Prietenie.

Am fost timp de o săptămână la Dej, la prietena mea Gabi... iar în această săptămână am învățat că există oameni extraordinari, cu care poți împărtăși orice și de care te atașezi încă din clipa în care i-ai cunoscut.

Astfel de oameni sunt Gabi, Mihai, Vlad și Andrei, alături de care am petrecut câteva zile incredibile în Dej.

Mulțumesc Gabi că îmi ești una dintre cele mai bune prietene, că nu mă înjuri când te sun și te trezesc, că mă lași să te țin noaptea în somn, că povestim până nu ne mai putem ține ochii deschiși, că râdem aproape tot timpul când suntem împreună, că m-ai primit la tine în casă, că ai venit în oraș chiar dacă îți era rău și multe, MULTE altele. Pentru toate te iubesc enorm!

Mulțumesc Mihai că mă faci să râd, că deși ai momente când ești cel mai nesimțit om, ești de fapt o persoană grozavă, că mi-ai arătat desenele, că te-am stresat cu pupicii pe umăr, că ne-am făcut cele mai drăguțe poze din lume, că m-ai așteptat juma de oră ca să povestim două minute șiii, destul că după aia numa te înveți :-w

Mulțumesc Vlad că ești săgetător ca și mine și îmi știi toate reacțiile, pentru dansul din mijlocul străzii, pentru bancuri, pentru zâmbete, pentru că ai vorbit cu mine prin mesaje cât era Gabi la condus, chiar dacă nu ne cunoșteam, pentru că ai un râs foarte colorat, etc etc.

Mulțumesc Andrei că ne-ai încântat, că am dansat la majorat, că am avut discuțiile noastre interesante, că mi-ai citit cartea chiar dacă nu îți place să citești, că ai o voce grozavă, că avem amandoi probleme cu orgoliul, că mi-ai promis că faci cinste, numa să vin la Dej, etc

Și mulțumesc tuturor că am avut onoarea să vă cunosc!

Astfel, petrecând aceste zile cu ei, am început să mă gândesc cât de mult timp pierd, consumându-mă aiurea pentru niște oameni de nimic care mă bârfesc, se prefac, îmi fac rău... Și de ce îmi pierd timpul cu ei când am prieteni extraordinari? Nu, domnule, gata... De acum înainte nu mai întorc obrazul de 732632 de ori, nu mă mai agit, nu mai plâng pentru niște oameni care nu merită. Am hotărât, ședința a luat sfârșit!! :-w

După cum ziceam.

Ploaia asta chiar nicio veste bună nu a adus. Nu mi-a spălat păcatele, vântul însă mi-a îndepărtat doi oameni extrem de dragi mie...

În final tot varianta cea mai rea a fost.

poza

Aiurea.

Cred că mai mult decât orice, vara asta este sinonim cu cuvântul ”schimbare”. Ajungem într-un punct în care până și dragostea miroase a vechi, deși aceasta ar trebui sa fie singurul lucru care nu ar trebui să se uzeze. Îmi cer scuze pentru repetiție.

Totuși... aceste schimbări, m-au scos din comoditatea în care mă așezasem, așa că sufăr de insomnie. Mă gândeam să văd cât aș rezista fără să dorm, deși, la cum mă cunosc, peste cel puțin 12 ore voi dormi buștean. Cred că nu sunt prea ambițioasă... Și pe lângă asta, în ultima vreme mi-am călcat mult prea mult pe orgoliu, mai ales pentru persoane care nu meritau asta... Am sperat totuși că va fi bine (cred că încă sper, deși neg asta ori de câte ori vine vorba) și nu a fost. Îmi pare totuși rău că am rănit cam multe persoane pe traseu.

Mi se pare că iar se pregătește o furtună... Sper însă că de data aceasta nu se va răzgândi cum a făcut-o în ultimele zile... Cred că am avea cu toții nevoie de puțin aer, să ne răcorim sentimentele...

După cum spunea, am petrecut multe nopți gândindu-mă la ce a fost, ce ar fi putut fi, dar mai ales... ce va fi în continuare. Din păcate niciodată nu am prezis bine. De fiecare dată s-a ivit o situație la care nu mă gândisem, pe care nu am întors-o pe toate părțile și la care nu am găsit o soluție potrivită, așa că nu am putut decât să tac.

Și uite că în cele din urmă, câțiva stropi ne-au onorat cu prezența... Să vedem acum consecințele.

