Aseară, la Casa de Cultură a orașului Huedin, a avut loc mult-așteptatul Bal al Bobocilor, organizat de clasa a12-a E, diriginte domnul prof. Dinu Bălan. Evenimentul a fost prezentat de Ioana Toșa și Cătălin Ficuț. La concurs au participat 8 perechi, ceea ce reprezintă un număr destul de mare. Se pare că bobocii noștri sunt curajoși și ambițioși.
Concursul a debutat cu prezentarea perechilor, aceasta fiind urmată de un moment artistic susținut de incredibila voce a Cristinei Bolfa, un tânăr talent, artist pe drumul succesului, al orașului Huedin.
Proba numărul doi le-a dat ceva bătăi de cap boboceilor. Aceștia, după ce ascultau o melodie, trebuiau să ghicească titlul și interpretul. A fost dat un singur răspuns complet.
Ei bineeee, acum urmează partea mea preferatăăă. Colectivul clasei a12-a E, împreună cu dirigintele lor și cu domnul prof. Alexandru Jurcan au pus în scenă o piesă pe tema ”Comunicarea dintre profesori și elevi”. Clasica antiteză dintre profesorul clasic, rigid, comunist, tipic românesc și elevii care caută ca totul să fie modern. Astfel, profesorul ajunge să își schimbe metoda de predare, care însă nu este agreată de director. Se face aluzie la ideea de ”firmă de pază”, metodă introdusă recent la Liceul Teoretic ”O. Goga”, ca măsură de precauție, sunt hiperbolizate micile ”indecențe” ca să le spunem așa... Fete cu fuste foarte scurte, decolteuri, bluze cu vedere la buric, dansând lasciv în jurul profesorului, obișnuitele bătăi se transformă în adevărate lupte, învingătorul așteptând verditcul publicului (pe ideea Romei Antice și a luptelor din Colosseum): învinsul va fi sau nu cruțat. (Eu am votat că nu! :)) ) Per total, mi-a plăcut sceneta. Mult.
A treia probă a fost destul de dificilă pentru concurenții noștri, deoarece... se pare că... nu stau prea bine la capitolul putere de convingere. Fiecare pereche trebuia să aleagă un membru al juriului și să îi dea motive cât mai bune ca să îi acorde un maxim de punctaj.
Până ce bobocii și-au mai tras puțin sufletul, a avut loc o prezentare de modă coordonată de Ioana Pleș, fiind expuse stilurile: elegant, hip-hop, rock, uniforma, country, vintage, și army.
Nici următoarea probă nu a fost mai ușoară! Fiecare pereche a primit câte o ghicitoare, iar după ce o rezolvau, trebuiau să caute obiectele pe scenă și pe primele două rânduri.
Ultima probă, cea de dans, a fost anulată din lipsă de timp, dar ne-a încântat cu vocea ei o altă artistă talentată, Oana Tomoș, iar apoi, ca să fie și cireașa de pe tort, show-ul s-a încheiat cu un duet excepțional între Cristina Bolfa și Oana Tomoș.
Ei bine, cam asta a fost pe scurt, Balul Bobocilor, cu plusuri și minusuri, dar cu multe râsete și voie bună. Au fost și probleme tehnice și câteva greșeluțe pe ici pe colo, dar eu zic ca a fost ok. Daaar, dat fiind faptul că am încercat să fiu cât mai obiectivă, am cerut părerea unor elevi (care vor rămâne anonimi) atât despre concurs, cât și despre discotecă.
Elev 1:
La concusrs a fost frumos, mi-a placut si m-am distrat, dar la discotecă muzica nu a fost dată destul de tare. Erau doar 2 boxe în mijloc și toată lumea se înghesuia acolo, iar muzica nu a fost prea bună.
Elev 2:
Păi concursul mi s-a părut destul de ok ,probele au fost foarte dragute, doar că întreruperile alea o fost groaznice, iar discoteca o fost dezastru:)
Elev 3:
S-a văzut slaba organizare. Prima impresie proastă mi-au făcut-o prezentatorii care nu aveau pic de naturalețe în ei. Deși citeau, ă-urile și î-urile erau nelipsite. Apoi am văzut perechile, cam prea multe. Cred că o preselecție ar fi fost binevenită. Probele au fost cum au fost, bobocii s-au chinuit să dea ce-i mai bun din ei. Pauzele dintre probe, au durat mai mult decat probele în sine, devenind chiar obositoare. Momentele de "probleme tehnice" au plictisit enorm. Dar vreau totuși să acord un plusuleț lui Cătălin Ficuț care a încercat să mențină o atmosfera plăcută. Îmi pare rău pentru situația în care a fost pusă Oana Tomoș. Trecând peste toate inconvenientele, pot spune că m-am și distrat. Am înțeles că domnul Filip trebuie să aibă mai multă grijă de fetele sale! :))
Șiii, părerea unui participant:
Concursul ar fi putut avea probe mai amuzante, dar a fost ok. Era totuși mai bine dacă se încadrau în timp, ca să putem face și proba cu dansul. Iar în ceea ce privește discoteca, totul ar fi fost super dacă dj-ul nu ar fi stricat toată treaba. Desigur, nu putem să îi învinovățim pe cei din 12 E, fiindcă nu aveau de unde să știe!
Ehhh... cam asta a fost tot. Rezultatul?
Locul 1 - Echipa formată din Sarmis Perțe și Cristina Stanciu
Locul 2 - Echipa formată din Codrin Chițău și Ioana Mădaș
Locul 3 - Echipa formată din Florin Mudure și Szikszai Timea
Felicitările de rigoare dragii mei!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu