Oameni.

Eu pur și simplu nu pot să îmi dau seama cum pot fi oamenii, în 2012, atât de necivilizați!!! Mă enervează extraordinar de multe lucruri, probabil fiindcă nu le înțeleg, dar ce mă enervează în ultima vreme la culme, sunt două lucruri:

1. Urăsc să mă duc la liceu la baie, să intru într-o cabina d-aia de wc și să nu fie trasă apa, să fie urme de picioare pe wc, să fie absorbante folosite aruncate pur și simplu în coș și să fie ușa mânjită cu sânge de la menstruație. Îți trece orice nevoie când intri acolo... și când mă gândesc că e o baie de FETE și fetele sunt atât de scârboase și necivilizate, îmi vine să mă duc la Polul Nord sau undeva unde-s extrem de puțini oameni.

Deci, treaba stă în felul următor. După ce folosești toaleta, ori apeși pe buton, ori tragi de ața aia (depinde de caz). Știu că pentru o fată nu-i deloc indicat să se așeze pe wc, dar nu-i nevoie nici să se cațere cu picioarele pe el (nici nu prea îmi dau seama cum fac acest lucru). Absorbantul se învelește într-un șervețel (sau două!) și abia apoi se aruncă la coș. Și NICIODATĂ, repet: NICIODATĂ!!! Nu murdărești ușa de la wc. Cu NIMIC!!!

2. Alt lucru care mă enervează la culme: sună cineva pe fix și o caută, spre exemplu, pe mama.

Eu: Alo?

Persoana: Doamna Adriana?

Eu: Nu.

Persoana: dar cine e?

Mi se pare pur și simplu absurd să suni la mine acasă și să întrebi cine e la telefon. Dacă suni, te prezinți, apoi ceri cu cine dorești să discuți!

Sau alt caz:

Persoana: Aș dori cu domul Dorin.

Eu: Cine îl caută?

Persoana: Un prieten.

Daaaa. n-am ce spune, s-a restrâns aria de căutare extraordinar de puțin.

Pur și simplu oameni necivilizați, iar pentru mine, necivilizat merge mână în mână cu prost!

Este o carte foarte simpatică, intitulată ”Codul bunelor maniere.” Ar trebui să fie următoarea carte ca importanță, după Biblie.

Nu vreau să fiu ipocrită și să spun că respect tot ce scrie acolo, dar respect suficient de mult încât să nu mă simt prost față de cei din jurul meu. Eh... dar ce să facem... nu toți au fost acolo când s-a împărțit rușinea...

Moralitatea.

Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Ne-a dat voie să hotărâm ce este bine și ce este rău, iar apoi a venit Biserica și a spus: da, omule, ai voie să alegi, dar în limitele impuse de noi.

O prietenă de-a mea, discutând cu un preot, l-a întrebat: ”De ce dacă o fată care are prieten de 2-3 ani, poate urmează să se căsătorească, întreține relații sexuale cu acesta înaintea căsătoriei, din prisma Bisericii, este văzută la același nivel cu una care a întreținut relații sexuale cu 10 bărbați. De ce în ambele cazuri se consideră preacurvie. De ce sunt văzute la fel?”

La care preotul îi spune ”Ca om, eu îți pot spune ce consider că este moral sau nu. Dar ca om al Bisericii, ca preot, trebuie să spun că ambele sunt persoane imorale.”

Deci ca o concluzie, Biserica ne impune ce este moral și ce nu. Atunci, unde mai este libertatea gândirii?

Biserica este una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Înseamnă manipulare în masă. Totul se rezumă la putere și la bani, or cele două nu pot exista una fără cealaltă. Nu vreau să cred în Biserică. Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să cred că deși există atât de multe garduri, am puterea sufletească și sunt suficient de deșteaptă încât să sar peste ele. Vreau să hotărăsc eu ce este moral și ce nu!

poza

Schimbarea.

Mi se pare că am mai zis că iubesc orele de filozofie unde sunt dezbătute tot felul de subiecte interesante, iar lumea vine cu argumente si cu contraargumente care mai de care mai grozave.

Oricum, joi, am pornit de la Cunoaștere și am ajuns să discutăm dacă un om se poate schimba cu adevărat, daca poate să-și nege trăsăturile și să devină un nou om, de preferat mai bun, deși am discutat ambele variante, cu exemple.

Ei bine, am ajuns la o concluzie: un om pentru a se schimba, are nevoie de 2 factori, care să îl motiveze/influențeze.