Corectitudine?

10 persoane încearcă să compenseze indiferența unei singure persoane și nu-i suficient. Oare de ce nu mi se pare corect?

Și uite că a trecut și bacalaureatul... Și oricât de ”strictă” ar fi fost toata treaba asta, tot s-a copiat, tot s-au umflat note și am auzit că unii vorbeau la telefon cu supraveghetorul lângă ei și li se dicta subiectul și de la 3, cât au luat anul trecut, s-a ajuns la 10. Iar altora li s-a întâmplat să le scadă o grămadă de puncte la corectat. Pentru mine asta doar demonstrează inutilitatea bacalaureatului. Ce demonstrezi cu bacalaureatul? Dacă înveți 80 de pagini de comentarii la romana, demonstrezi că nu ai trecut degeaba prin școală? Mai ales că un elev care scrie un comentariu cuvânt cu cuvânt dintr-o carte de comentarii ia nota mai mare decât cel care a citit, are exercițiu și scrie un comentariu al său.

Și sunt revoltată și frustrată și am plâns ieri ca o proastă, fiindcă prieteni foarte buni de-ai mei au fost nedreptățiți pe față.

Mă urăsc că încerc să fiu sinceră și corectă și aștept același lucru și din partea celor din jur.

Și duc lipsă de afecțiune!

Magazin pentru iubire.

Ne-am pierdut printre atâtea ramificații și am uitat care sărut este de fapt cel sincer... Nu am venit să vând finaluri fericite, dar nu vreau nici să te aștepți la unul trist. Va fi un final deschis îndată ce subiectele nu mi se vor mai încâlci prin păr.
Când voi reuși să le așez la locul lor, probabil sufletul mi se va așterne mult mai frenetic pe foaie, cu mici greșeli de ortografie pe ici-colo, dar își va găsi în sfârșit odihnă printre cuvintele boldate și cele italice.
Abia apoi, când iubirea îmi va citi sufletul, va realiza ce a pierdut și va vrea să se întoarcă, să-și arunce promisiunile și mătăsurile peste buzele mele. Însă buzele de mult îmi vor fi îngenunchiat sub bătaia aspră a vantului, iar eu voi spune nonșalant:

"Am închis pentru azi. Te rog să revii mâine...", iar iubirea, disperată, îmi va țipa că ora închiderii e abia peste 10 minute. Ei, și? E magazinul meu...

poza

LMA!

Draga mea Măslinuță,
încep această urare prin a-ți spune că nu pot să explic în cuvinte cât de mult îmi lipsesti... Mi-e dor să ne plictisim, să stăm eu într-un pat tu în altu și să citim, să ne uităm la filme de groază, să ne plimbăm când sunt 489343 de grade afara, să râzi de regionalismele mele...
Continui prin a-ți mulțumi că ești una dintre puținele persoane care nu a renunțat la mine, și, deși nu ne vedem și nu vorbim tot timpul, știu că ești acolo, și că ești extraordinară.
Și acuuuum, cireașa de pe tort!!! La mulți ani și la cât mai multe zâmbete!!! :X

Fără energie.

Am ajuns într-un punct în care nu mai am energie. Nici să lupt, nici să iert, nici să iubesc, nici să sper. Pentru ce? Ca oricum totul e efemer.

Notele mari la BAC nu-mi vor hrăni sufletul...
Mi-e dor sa primesc și să ofer un zâmbet sincer, din toată inima, căruia nu-i atârnă tristețe pe buze.

Asta nu-i vara plină de sentiment pe care mi-o doream... :(

Caniculă...

Hmmm... cu căldura asta, nu înțeleg de ce e atât de iarnă în sufletul nostru...

P.S. Să știi că nopțile trecute te-am visat... De ce ai început să-ți lași sufletul să îmbătrânească?

Și, spre rușinea mea, nu am avut timp să simt așa cum trebuie o seară de vară.

”Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.”

" O sa inot o zi, doua, un an, pana obosesc bine, apoi pe spate, apoi intr-o dunga.Apoi intr-un deget, apoi intr-un fir de par,apoi intr-un fir de suflet,apoi intr-o rasuflare,apoi intr-un geamat.IES EU LA LIMAN"

Melancolie?

