M-am pierdut.

Mă pierd pe străzi...
O bucată de suflet aici, o bucată dincolo și mă trezesc că am buzunarele goale. Apoi amintirile... Vaaai, câte amintiri căzute prin găurile de canal... și așa am pierdut ziua de ieri, sau cărțile citite vara trecută, ba chiar și chipul mamei. L-am căutat o oră și jumătate prin pietrișul din fața unui bloc.
Ieri așteptam în stație, cu un prieten, iar autobuzele veneau unul după altul, fiecare oprea, își deschidea ușile, le auzeam, însă nu le vedeam.
-Uite, acesta e autobuzul tău... Și ăsta, și ăsta! De ce nu te urci?
Ascultându-l, am realizat că nu știu cine e. Nu-i recunoșteam chipul, vocea, privirea... și am realizat că m-am pierdut undeva printre scaunele cartonate din L'Atelier.

poza

”Răzbună-te pe hârtie”

”Răzbună-te pe hârtie”, așa mi s-a spus... Să-mi las toți nervii, toate tristețile, toate sentimentele negative pe foi de hârtie. Dar când singurul lucru care îmi vine să-l fac este să țip, îmi este prea greu să îmblânzesc cuvinte...

Lansare candidați USL

Vineri, 9 noiembrie 2012, în prima zi a campaniei electorale, USL și-a lansat candidații pentru colegiile 8, 9, 10 deputați și colegiu 4 Senat.

Lansarea a avut loc la Casa de Cultură a orașului Huedin, în prezența distinsului Președinte a Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, care nedorind cumva să iasă din tiparul USL de promovare a nepotismului, își susține soția ca și candidat pentru colegiul 9.

Discursurile au fost lipsite de substanță, aceleași acuzații cu care suntem obișnuiți de 20 de ani cu ”greaua moștenire”, aceleași promisiuni fără acoperire în realitate, aceeași ofertă superficială și, în rest, niciun pic de sclipire.

Au avut loc spectacolele de rigoare, pentru a atrage susținători, fiind invitate trei formații de muzică populară dintre care una cu copii, iar, costurile, în mod surpinzător au fost neevidențiate.

Finalul, desigur a fost în stilul promovat de Marian Vanghelie, un mare festin. Cu mic și cu mare s-au desplasat la o unitate alimentară obscură din localitate, pentru a servi mititei și bere.

Ulterior, pe surse, persoanele de vârsta a treia nu mai conteneau cu laudele la adresa mâncării care, calitativ a fost îndoielnică, iar cantitativ, nesatisfăcătoare.

Concluzia? Roata tot roată merge, primești ceea ce oferi, iar probabil USL-ul va primi voturile în funcție de cât de pline au fost burțile susținătorilor.

poza

Studentul Ardelean din spatele monitorului

            Prin Cluj circulă de ceva timp o veste. Ce fel de veste? Studentul Ardelean dă un party! Unde? În Gambrinus. Când? Joi, 8 noiembrie, începând cu orele 22:00 (am auzit că nu trebuie să întârziem niciun minut, desigur, pentru a nu pierde surprizele și premiile). Iar intrarea e doar 5 lei!

            Ei bine, probabil nu am zis nimic nou, dar eu, fiind mai curioasă din fire, am vrut să aflu mai multe așa că, am reușit să obțin câteva detalii din viața Studentului Ardelean. Ca să mă fac înțeleasă, Studentul Ardelean nu este un singur om, ci este o întreagă echipă formată din creatorul site-ului, din prietenii săi, din oamenii de pe stradă și toți cititorii. Este o echipă formată din aproximativ 54 000 de oameni, fiecare cu personalitatea sa, cu visele sale, dar care au în comun acest... mod de viață!

            ”Nu vreau să mă promovez ca un șmecher care are un blog. De fapt, e o colecție de glume, dume și povești adunate de la alții, în care mă regăsesc atât eu, cât și cei care citesc site-ul, cititori din toată România, dar și din Italia, Spania, Marea Britanie”, îmi spune omul care a pus baza acestei echipe.

            Cu puțin scepticism (eh... cine ar avea încredere într-un student la jurnalism în anul I?!), dar cu multă bunăvoință, îmi răspunde la întrebările poate puțin prea curioase. Ideea i-a venit după doi ani în care și-a petrecut timpul pe tot felul de rețele de socializare (facebook, twitter, 9gag) și a aflat ce înseamnă informația virală. Deși nu a făcut niciun fel de promovare, site-ul a devenit într-un timp extrem de scurt, foarte popular.

