Mai lasă-mă.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

 Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.*

Lasă-mă o viață să te iubesc. De fapt, o voi face și fără acordul tău.
Atât doresc să te rog, timp de o secundă, să mă iubești și tu, fără orgolii și fără minciuni. Timp de o secundă lasă-ți sufletul să mi se arate pentru ultima oară.
Nu am ce să-ți promit în schimb. Nu am nimic din ce ți-ai putea dori. Doar un zâmbet, sau zece, sau poate niciunul...



*Viața mea se iluminează -Nichita Stănescu

Frânturi de frumusețe.

Tu ai o frumusețe aparte, ce nu o găsești printre ridurile provocate de zâmbete, ci în ochii care încearcă din răsputeri să își ascundă eul. Însă eu am văzut frânturi din frumusețea ta într-o zi când săruturile mele alergau în neștire spre vena carotidă ce își arăta formele de sub pielea gâtului tău neted.

Degetele tale te dau de gol de câte ori îmi caută pielea fină și aleargă ușor peste semnele care le-a imprimat soarele pe spatele meu.

Până și ochii tăi plini de orgoliu îmi caută de multe ori ochii, iar când privirile noastre se intersectează, lumea pare a-și ține răsuflarea.

poza

Prietenie.

Am fost timp de o săptămână la Dej, la prietena mea Gabi... iar în această săptămână am învățat că există oameni extraordinari, cu care poți împărtăși orice și de care te atașezi încă din clipa în care i-ai cunoscut.

Astfel de oameni sunt Gabi, Mihai, Vlad și Andrei, alături de care am petrecut câteva zile incredibile în Dej.

Mulțumesc Gabi că îmi ești una dintre cele mai bune prietene, că nu mă înjuri când te sun și te trezesc, că mă lași să te țin noaptea în somn, că povestim până nu ne mai putem ține ochii deschiși, că râdem aproape tot timpul când suntem împreună, că m-ai primit la tine în casă, că ai venit în oraș chiar dacă îți era rău și multe, MULTE altele. Pentru toate te iubesc enorm!

Mulțumesc Mihai că mă faci să râd, că deși ai momente când ești cel mai nesimțit om, ești de fapt o persoană grozavă, că mi-ai arătat desenele, că te-am stresat cu pupicii pe umăr, că ne-am făcut cele mai drăguțe poze din lume, că m-ai așteptat juma de oră ca să povestim două minute șiii, destul că după aia numa te înveți :-w

Mulțumesc Vlad că ești săgetător ca și mine și îmi știi toate reacțiile, pentru dansul din mijlocul străzii, pentru bancuri, pentru zâmbete, pentru că ai vorbit cu mine prin mesaje cât era Gabi la condus, chiar dacă nu ne cunoșteam, pentru că ai un râs foarte colorat, etc etc.

Mulțumesc Andrei că ne-ai încântat, că am dansat la majorat, că am avut discuțiile noastre interesante, că mi-ai citit cartea chiar dacă nu îți place să citești, că ai o voce grozavă, că avem amandoi probleme cu orgoliul, că mi-ai promis că faci cinste, numa să vin la Dej, etc

Și mulțumesc tuturor că am avut onoarea să vă cunosc!

Astfel, petrecând aceste zile cu ei, am început să mă gândesc cât de mult timp pierd, consumându-mă aiurea pentru niște oameni de nimic care mă bârfesc, se prefac, îmi fac rău... Și de ce îmi pierd timpul cu ei când am prieteni extraordinari? Nu, domnule, gata... De acum înainte nu mai întorc obrazul de 732632 de ori, nu mă mai agit, nu mai plâng pentru niște oameni care nu merită. Am hotărât, ședința a luat sfârșit!! :-w