În ultimele zile tot am dat peste persoane la care cândva am ținut enorm și... chiar dacă nu le-am văzut de o grămadă de timp, sau chiar dacă nu am vorbit de și mai mult timp, tot am o strângere de inimă, fiindcă, pentru mine este în continuare acea persoană la care țineam și care (presupun că) ținea la mine și mi se pare firesc și normal să ne oprim de vorbă, să ne îmbrățișăm și să spunem banalul ”Nu am ieșit de atâta tiiiimp, ar trebui să recuperăm!”. Însă... pur și simplu din diverse motive, vom trece unul/una pe lângă celălalt/cealaltă, fiecare cu viața sa.
Și am un dor imens în mine :(
Probabil și mai imens fiindcă sunt conștientă că există oameni (dintre care unul dintre cele mai importanți din viața mea) pe care nu-i voi mai revedea niciodată...




.

Drumurile noastre...

31.05.2012: ”Ieri am primit anticipat un cadou de absolvire: o clepsidră. Nisipului din ea îi trebuie doar 30 de secunde să se scurgă. Sunt ultimele noastre 30 de secunde, iar ieri a fost ultima zi oficială ca licean.

Cu toate că mi-am dorit atât de mult să vină clipa în care voi termina clasa a 12-a, ieri, remușcările s-au încolăcit în jurul sufletului meu. Ieri, probabil într-o clipă de... disperare?! (încă nu sunt sigură ce a fost), am vrut să strig timpului să se oprească, să ne lase să fim copii încă puțin, să ne lase să gustăm puțin mai mult din această băutură exotică, băutură care ne-a ținut într-o stare de frenezie timp de 4 ani, doar ca să realizez apoi că... Timpul a trecut, s-a scurs asemenea firelor de nisip din clepsidră și oricât de mult ne-am dori... Nu mai putem face absolut nimic ca el să se întoarcă din drum.”

Aceasta este o parte din mesajul pe care l-am citit colegilor joi, în ultima oră de dirigenție. Încă nu îmi vine să cred că s-a terminat... Trezitul la 6:30 în fiecare dimineață, orele chinuitoare de mate, plictiseala de la fizică, frica de la chimie... Toate parcă așteaptă ziua de luni ca să o ia de la capăt, însă, deși mintea este conștientă că totul s-a sfârșit, sufletul speră că este doar un vis. Speră că dimineață voi amâna alarma cu încă 10 minute.

Pot spune că ultima zi, a fost perfectă. La 8, toate clasele, fiecare îmbrăcate cu ținuta care au ales-o, alb cu negru, albastru, maron, etc, am mers la Catedrala Moților pentru o mică slujbă, care să ne ajute la examenele ce vor urma, dar și în viață. A fost o slujbă emoționantă, în timpul căreia melancolia și tristețea s-au ghemuit ușor printre sufletele noastre, iar tonul la Gaudeamus igitur, a declanșat... plânsul (cel puțin pentru mine, iar după mine, colegele).

După slujbă, am pornit spre clase, unde ne așteptau foarte agitați elevii claselor a XI-a, care s-au străduit din răsputeri să le împodobească, să creeze un ambient perfect pentru noi, pentru a ne simți cât mai bine. Le-am mulțumit, am servit împreună o felie-două de prăjitură și puțin suc. Țin să menționez că XI A sunt o clasă de apreciat, fiindcă au dat dovadă de ambiție și integritate și s-au ocupat singuri de tot, fiindcă dirigintele lor a preferat să stea deoparte. :)

A urmat ultima oră de dirigenție, plină de tristețe, lacrimi, amintiri, și câte un râset pe ici, pe colo. Fiecare a spus ce a simțit, iar domnul diriginte a fost excepțional, cu toate că nu am fost chiar clasa pe care și-ar fi dorit-o. :)

Gaudeamus igitur ne-a însoțit și spre cancelarie, unde profesorii ne așteptau cu zâmbetul pe buze și ne-au primit cu toată căldura posibilă.

Drumul spre Casa de Cultură, unde a avut loc festivitatea, a fost destul de lung și istovitor, cu tocurile, cu coșul cu flori în mână, dar am ajuns cu bine.

Eu am susținut discursul, și... am avut emoții! Mari! Dar sunt mulțumită de rezultat. Nu voi posta discursul fiindcă... acum face parte din mine, din clasele a 12-a, și din oamenii care au vrut să îl asculte.