1. Autodeterminarea - pe plan interior

2. Motivul - pe plan exterior

Am mai ajuns de asemenea la concluzia că acești doi termeni nu prea merg unul fără celalalt.

Când spun motiv (nu am găsit un cuvânt mai bun), mă refer la un imbold din lumea exterioară, (noi am dat ca exemple un accident, găsirea iubirii adevărate, dezamăgiri profunde), care să aibă un efect atât de mare asupra unei persoane, încât să o schimbe.

Deci da, este posibil. :)

poza

Mmm.. :>

Cat adevar...

Gelozie.

Eu sunt genul de persoană care mereu încerc să rămân în relaţii bune cu cei din jurul meu. Asa că de cele mai multe ori am încercat să rămân în relaţii de prietenie şi cu foştii mei prieteni. Dar observ că în ultima vreme s-a instaurat o nouă modă, şi anume moda geloziei.

Iubitele foştilor mei sunt geloase pe mine. Dar mai dă-o încolo de treabă! De ce m-ar apuca acum să reiau o relaţie moartă de n ani? Dar probabil la asta nu vă gândiţi :-j

M-am săturat să îmi pierd prietenii din cauza unor copile frustrate cu probleme de încredere. Se crizează, plâng, ameninţă, iar fraierii, de frică să nu le piardă, preferă să piardă un prieten decât pe ele. Da serios! Mai vedeţi-vă de treburile voastre! Dacă aveţi asa probleme grave cu încrederea în voi, nu vă căutaţi iubiţi! Sau închideţi-i să nu mai poată vorbi cu nimeni!

Treabă îi şi asta cu gelozia? Prin gelozie nu demonstrezi cât de mult iubeşti pe cineva, ci cât eşti de egoist!

Citiţi asta şi asta. Gelozia e într-adevăr o boală!

Proteste?!

Nu fac politică. Nu pe acest blog.

Ceea ce mă deranjează este faptul că toţi copiii de 14-15-16-17 ani se găsesc mari experţi în politică.

Copii care toată viaţa lor nu au pus mâna niciodată nici măcar să ducă gunoiul fiindcă părinţii i-au crescut pe palme, se plâng cât de grea este viaţa lor sub conducerea lui X sau a lui Y.

Toţi ştiu să zică "Jos cu X", dar părinţii încă le cumpără haine, fiindcă ei nu se descurcă.

Atâta timp cât primesc tot ce vor pe tavă, ce îi deranjează? Sau cred că vor fi mai importanţi dacă îşi pun pe Facebook un status cu "M**e guvernului României?"

Şi ăştia sunt viitorul?

poza

100. 000

Ei bine, să sperăm că revin în forță!

Blogul azi sărbătorește. Am ajuns la 100. 000 de vizualizări și mie mi se pare un lucru incredibil, fiindcă asta îmi demonstrează că mai sunt oameni care au suflet. Fiindcă tot ce a fost scris pe acest blog a fost scris din și pentru suflet.
Așa că, datorită acestui eveniment (important pentru mine), la sugestia prietenei mele, Julia, aș vrea ca, cei care citiți acest post, să veniți cu sugestii! O voi lua în considerare pe fiecare în parte. În legătură cu aspectul, cu posturile, ce v-ar plăcea să citiți, ce nu vă place să citiți și, dacă aveți chef, să-mi spuneți vreun post care v-a impresionat.
Sper că am fost pe cât de scurtă și concisă mi-am propus.
La cât mai multe vizite!

P.S. Țin să îi mulțumesc Robertei, fără de care acest blog nu ar fi fost! Te aștept cu un post! :*

poza

Băieți.

Toți băieții sunt la fel। Făcuți de aceeași mamă din aceeași apă și același pământ în aceeași oală!

Băiatul bun.