            Când s-a ajuns la impresionantul număr de 50.000 de like-uri, prietenul nostru a hotărât că e timpul să abordeze o nouă politică. Ideea nu mai era de a crește, ci de a răsplăti fanii, prin bilete la diverse concerte și festivaluri, beri moca, vouchere și se va continua în acest ritm, până la sfârșitul anului.

            Nu voi spune numele creatorului site-ului, din motive de intimitate, dar doresc să spun că el este foarte atașat și crede cu adevărat în acest mod de viață. <<Ardelean nu înseamnă să folosești regionalisme sau interjecții precum ”ioi” sau ”no”, ci să te regăsești în stilul de viață. De asemenea, student, înseamnă să trăiești cât mai ieftin și cât mai bine... să te poți distra!>>.

            Îmi explică mie, cum a încercat să explice multor persoane, care pur și simplu nu îl înțeleg, că el NU câștigă niciun ban din acest site. De asemenea, mulți fani nu înțeleg de ce a ales Clujul, iar explicația este simplă: experiența sa de student, s-a format aici, în Cluj.

            Din păcate, oricât am insistat, nu a vrut să divulge niciuna dintre surprizele ce ne vor aștepta, îndată ce intrăm în Gambrinus. ”Vei vedea” a fost singurul răspuns. Totuși, mi-a spus de ce a ales acest local: ”Fiindcă sunt cei mai deschiși la tot felul de evenimente și la orice gen de public!”.

            Ei bine, cam asta se află în spatele ”Studentului Ardelean”, o poveste, o echipă, mult râs și voie bună.

            Ne vedem joi la party!

Să mergem cu autobuzul

M-am mutat la Cluj, în cămin. Și... toate bune și frumoase, facultatea aproape, deci merg pe jos. Daaar, mai am de mers în diverse locuri unde nu pot ajunge decât cu autobuzul/troleul (mă cam depășesc denumirile astea)... în fine, pe scurt, cu RATUC-ul. Numărul 25 e ”preferatul” meu cum s-ar spune. Așa că voi scrie aici câteva reguli ce trebuie respectate dacă vrei să călătorești cu 25-ul.
1. Înainte să mergi în stație te încarci cu multă răbdare, fiindcă, ăsta a nost vine ori în 5 minute, ori în 45.
2. Dacă ești fan al parfumurilor, aici vei găsi cele mai diverse arome, de la Channel Coco până la transpirație cu ceapă sau brânză veche.
3. Trebuie să fii înțelegător cu bătrânii care, deși sunt locuri libere, vor aștepta lângă tine și vor privi insistent până le cedezi locul. Desigur, dacă ești orgolios și posesiv și nu vrei să îți dai locul, vor începe să te facă ”prost-crescut” (în cel mai fericit caz) sau eventual vor zice ceva de organele genitale ale maicătii.
4. Dacă ai ghinionul să fie aglomerat autobuzul și tu să fii chiar lângă ușă, va trebui să te dai jos la fiecare stație pentru a putea coborî și ceilalți, iar ei îți vor mulțumi (”Dă-te-n gâtu mătii mai încolo să pot și eu să cobor”)
5. No, asta îi partea mea preferatăăă. Dacă ești fan Free Hugs, aici te vei simți în largul tău cu siguranță, nicăieri nu găsești așa multă iubire ca și în autobuz.
6. Să nu uit să menționez că de multe ori te vei simți ca în telenovele (”Da ți-am zis să-mi dai 7 lei, că mi-am luat țigări și nu mai am. Da ți-am zis că întârziu! Da mă doare-n fund de iubirea ta, dacă nici 7 lei nu poți să-mi dai. Ce-ai zis? Nu mă aștepți în stație? Lasă că mă duc și mă f*t pentru 7 lei și tot ție o să îți pară rău”)

Așa ca o concluzie, recomand 25-ul cu toată căldura. Have fun!

Guest Post - "Peste Tot"

Acesta va fi un post foarte diferit față de ceea ce se găsește pe aici de obicei, dar mie mi-a plăcut mult. Este un guest post, deoarece articolul nu este scris de mine, ci de un prieten de-al meu, care însă a dorit să rămână anonim. Ei bine, fără alte detalii, spor la citit și distracție plăcută!