Cântecele, premierea, zâmbetele și lacrimile, toate au constituit un întreg care mi-au umplut sufletul de căldură. Toate clasele au avut cântece originale, potrivite pentru starea în care ne aflam, pline de regret și de speranță. Clasa mea, cu ajutorul doamnei Uța Bâlc care ne-a modificat versurile, am cântat Drumurile noastre, XII B, sincer, habar nu am ce au cântat, dar au făcut-o într-un mod excepțional! XII C au fost cei mai drăguți, fiind veseli și plini de energie. XII D au demonstrat că în școală, distracția este înainte de toate (sunt perfect de acord!!), iar XII E au acel... ”nu-știu ce” specific anilor de liceu.

Nu vreau să ma poticnesc în tot felul de detalii fiindcă, să recunoaștem, nimănui nu îi place un articol lung și plictisitor. Da, a fost înghesuială, da, au fost câteva răutăți și poate puțin mai multă nesimțire, dar sincer, pe mine personal, nu m-au afectat cu nimic. Nu s-au atins de perfecțiunea acelei zile.

Șiiii, cu toate că afară a fost o înghesuială incredibilă și nu toată lumea a ajuns la mine, am primit o grămadă de flori și cadouri!

Banchetul a fost grozav! Extraordinar! Plin de cântec, dans și voie bună! Țin să îi felicit pe Petronela Bogdan ( XII A), Anca Matiș ( XII C) și Răzvan Seichei ( XII D) pentru spectacolul minunat!!!

Singurul aspect negativ e că s-a terminat prea repede!!!! La câți bani am dat, mi se părea normal să stăm cât vrem, nu să fim scoși afară la 3!

Dar gata! Fără nemulțumiri! Am avut o ultimă zi de liceu PERFECTĂ!!!

Îmi pare rău că am puține poze... :(

Poze realizate de Ioana Pleș

Oameni(again)

Dacă ultimele mele posturi sunt tot pe tema ”cât de dubioși sunt oamenii”, voi continua. Sunt unele fete care singurul lor scop e bărbatul. Altceva nu văd, altceva nu contează. Și se pretează la niște chestii, doar ca să se simtă ele frumoase, senzuale, să simtă că au o grămadă de băieți așezați la picioarele lor. Spre exemplu, acum ceva timp, m-a rugat o tipă, să o ajut cu o problemă. Ea tot vorbise cu un prieten de-al meu, se întâlniseră de câteva ori, s-au înțeles foarte bine, iar apoi tipul a încetat să mai răspundă la mesaje, la telefon, etc. (el nu vroia o relație serioasă) Iar ea, m-a rugat să vorbesc cu el, că ea chiar îl place și alte bla-bla-uri (era cică, foarte îndrăgostită). Oricum eu nu am apucat să vorbesc chiar în ziua aia cu el, iar după vreo 2 zile o vad pe ea sărutându-se cu un prieten bun de-al lui. Mi-a picat fața...

Iar următoarea figură. Aseară am intrat pe Facebook și i-am pus câțiva pupici ( :*:*:*) acolo la o poză prietenului meu, deși eu nu le am nici cu fb-ul, nici cu drăgălășeniile. Nu trec 2 minute, și mă sună el să îmi spună că o tipă cu care vorbea uneori, i-a trimis un mesaj în genul ”Deja m-ai uitat?”. Hopaaaa!!! :))) mi s-a părut puerilă faza... ba mai mult... penibilă! Însă, ne-am distrat de minune aseară pentru treaba asta. Oricum, bănuiesc că tipa, gândindu-se că au vorbit de vreo 3-4 ori, el deja ar trebui să fie îndrăgostit de ea. Sau poate s-a gândit că trebuie să concureze cu mine :))

După cum ziceam... unele fete pur și simplu se pretează la tot felul de chestii aiurea să fie băgate în seamă... :-??

Oameni.

Eu pur și simplu nu pot să îmi dau seama cum pot fi oamenii, în 2012, atât de necivilizați!!! Mă enervează extraordinar de multe lucruri, probabil fiindcă nu le înțeleg, dar ce mă enervează în ultima vreme la culme, sunt două lucruri:

1. Urăsc să mă duc la liceu la baie, să intru într-o cabina d-aia de wc și să nu fie trasă apa, să fie urme de picioare pe wc, să fie absorbante folosite aruncate pur și simplu în coș și să fie ușa mânjită cu sânge de la menstruație. Îți trece orice nevoie când intri acolo... și când mă gândesc că e o baie de FETE și fetele sunt atât de scârboase și necivilizate, îmi vine să mă duc la Polul Nord sau undeva unde-s extrem de puțini oameni.

