxi "Te-am îmbrăţişat cât pentru 10 ani".
Cel mai şocant moment al serii a fost cu siguranţă... cadoul din partea lui naşumeo. Striperu. Şoc! Prima dată am fost blocată. Nu înţelegeam ce se întamplă. Apoi... Am început să râd... şi nu m-am mai oprit. Săracul om o fi crezut că îmi bat joc de el...!
Apoi am dansat din nou... până dimineaţă. La 7 am ajuns acasă, mai odihnită şi mai împlinită ca oricând. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea!!

Iar azi, am primit şi cadoul meu de la Dumnezeu, şi anume ZĂPADĂ!

Într-un cuvânt? PERFECT!












Vama Veche - 18 ani

Asculta mai multe audio diverse

Crăciunul.

" E vremea colindelor, e vremea colindelor! "

Am intrat în Postul Crăciunului! Şi pot asculta colinde. Toată ziua. Şi deja am început să intru încet în spiritul Sărbătorilor de iarnă, care... e perioada mea preferată din an! Mă cuprinde aşa o stare de linişte sufletească. Tot ce lipseşte e frigul acela specific iernii, şi prima zăpadă, care trebuia programată de ziua mea, dar slabe şanse să primesc asta, ţinând cont de faptul că nu prea merit.
Abia aştept să stau cu o cană de cacao fierbinte în mână pe fotoliul de lângă geam şi să privesc cum cad fulgi mari şi frumoşi, iar strada mea se face albă, complet.
Şi ador să stau noaptea să privesc, pe geamul de lângă patul meu, stelele ce par îngheţate şi cum străluceşte acoperişul casei. Şi e o linişte aşa frumoasă...
Apoi să mă trezesc dimineaţa, să sar la geam ca să vad cum ies oamenii la stradă să dea zăpada la o parte. Cândva şi bunicul făcea asta... anul acesta am să o fac eu pentru el şi o să îi duc un pumn de zăpadă în casă să simtă şi el că e iarnă afară. Şi o să stau seara să le citesc şi lui, şi bunicii poveşti despre Iisus, cum făceam când eram mică, stând pe scaunul de lângă sobă.
În data de 24 Decembrie voi fi agitată cu curăţenia, care, ca în fiecare an, la noi se face pe ultima sută de metri. Cumpărăturile la fel. Voi merge prin oraş, aşa, alene, ca să cumpăr caşcaval să-mi facă mama rulourile preferate, care le primesc doar de Crăciun. Mă voi uita la oamenii care deşi agitaţi, se opresc pe stradă şi urează un "Crăciun fericit" din tot sufletul. Parcă toată lumea e mai bună. Şi mă voi opri ca în fiecare an lângă primărie şi voi asculta 2-3 colinde până mă va suna mama disperată.
Am să merg cu colegii la colindat şi o să râdem şi o să dansăm dansul pinguinului pe stradă şi o să ne certăm unde să mergem la următoarea casă şi o să facem 1000 de poze, apoi ultima casă va fi a mea, la 6 dimineaţa, iar a mei ne vor aştepta ca de obicei în pijamale. Colegii se vor îngrămădi să mănânce vinetele mamei şi vor cere cafea ca să putem dansa populară. Anul acesta am boxe bune, promit!
Şi poate iar o să am trei băieţi sub brad.
Nu mă interesează cât de coerent e postul. E pentru suflet. Mai mult ca oricând!
Iubesc Crăciunul!!

Şi iar mi-e dor.

Şi câteodată mi-e atât de dor, nu neaparat de tine, ci de sentimentul acela care îl aveam când mă gândeam la tine. Aveam nevoie de protecţie şi deşi îmbrăţişările tale erau atât de crispate şi reci, parcă îmi era bine. Şi uneori mi-e dor să mă trezesc în miez de noapte şi să am un mesaj de la tine cu "Mi-e dor de tine. Trebuie să vorbim... am nevoie de un sfat." Şi mă trezeam şi vorbeam cu orele. Şi mi-am pierdut atâtea nopţi alături de tine, dar nu îmi pare rău. Fiindcă... era pe vremea când aveam atâta speranţă în suflet şi atâta entuziasm, încât am fost fericită o săptămână întreagă pentru un singur sărut.
Şi acum chiar nu ştiu dacă mi-e dor de tine, sau mi-e dor de mine.
Şi urăsc faptul că am crescut atât de repede şi am învăţat atâtea.
Şi pe tine, te văd într-un glob de cristal, pus undeva deoparte în sufletul meu. Fiindcă, inevitabil, când mă gândesc la eu cea de atunci, mă gândesc la tine. Fiindcă am respirat prin tine timp de aproape un an. Îţi mulţumesc că m-ai făcut să sufăr, dar şi că m-ai făcut fericită. M-ai făcut să simt că trăiesc.
Îmi pare rău că ne-am schimbat...

Photo from here

Doamne, vino inapoi in suflet meu. Iarta-ma ca te-am alungat. Am nevoie de Tine!

AMIFRAN, Au revoir! A la prochaine

În perioada 23-29 octombrie 2010 a avut loc festivalul de teatru francofon de la Arad, AMIFRAN.

A fost o săptămână, trăită parcă în altă lume. Zeci de spectacole, mii de cuvinte rostite şi auzite în limba franceză, prieteni noi, experienţe uluitoare.

Am râs la piesele comice şi am stat cu sufletul la gură la cele dramatice. Am aşteptat cu nerăbdare prestaţia noilor noştri prieteni şi am aplaudat frenetic în momentul în care actorii, ţinându-se de mână, au revenit pe scenă pentru a-şi primi ovaţiile.

M-am ataşat involuntar de sala aceea de teatru, unde mi-am petrecut atâtea ore. Scena care mi s-a părut atât de mare şi înfricoşătoare la început, am ajuns să o consider un prieten.

În momentul în care am auzit muzica lentă pe care trebuia să întru în scenă, am intrat într-o panică de nedescris: emoţii, frică, speranţa reuşitei, zeci de sentimente au năvălit în sufletul meu. Însă, atunci când am păşit pe scenă, toate au dispărut şi mi-am deschis sufletul în faţa acelei mulţimi de oameni, din atâtea colţuri de lume, pe care nu-i vedeam, nu-i auzeam, doar le simţeam prezenţa.

Iar în ultima zi, în momentul în care Păpuşa Amifran a fost coborâtă de pe "piedestalul" pe care a stat timp de o saptămână, am plâns. Am plâns fiindcă visul se sfârşise, iluzia se destrămase.

Arad, AMIFRAN, Papa Didi, Girouette, acum sunt toate doar ecouri ale sufletului!