            Cauți pe cineva? Nu-i problemă! Dublu-clik pe Opera/Mozilla/Chrome, www.facebook.com. Scrool un pic în jos, citim 2-3 rânduri, vedem noile

 realizari ale prietenilor noștri, ne propunem ca de mâine să începem în forță... același lucru care așteaptă să fie dus la bun sfârșit de un car de ani: de mâine mă duc și-mi iau restanțele alea din o mie nouă sute toamna la materiile alea care nici măcar nu mai știu cum se numesc. Da! Asta o să fac, imediat după ce mai dau un scrool, că am auzit că vecina și-a luat mobilă nouă, și a pus ceva poze cu ea pe wall. Cred că a intrat în cadru din greșeală, altfel nu-mi explic cum de e în boxeri și sutien. Fap-fap. 

Revenind, ai terminat de completat check-listul. Îți amintești că de fapt ai intrat să vezi unde sfântu` sunt Dorel și Maricica. Scrool scrool iar în jos.

 Până să dai de ei mai găsești încă vreo 3 ciute și 2 ciumegi care dau check in în Cuca Macăii și in pat la măăăă-ta. Și apoi apare ceva neașteptat! Maricica a dat check-in "peste tot". Ambiguu, dar foarte inteligent! Ne sugerează că e afară din casă, dar totuși nu ne arată coordonatele exacte. Hmm… exact ca în basme: "pe un tărâm îndepartaaat, fix după morții-lu-măăăăăăăă-ta și capul p**** mele...etc etc"

 Dar hei! Arată că încă 2 prieteni sunt cu ea "peste tot". Oare nu cumva...? Ba da! Au plecat să salveze tocmai pe...măăăăăăăăă-ta!

   Serios, cât de retardată să fii să crezi că merită împărtășit așa ceva cu restul oamenilor necunoscuți de pe facebook? Adică mie asta îmi sugerează doar că ai ieșit afară în fața blocului și fiind destul de proastă încât să nu poți hotărî dacă să stai în casă la căldură,  pe facebook -of cors madăfakăr-, sau să stai afară în frig, cu degetele învinețite, că doar nu-i frig degeaba, decizi să te învârți prin cartier cu un check-in semidoct din punctul de vedere al autiștilor. Adică, acum ești în față la scara B, peste 2 minute în față la "bancă". Toti au câte o "bancă" la care se întâlnesc să spargă un bulangiu sau o pungă de semințe, așa că nu întrebați ce p*** mea e și banca asta. Dacă cumva vă trece prin cap să o faceți, ar însemna că nu prea aveți viața socială, deci nici nu ieșiți afară și nu am tocmai dispoziția necesară să descriu cum arată o bancă din fața blocului. Darămite să descriu contextul socio-cultural prin care o bancă normală devine "bancă". 

Cumva oamenii aștia au nevoie de confirmarea oferită de ceilalți pentru a ieși afară. Se simt ei mai împliniți pe interior dacă pe lângă cei cu care ies, mai știu și prietenii lor imaginari că da, domnule, ei au fost afară și uite ce au făcut. Laudați și cântati, au viață socială.

            Hai cu like-ul că măcar ei nu o să fie niște eșecuri ale societății. Cu cât mai multe like-uri, cu atât mai multe ieșiri de genul, deci cu atât mai avansați în ierahia socială o să ajungă. Până o întrec pe măăăăă-ta și ajung pe locul 3, că pe primele 2 le găsești pe alea 2 bune prietene ce fac totul împreună. Ai crede că-s siameze, dar așa lipite de buci cumva, altfel nu-mi explic cum de ambele f** aceiași malâci. Prietene ce fac totul împreună.

