Caniculă...

Hmmm... cu căldura asta, nu înțeleg de ce e atât de iarnă în sufletul nostru...

P.S. Să știi că nopțile trecute te-am visat... De ce ai început să-ți lași sufletul să îmbătrânească?

Și, spre rușinea mea, nu am avut timp să simt așa cum trebuie o seară de vară.

”Mi se pare mie sau e târziu? Cum a trecut timpul! Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a facut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, măcar la soroace mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană.”

" O sa inot o zi, doua, un an, pana obosesc bine, apoi pe spate, apoi intr-o dunga.Apoi intr-un deget, apoi intr-un fir de par,apoi intr-un fir de suflet,apoi intr-o rasuflare,apoi intr-un geamat.IES EU LA LIMAN"

Adevăr?

Şi ce frumos ar fi ca în mijlocul iernii, când gerul fugăreşte pietrele, să putem merge, pentru 2 zile, în pantaloni scurţi, deşi afară e încă alb şi pufos. Sau în toiul verii, când viaţa e aşa frumoasă, să stai privind stelele şi acestea să ţi se aşeze în păr.

Acesta e adevărul. De fapt, nu ştim niciodată ce vrem.