Vom umple cu azur necunoscutul,
Iar timpul martor ne va fi.
Vom scrijeli pereţii vii cu glasul,
Iar stelele ne vor bârfi.
Încearcă să ne înţelegi copile,
Căci noi cu vise ne hrănim.
Cu gândurile noastre-agile,
Prin lacrimi si tristeţi păşim.
Găsi-vom oare fericirea,
Visând cu pleoapele deschise?
Si EL mi-a scris o scrisoare.
Asa cum imi place mie...
Si il iubesc.
Si EL ar face orice pentru mine.
Si suntem doar zambete.
Si sunt norocoasa ca EL este al MEU.
Dar sunt atat de tampita si nu stiu aprecia uneori...
Dar IL IUBESC!
Cel mai mult...
Nu te-ai săturat să tot dezlegi şireturile gândurilor tale răzleţe? Poate ar fi timpul să îţi schimbi oja albastră care s-a crăpat de la atâtea spălări pe mâini. Dar nu poţi rezista after-shave-ului săpunului tău, aşa că găseşti tot felul de motive ca să intri iar în baie.
Lasă şireturile alea, măcar 10 minute cât am să-ţi povestesc călătoria mea pe lună. Ţi-am văzut iubirea atârnând de un steag. Semăna cu un urs koala, cu ochii aceea mari şi plânşi. Nu ţi-am adus-o oricum... Mă intrebi de ce? Pentru că nu vreau să iubeşti un săpun...
Când îmi vei spune că ţi-ai găsit zânul, am să merg iar pe lună, sau pe pluto în caz că iubirea ta a vrut să schimbe clima. Îmi părea puţin cam prea bronzată.
Te vei trezi într-o dimineaţă cu buzele roşii de aşteptare şi vei deschide fereastra cu toată speranţa care o ai în suflet. Dar nu mai e nici vară nici iarnă. E doar o toamnă fără frunze, cu vânt rece şi plânsete de ploi.
Vei inchide fereastra ca să te aşezi iar pe scaunul albastru care se învârte pe un ritm uşor scârţâit şi vei bea din sucul de mere, cu toate că preferi merele verzi în locul celor roşii. Te gândeşti să îţi cauţi vechiul insectar, să îţi lipeşti fluturii pe rafturile pline cu cărţi. Nu ştii ce să faci să nu mai fie totul atât de monoton...
Ai vrea boxe care să zguduie casa, doar ca să nu îţi auzi gândurile în timp ce asculţi Matrimonio De Amor, verde de invidie că nu vei putea nicicând să cânţi la pian...
Răscoleşti prin sertarul cu amintiri pozele developate acum două luni... până acum nu-ţi era dor să le azvârli prin cameră să vezi care prieten va fi următorul care pleacă.
Şi nu mai ai tristeţea aceea specifică ţie în ochi. Dar nu mai ai niciun fel de aşteptare, cum aveai odinioară. Îţi doreşti doar ca degetele tale să alerge pe rândurile unei carţi SF, să te desprinzi de realitate.
Şi e frig... şi nu vrei decât să zbori... să îţi îngheţe genele, ca să nu mai poţi clipi.