poza

Balul Bobocilor Huedin 2012

Aseară, la Casa de Cultură a orașului Huedin, a avut loc mult-așteptatul Bal al Bobocilor, organizat de clasa a12-a E, diriginte domnul prof. Dinu Bălan. Evenimentul a fost prezentat de Ioana Toșa și Cătălin Ficuț. La concurs au participat 8 perechi, ceea ce reprezintă un număr destul de mare. Se pare că bobocii noștri sunt curajoși și ambițioși.
Concursul a debutat cu prezentarea perechilor, aceasta fiind urmată de un moment artistic susținut de incredibila voce a Cristinei Bolfa, un tânăr talent, artist pe drumul succesului, al orașului Huedin.
Proba numărul doi le-a dat ceva bătăi de cap boboceilor. Aceștia, după ce ascultau o melodie, trebuiau să ghicească titlul și interpretul. A fost dat un singur răspuns complet.
Ei bineeee, acum urmează partea mea preferatăăă. Colectivul clasei a12-a E, împreună cu dirigintele lor și cu domnul prof. Alexandru Jurcan au pus în scenă o piesă pe tema ”Comunicarea dintre profesori și elevi”. Clasica antiteză dintre profesorul clasic, rigid, comunist, tipic românesc și elevii care caută ca totul să fie modern. Astfel, profesorul ajunge să își schimbe metoda de predare, care însă nu este agreată de director. Se face aluzie la ideea de ”firmă de pază”, metodă introdusă recent la Liceul Teoretic ”O. Goga”, ca măsură de precauție, sunt hiperbolizate micile ”indecențe” ca să le spunem așa... Fete cu fuste foarte scurte, decolteuri, bluze cu vedere la buric, dansând lasciv în jurul profesorului, obișnuitele bătăi se transformă în adevărate lupte, învingătorul așteptând verditcul publicului (pe ideea Romei Antice și a luptelor din Colosseum): învinsul va fi sau nu cruțat. (Eu am votat că nu! :)) ) Per total, mi-a plăcut sceneta. Mult.
A treia probă a fost destul de dificilă pentru concurenții noștri, deoarece... se pare că... nu stau prea bine la capitolul putere de convingere. Fiecare pereche trebuia să aleagă un membru al juriului și să îi dea motive cât mai bune ca să îi acorde un maxim de punctaj.
Până ce bobocii și-au mai tras puțin sufletul, a avut loc o prezentare de modă coordonată de Ioana Pleș, fiind expuse stilurile: elegant, hip-hop, rock, uniforma, country, vintage, și army.
Nici următoarea probă nu a fost mai ușoară! Fiecare pereche a primit câte o ghicitoare, iar după ce o rezolvau, trebuiau să caute obiectele pe scenă și pe primele două rânduri.
Ultima probă, cea de dans, a fost anulată din lipsă de timp, dar ne-a încântat cu vocea ei o altă artistă talentată, Oana Tomoș, iar apoi, ca să fie și cireașa de pe tort, show-ul s-a încheiat cu un duet excepțional între Cristina Bolfa și Oana Tomoș.
Ei bine, cam asta a fost pe scurt, Balul Bobocilor, cu plusuri și minusuri, dar cu multe râsete și voie bună. Au fost și probleme tehnice și câteva greșeluțe pe ici pe colo, dar eu zic ca a fost ok. Daaar, dat fiind faptul că am încercat să fiu cât mai obiectivă, am cerut părerea unor elevi (care vor rămâne anonimi) atât despre concurs, cât și despre discotecă.

Elev 1:
La concusrs a fost frumos, mi-a placut si m-am distrat, dar la discotecă muzica nu a fost dată destul de tare. Erau doar 2 boxe în mijloc și toată lumea se înghesuia acolo, iar muzica nu a fost prea bună.

Elev 2:
Păi concursul mi s-a părut destul de ok ,probele au fost foarte dragute, doar că întreruperile alea o fost groaznice, iar discoteca o fost dezastru:)

Elev 3:
S-a văzut slaba organizare. Prima impresie proastă mi-au făcut-o prezentatorii care nu aveau pic de naturalețe în ei. Deși citeau, ă-urile și î-urile erau nelipsite. Apoi am văzut perechile, cam prea multe. Cred că o preselecție ar fi fost binevenită. Probele au fost cum au fost, bobocii s-au chinuit să dea ce-i mai bun din ei. Pauzele dintre probe, au durat mai mult decat probele în sine, devenind chiar obositoare. Momentele de "probleme tehnice" au plictisit enorm. Dar vreau totuși să acord un plusuleț lui Cătălin Ficuț care a încercat să mențină o atmosfera plăcută. Îmi pare rău pentru situația în care a fost pusă Oana Tomoș. Trecând peste toate inconvenientele, pot spune că m-am și distrat. Am înțeles că domnul Filip trebuie să aibă mai multă grijă de fetele sale! :))

Șiii, părerea unui participant:

Concursul ar fi putut avea probe mai amuzante, dar a fost ok. Era totuși mai bine dacă se încadrau în timp, ca să putem face și proba cu dansul. Iar în ceea ce privește discoteca, totul ar fi fost super dacă dj-ul nu ar fi  stricat toată treaba. Desigur, nu putem să îi învinovățim pe cei din 12 E, fiindcă nu aveau de unde să știe!