Am ajuns la concluzia că băieţii aia bleguţi, care toată ziua sunt după fundul tău, îţi ţin geanta, aşteaptă cu orele după tine să îţi cumperi o bluză, ăia sunt cei mai periculoşi.
Involuntar te ataşezi de ei. Poate îi iubeşti, poate nu, dar se strecoară şi un sentiment inevitabil de milă: "Vaaai, drăguţul... atât de mult mă iubeşte..."... şi te gândeşti să-l cizelezi, să îl faci om, să îl scapi de timiditate.
Apoi, te trezeşti într-o zi că puiul tău a prins aripi, şi-a luat zborul şi te-a lăsat baltă.
Nu mai contează că eşti şi tu acolo şi că te-ai implicat. Până atunci erai "tot", acum eşti şi tu ceva p-acolo prin lumea lui, bună când are nevoie de sfaturi.
Şi a dispărut băiatul drăguţ care intra la seconduri doar ca să caute o pereche de pantaloni de care vroiai, sau care face pariuri cu tine, chiar dacă ştie că le pierde, doar ca să îţi cumpere un snickers. Acum vrea bani, sex, popularitate.
Nah... şi să mai încerci să faci din ei oameni. Vor deveni bestii.

Poza

Am auzit...

Am auzit că sunt cea mai figurantă fată din oraş!

"Şi premiul pentru cea mai figurantă fată din oraş se acordă luuuuuuuuiiiiiiii BT!!!!"

Vai mie... îmi dau lacrimile. Mulţumesc, mulţumesc. Nu aş fi reuşit niciodată fără voi!

Poza

Sinceritate.

Sunt unii oameni (ca şi mine, spre exemplu) care doresc să fie plăcuţi de toată lumea.

În orice caz am ajuns la concluzia că aşa ceva nu se poate. Oricât de bun ai fi, oamenii vor avea mereu şi mai multe aşteptări de la tine, şi nu fiindcă ei consideră că poţi, ci fiindcă ei au nevoie.

O persoană din 100 va fi sinceră cu tine şi îţi va dori binele. Unii îţi vor dori răul, iar marea majoritate îţi vor dori binele doar în măsura în care le iese şi lor ceva din asta. :)

Conştientă de acestea... eu oricum voi încerca în continuare să fiu un om bun. Să iau oameni sub umbrelă, să îmi împart mărul, să accept şi să încerc să înţeleg pe toată lumea, chiar dacă ei nu vor face acelaşi lucru pentru mine.

Am plâns prea mult şi am suferit prea mult pentru aceste nedreptăţi care, în fond şi la urma urmei sunt în natura omului. Ne tragem din maimuţe, ceea ce înseamnă că avem în noi, instinctul de supravieţuire.

Totuşi... ce mă deranjează cel mai mult e că... Nimeni, de când mă ştiu, nu a venit să îmi spună în faţă "Nu te plac, te rog păstrează distanţa." Toţi au preferat să discutie în spatele meu, sau în faţa mea, depinde de locaţie, să spună tuturor părerea lor despre mine, dar fără să aud eu.

Eu am spus la multă lume, în repetate rânduri, ce cred. M-au judecat pe moment, însă în cele din urmă mi-am dat dreptate şi m-au apreciat. :) Pur şi simplu sinceritatea e undeva pe ultimele locuri pe lista noastră.

Nu vreau să caut motive. Ar fi fără sens. Sunt un singur om. Nu pot face din lume un loc mai bun, dar pot face din mine o persoană mai bună.

poza

Prejudecăţi.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

Oamenii din ziua de azi parcă atunci când s-au născut, li s-a pus un sac cu prejudecăţi în braţe. Altfel nu îmi explic.

Mai ales adulţii au o grămadă de prejudecăţi când vine vorba de copii. Dar aici este deja diferenţa de vârstă.

Dacă eu zic x si z sunt împreună de o săptămână, mama înţelege că acum o săptămână au început să facă sex, deşi ei de o săptămână şi-au început relaţia. Şi dupa această PREjudecată, urmează judecata. Cred că înţelegeţi ideea.

Şi în rest... fiecare înţelege un lucru cum vrea. Foarte rar caută să îi cuprindă sensul.

Mi-am luat o sticlă de şampanie. Asta "înseamnă" ca am băut-o, singură, pe toată.

Am petrecut noaptea cu el. Asta "înseamnă" că am rupt patul, nu?

Unul dintre prietenii vărului meu e alcoolic. Asta "înseamnă" că şi vărul meu a apucat-o pe acelaşi drum.

Urăsc prejudecăţile!

Voi ce părere aveţi? :-?

Părinte român.

Dacă tot sunt în temă, aş dori să vizionaţi acest videoclip clik

şi să vedeţi ce părinţi denaturaţi există. Cum să îţi chinui copilul în asemea hal? Câţi ani are? 5, 7?

Şi ca să mai vezi că la comentarii, unii sunt mândri că acel copil, acel părinte, sunt români.