Iubire, iertare și compromisuri.

Sunt uimită cât de multe compromisuri putem face pentru persoanele pe care le iubim.

Le iertăm, își bat joc de noi iar și iar, fiindcă oricum îi iubim și îi iertăm...

Nu zic că nu trebuie să acordăm încă o șansă, două, trei, dar dacă tot întoarcem obrazul, se va face gaură (și nu mă refer la gropițe!).

Ok, dar să zicem că... ne hotărâm să renunțăm la o astfel de persoană. Însă aceasta nu va renunța la noi atâta timp cât are nevoie de noi și știe că vom trece cu vederea micile (și mai ales marile!) greșeli. Așa că se va ruga, se va umili, va implora, până când vom ceda iar.

Mare păcat că un sentiment atât de frumos și pur precum iubirea, poate aduce după el atât de multă suferință.

Degete.

Nu îmi amintesc dacă am dormit sau pur şi simplu mi-am privit degetele prin întuneric. Îmi păreau atât de inerte... şi apoi am simţit o lovitură. Dar nu am putut reacţiona în niciun fel.

Mă gândeam la Dumnezeu, stăteam de vorbă cu el, vroiam să-l rog să ne ajute, dar erau atât de multe gânduri în jurul meu şi apoi mi-am dat seama că iar îmi privesc degetele. Atât de atent le analizam... era ca şi cum ar fi aparţinut altcuiva. Ştiam că îmi făcusem manichiura: forma, culoarea, tot era identic, dar nu erau ale mele.

Apoi mi s-a făcut brusc frică şi am încercat iar să vorbesc cu Dumnezeu... însă vocile erau atât de multe, atât de fioroase... ţipete şi uşi trântite, iar eu eram singură într-o mare de oameni.

Iartă-mă pe mine păcătoasa! Tu m-ai făcut om şi îţi mulţumesc!

Dar... cu degetele mele ce s-a întâmplat?

Photo