Ehhh... cam asta a fost tot. Rezultatul?
Locul 1 - Echipa formată din Sarmis Perțe și Cristina Stanciu
Locul 2 - Echipa formată din Codrin Chițău și Ioana Mădaș
Locul 3 - Echipa formată din Florin Mudure și Szikszai Timea

Felicitările de rigoare dragii mei!

E ”bini di tăt”!

Tot omul are o limită! Și cred că de a mea s-a trecut de mult!
Mă scoate din sărite cum la noi tot timpul trebuie să fie câte un trend. Pe bune. A fost vremea cu RObotzii, care a trecut (mă... măcar erau cât de cât amuzanți) și totuși încă auzi câte o glumă din aia răsuflată gen ”dulce ca o savarină”, a fostu trendu cu ”Vara nu dorm” de pe Facebook toată lumea povestea de ”Adormirea lui Connect-R și nici acum nu se termină!
Iar acum.... ACUM e în vogă Karie, Skizzo Skillz Pavel Stratan - Bini Di Tăt. Pur și simplu am obosit să văd pe net sau să aud pe stradă, sintagma ”bini di tăt” care mai are puțin și ajunge semn de punctuație!
Am ascultat și eu melodia care sincer, mi se pare un .... nu găsesc un cuvât suficient de urât ca să mă exprim, la fel ca și ”Minim doi” și alte idioțenii pe care le-am auzit în ultima vreme.
Nu avem ce face... așa-i la noi... e nevoie de un trend de care toți să abuzăm, ca să fim mai grozavi, că doar... ce naiba? Suntem oameni extraordinari, de la ăla care nu știe scrie, la ăla care scuipă la tot pasu, toată lumea dă pe afară de inteligență și trebuie să fie grozav!
Da mai continuăm mult cu efectu ăsta de turmă și cu trendurile astea idioate?

Prietenia și telefoanele.

Eu nu consider că pentru a fi cu adevărat prieteni, trebuie să suni, sa te interesezi de sănătatea celuilalt zilnic. Prietenia nu se măsoară în câte minute vorbești pe zi la telefon, sau cât de des te vezi, ci înseamnă să fii acolo pentru celălalt și printre zâmbete, dar și printre lacrimi, să ai o grămadă de amintiri extraordinare, și să fii dispus să dăruiești o îmbrățișare. Două dintre cele mai bune prietene ale mele, se afle la sute de km de mine, una la București, una la Dej și nu vorbim zilnic, dar știu că sunt acolo, la orice oră, au fost de n ori, chiar dacă doar cu sufletul și hei... în scurtul timp pe care îl petrecem împreună, ne asigurăm că avem parte de momente extraordinare!
Și... am scris postul acesta pentru cineva care mi-a reproșat că nu știu să telefonez zilnic. Și nu ți-am mai răspuns la mesaje fiindcă pur și simplu m-am saturat de toate certurile, pentru aceasta ”prietenie” sau cum vrei tu să o iubești. Nu, prietenii nu se supără din orice, și nu își trimit tot la două zile mesaje cu ”du-te dracului, lasă-mă în pace, șterge-mi numărul”. Ei se țin de mână, ca să-și transmită energie pozitivă! Credeam că asta contează, că despre asta e vorba!

poza

Și lăsăm atât de multe săruturi să moară...

Degeaba ne dăm drept oameni și alergăm după cafele, zâmbind crispat și aruncând numele Domnului în deșert.
Degeaba ne credem oameni când folosim șerpi în loc de cuvinte și lăsăm atât de multe săruturi să moară.
Degeaba ne dorim să fim oameni când am lăsat iubirea noastră să fie un zid de neputință între noi, iar eu... te visez atât de des fiindcă nu-mi doresc nimic mai mult decât să-ți îmblânzesc visele, să-ți mângâi sufletul și să-ți iubesc mâinile aspre.  Tu în schimb, nu trebuie decât să-mi umpli canalele respiratorii cu aroma ta.
Cu siguranță greșeala noastră a fost că ne-am considerat mai mult decât oameni și, încercând să ajungem la soare, aripile ne-au ars și am căzut în două lumi mult prea diferite, iar acum... ne vedem doar prin oglindă.

Valuri.