Deci, treaba stă în felul următor. După ce folosești toaleta, ori apeși pe buton, ori tragi de ața aia (depinde de caz). Știu că pentru o fată nu-i deloc indicat să se așeze pe wc, dar nu-i nevoie nici să se cațere cu picioarele pe el (nici nu prea îmi dau seama cum fac acest lucru). Absorbantul se învelește într-un șervețel (sau două!) și abia apoi se aruncă la coș. Și NICIODATĂ, repet: NICIODATĂ!!! Nu murdărești ușa de la wc. Cu NIMIC!!!

2. Alt lucru care mă enervează la culme: sună cineva pe fix și o caută, spre exemplu, pe mama.

Eu: Alo?

Persoana: Doamna Adriana?

Eu: Nu.

Persoana: dar cine e?

Mi se pare pur și simplu absurd să suni la mine acasă și să întrebi cine e la telefon. Dacă suni, te prezinți, apoi ceri cu cine dorești să discuți!

Sau alt caz:

Persoana: Aș dori cu domul Dorin.

Eu: Cine îl caută?

Persoana: Un prieten.

Daaaa. n-am ce spune, s-a restrâns aria de căutare extraordinar de puțin.

Pur și simplu oameni necivilizați, iar pentru mine, necivilizat merge mână în mână cu prost!

Este o carte foarte simpatică, intitulată ”Codul bunelor maniere.” Ar trebui să fie următoarea carte ca importanță, după Biblie.

Nu vreau să fiu ipocrită și să spun că respect tot ce scrie acolo, dar respect suficient de mult încât să nu mă simt prost față de cei din jurul meu. Eh... dar ce să facem... nu toți au fost acolo când s-a împărțit rușinea...

La noi, ca la nimeni!

La noi în oraș, s-a renovat casa de cultură, care da, arată minunat acum. Mai multe detalii găsiți aici. Și, unor profesori, dintre care unii diriginți ai claselor a12-a, le-a venit strălucita idee să facem festivitatea acolo. Sincer, mie îmi este indiferent, dar niciuna dintre clase nu este de acord cu această decizie. Toți vor ca festivitatea să aibă loc la Liceul Teoretic ”O. Goga”, Huedin, fiindcă timp de 4 ani, aici am învățat. Am fost întrebați, au fost întrebați părinții noștri, s-au cerut semnături, dar, la ce bun?! Din moment ce nici măcar nu au fost luate în considerare opiniile noastre.

Asta mă deranjează. De ce să ne mai ceară părerea dacă oricum nu contează? Sincer, eu cred că va fi o mare harababură, dar orgoliile mereu contează! Oamenii nu vor încăpea, nu se va încăpea pe scenă, se vor face drumuri inutile de la liceu la casa de cultură și înapoi. Va fi o înghesuială îngrozitoare. Dar, după cum ziceam, orgoliile contează!

Și al doilea scandal. Totul a început cu fântâna arteziană din centrul orașului, pe care sincer, eu nici nu am observat-o până nu am citit despre nemulțumirile anumitor cetățeni. Găsiți mai multe detalii aici . Mă... și mă uit și eu la fântâna aia, și alaltăieri, și ieri, și azi. În primul rând mie nu mi se pare că acoperă bustul lui Horea, fiind mult mai mică, iar singurul lucru care nu mi-a plăcut, au fost leii aceia, pe care oricum, dragul nostru primar, a cerut să fie schimbate cu... altceva.

Oricum, s-a făcut scandal pentru nimic. Pierdere de vreme și de bani, dar sunt unii oameni atât de plictisiți încât nu au ce face.

Iubire, iertare și compromisuri.

Sunt uimită cât de multe compromisuri putem face pentru persoanele pe care le iubim.

Le iertăm, își bat joc de noi iar și iar, fiindcă oricum îi iubim și îi iertăm...

Nu zic că nu trebuie să acordăm încă o șansă, două, trei, dar dacă tot întoarcem obrazul, se va face gaură (și nu mă refer la gropițe!).

Ok, dar să zicem că... ne hotărâm să renunțăm la o astfel de persoană. Însă aceasta nu va renunța la noi atâta timp cât are nevoie de noi și știe că vom trece cu vederea micile (și mai ales marile!) greșeli. Așa că se va ruga, se va umili, va implora, până când vom ceda iar.

Mare păcat că un sentiment atât de frumos și pur precum iubirea, poate aduce după el atât de multă suferință.

Iubirea este întreaga lume