Fragilitate.

Incidente ca cel din această seară mă obligă să conștientizez cât de fragili suntem noi oamenii și cât de ușor sufletul poate părăsi trupul.
Nu suntem în siguranță nicăieri, acesta este adevărul. În această seară un tânăr de 18 ani a murit. Nu îl știam decât din vedere, dar am simțit nevoia să vărs câteva lacrimi pentru acest băiat care a plecat pur și simplu prea repede dintre noi.
Mi se rupe sufletul gândindu-mă la părinții lui care au fost treziți în miez de noapte de acel telefon groaznic.
Unde e dreptatea? Cine s-ar fi așteptat ca această seară, deși a început frumos, să fie atât de fatidică?
Nu există cuvinte care să descrie o astfel de nenorocire.
Și în astfel de clipe nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost unul dintre prietenii mei. Că ei sunt acum acasă, dormind în paturile lor. Dar el a fost fiul, iubitul, prietenul cuiva, iar acum nu mai este...
Cum mi-a zis cineva azi ”vreau să îți spun că te iubesc, fiindcă nu se știe niciodată dacă voi mai avea ocazia mâine.”
Dumnezeu să te odihnească în pace, Sergiu și sincere condoleanțe celor apropiați...

Mai lasă-mă.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

 Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.*

Lasă-mă o viață să te iubesc. De fapt, o voi face și fără acordul tău.
Atât doresc să te rog, timp de o secundă, să mă iubești și tu, fără orgolii și fără minciuni. Timp de o secundă lasă-ți sufletul să mi se arate pentru ultima oară.
Nu am ce să-ți promit în schimb. Nu am nimic din ce ți-ai putea dori. Doar un zâmbet, sau zece, sau poate niciunul...



*Viața mea se iluminează -Nichita Stănescu

Vară.

Vreau să vină! Să se întoarcă nopțile pierdute pe o pătură în jurul focului, râsete, săruturi date pe furiș, speranța, căldura, timpul...