A trecut ceva timp de când nu am mai scris, fiindcă, sincer... nu am simțit nevoia. De ce? Nu știu. Viața are un mod ciudat de a ne arunca dintr-un vârtej în altul și de prea puține ori avem ape liniștite, unduite ușor de câte o briză, iar eu deja de prea mult timp nu am mai avut parte de ape netulburate. Am auzit prea mult în ultima vreme ”Ai azi-mâine douăzeci de ani, coboară cu picioarele pe pământ, găsește un drum și păstrează cursul... lasă atâta dragoste și atâtea metafore.” Dar, sincer, nu sunt pregătită... sunt încă în etapa aceea în care mă arunc dintr-o furtună în alta.
Și la ce mi-ar folosi ape liniștite când sufletul tânjește după nestatornicie? Oricum, sunt sigură că am întâlnit oamenii potriviți, care știu cum să mă tragă la mal când li se pare că am înotat prea departe.

poza

Supleantul

de Petru Popescu

Ca să fii un bun scriitor, trebuie să fii obsedat de cuvinte, să trăiești în două lumi paralele, să fii realist și visător în același timp, dar trebuie și să te lupți cu aceste cuvinte, să le prinzi, să le legi, să le așezi pe foaie, cu grijă să nu scape.
Acest roman ilustrează foarte bine condiția scriitorului în perioada comunistă, într-o Românie nesigură, în care toți visau la libertate. Personajul principal se află în aceași situație, dorește libertatea de a scrie ce vrea în țara lui, în limba sa natală.
Ajunge să aibă o legătură amoroasă cu Zoia Ceaușescu, însă... această legătură îi va aduce sau nu libertatea după care tânjește?
Un roman palpitant, surpinzător, care are ”puțin din toate”, prin care Petru Popescu îți rămâne în suflet și în minte un scriitor extraordinar, care a reușit să îmblânzească aceste cuvinte...

O recomand cu toată căldura!!!

Nota la mate.

Am tot povestit în stânga și în dreapta ce mi s-a întâmplat mie în ultima zi de școală și abia acum mi-a venit ideea să postez și aici. Am fost la liceu să trecem mediile în carnet, apoi la o cafeluță, așa, fiindcă ne respectăm, șiiii... pe când mergeam cu o prietenă acasă (eram prin centru) aud ceva neobișnuit... Când mă uit înspre șosea, un pui mic, alb, fugise sub un tir. Mi-am pus mâna la ochi, fiindcă am fost sigură că s-a făcut una cu asfaltul, dar reușise să scape.
Neștiind ce să fac, am început să dau din mâini și să țip ”puiuuu, puiuuuu!!!!”, oprind astfel toată circulația. Un copil care era pe cealaltă parte a străzii, a luat puiul și mi l-a adus. Sărăcuțu.. tremura tot... probabil cineva cumpărase mai mulți de la piață și îi pierduse pe drum.
M-am întâlnit cu profu de teatru, care mi-a zis că doar mie mi se putea întâmpla așa ceva, iar eu am luat-o ca pe un semn șiii, cum mi-a zis un prieten ”l-am folosit ca la ruletă.” I-am zis puiului: ”tu ești nota mea la bac la mate. Dacă îl pic, te bag în supă, dacă nu, te păstrez, te iubesc și vom fi prieteni.” Ei bine, rezultatul? Vedeți

în poză. Pe pui, care de fapt e puicuță o cheamă ”nota la mate”, iar eu îi zic prescurtat ”Mate”. :) Și e al naibii de drăguță!! ;x

E greu să te convingi că nu-ți mai pasă de o persoană pe care cândva ai iubit-o din tot sufletul...

18 ani?!

Aud mulţi care spun: "Lasă că fac eu 18 ani, şi fac ce vreau!". Exact aşa gândeam şi eu pe la 15 ani când ai mei nu vroiau să mă lase mai mult de ora 22 în oraş. Prima dată când am fost la discotecă a fost când aveam 16 ani, în clasa aIX-a, la balul bobocilor. Şi văd acum copii de 12-13 ani cu paharul de vodkă la mână prin cluburi... Şi ei abia aşteaptă să împlinească 18 ani să poată face ce vor.
Ei bine, când am devenit majoră, am realizat că... nu-i totul atât de roz în lumea adulţilor şi că sunt mai multe aşteptări, mai multe probleme....  Nu, nu faci ce vrei după ce devii major. Faci ce vrei până acolo, fiindcă eşti copil şi ţi se iartă totul tocmai din acest motiv...
Şi eu nu fac ce vreau, la aproape 20 de ani, fiindcă atâta timp cât stau în casa părinţilor mei şi trăiesc din banii lor, fac cum spun ei. Fiindcă altfel, sunt majoră, de aici încolo mă pot descurca şi singură. :)

poza