Dezamăgire.

Sunt mai mult decât dezamăgită...

Filosofie.

De anul acesta, s-a introdus o nouă materie, căreia i se spune FILOSOFIE.
Această materie m-a atras din prima oră, nu știu sigur dacă din cauza subiectelor discutate sau pur și simplu a modului în care profesoara abordează aceste subiecte.
Adevărul este că de mult nu mi-a fost (la școală) solicitat creierul într-un mod care să îmi placă și mi se pare util.
Se pun probleme, se discută, se dezbate, dar nu se ajunge la o concluzie. Cam asta este ideea filosofiei. Orice părere este acceptată dacă vine cu argumente. Și ce mai argumente! Și ce subiecte!
Nu mă atrage pe mine în mod deosebit părerea diferiților filosofi, cât temele abordate. Mă fac să mă gândesc la Paulo Coelho (dintr-un motiv sau altul :-” )
Păcat totuși că avem doar o oră pe săptămână. Părerea mea este că cel puțin două ar fi benefice.
Azi am discutat despre moralitate.


Ce credeți voi că este moralitatea?

Galbenă gutuie.

Dragoste.

Adevărul e că niciodată nu te vindeci în totalitate de dragoste. Oricât timp ar trece, o fărâmă tot rămâne lipită de sufletul tău, amintindu-ți că a fost cândva acolo... Să nu cumva să o uiți.



poza

Ce am realizat eu în viața asta?

Pur și simplu cred că trebuie să iei într-o zi o pauză de la viața ta agitată și să stai să te gândești ”Ce am realizat eu în viața asta?”. Nu câți iubiți/iubite ai avut, nu câte iphone-uri ți-au cumpărat părinții, nu câte note ai luat pe pile, ci rezultate tale, succesele tale, meritele tale, munca ta, care nu a depins de nimeni.
Eu... eu am luat Cambridge-ul. Am luat permisul. Am iubit. Am ajutat pe cineva să își aducă aminte cum e să trăiască. Am dăruit zâmbete. Am ajuns în al 4-lea an de mate-info. Am debutat cu proza mea într-o revistă. Nu am cerut bani de cheltuială de la ai mei de vre-un an jumate...
Și probabil mai sunt, dar sunt suficiente acestea pe moment.
Deci... ce ai realizat tu în viața asta?

Pentru mine.

Mă gândesc că de atâtea ori mi-e dor de mine, fiindcă nu am timp nici să respir cum trebuie, nici să citesc, nici să îmi fac manichiura de două ori pe săptămână.
Nu vreau să mă plâng, fiindcă măcar așa nu mă plictisesc, dar mi-ar plăcea din când în când să am două ore doar pentru mine.

poza

M-ai scris.

Până și timpul se așezase umil la picioarele sărutului nostru, așteptând o respirație cât de mică prin care să se strecoare. Să nu uităm că e, să nu uite că suntem.
Îmi îmbrățișai genunchii, iar eu m-am așternut peste tâmplele tale. Ți-am mângâiat visele și dorințele până mi s-au înăsprit palmele, dar tot n-a fost de-ajuns.
Afară, oamenii plimbau copaci, în timp ce îți povesteam cum m-am certat cu un ”te iubesc” ce se cazase sub patul meu.
Am uitat să ne scoatem din buzunar razele de soare așa că...
M-ai scris într-o carte și acolo am rămas până azi.

poza

:)

Vreau să-ți duc zâmbetul cu mine acasă...

La mulți ani, Julie!

Azi, cea mai dragă prietenă a mea de pe blogspot a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani.
La mulți ani și la cât mai multe zâmbete! Să ai parte în viață doar de fericire, iubire, noroc, sănătate, prieteni, iubiri, inspirație și sper ca absolut toate dorințele tale să devină realitate.
Mult succes și ne vedem la anu la facultate! :*

Jurnal de călătorie.

Pruncii mei s-au descălțat,
Trenul tot a leșinat.

Până Dejul a sosit,
Cu ai mei s-au contopit.

Șnițel de Dej plus șnițel de Hodin,
Adunătură de țuici, ba chiar de vin.

Voi pregăti logodne și nunți,
Că li se suie hormonii pe frunți!

Bya și Călin, cu vorbă multă,
Lângă veceul romantic, au pus de-o nuntă.

A leșinat în franceză profesoara,
Că pruncii prea întins-au sfoara.

De Alexandru Jurcan.

J`♥ Amifran

A fost Arad... A fost Amifran... A fost vis!
E Paradis pentru o săptămână. O săptămână în care nimic și nimeni nu mai contează, doar ce se întâmplă acolo. Spectacole, muzică, lumină, dans, prieteni, fum, săruturi, iubire ce ține trei zile, gălăgie, aplauze, poze. Găsești acolo tot ce ți-ai putea dori vreodată. Este un antrenament continuu pentru suflet și minte.
Ajungi acolo obosit după călătorie doar cu speranța că te vei distra, dar nici nu ai idee ce te așteaptă.
Începe deschiderea festivalului, lumină, baloane, confetti, discursuri optimiste și afișarea păpușii care va supraveghea tot festivalul, din locul ei special amenajat deasupra scenei.
Urmează atelierul unde ești repartizat și habar nu ai ce te așteaptă. Și îți place sau nu, dar nu ieși cu mâna goală. Ieși cu o nouă experiență, câteva cuvinte noi din vocabularul limbii franceze și mai ales, prieteni noi, grozavi, cu care ai sau nu lucruri în comun, dar de care te atașezi inevitabil.
Totul se derulează într-un ritm halucinant... nu îți dai seama când ajungi în culise, așteptând să intri pe scenă, să îți spui replica, iar emoțiile te fac să tremuri. Râsete, aplauze, poza de după spectacol.
Să nu uităm de celebrele Soirée Surprise unde se întâmplă cea mai mare parte din magie. Acolo cunoști pe toată lumea și pe nimeni, dar nu-ți pasă. E perfect!
Spectacolele de zi cu zi, te acaparează, te fac să aplauzi, să te ridici în picioare, să-ți dorești să nu se mai termine saaau, din contră, în cazul în care oboseala își spune cuvântul, îți crează o atmosferă prielnică să poți dormi.
Închiderea festivalului... Mulțumiri, promisiune pentru ediția următoare, diplome, premii... Și atunci, păpușa Amifran, care a vegheat cu luare-aminte timp de o săptămână, coboară de pe piedestal, oferind spectatorilor ultimul spectacol. Nu poți să ieși din sală fără câteva lacrimi în ochi.
Iar în ultima seară, chiar dacă distracția e în toi... faci tot posibilul să nu te gândești că mai sunt câteva ore și visul se termină. Iar în drum spre ultima ta noapte la internatul care ți-a fost casă în tot acest timp, plângi. Plangi fiindcă s-a terminat, fiindcă te întorci acasă, fiindcă a fost prea puțin, fiindcă nu știi ce ar putea înlocui aceste zile, fiindcă îți rămâne o bucățică din suflet acolo, la Arad.


(Acum, lăsând la o parte generalitățile, m-am simțit minunat. Spectacol a ieșit grozav. Mi-am făcut o grămadă de prieteni din Dej, Constanța, Arad, București, Austria, pe care sper că voi mai avea șansa să-i revăd și pe care promit că nu-i voi uita niciodată! )

Lady Antebellum - Need You Now

Amifran!

Amifran, Arad, here I come! ;X

Dor.

Și... de fapt, ce este dorul? Este un pitic enervant de care te împiedici oriunde ai merge: prin casă, în oraș, în magazin și dacă încerci să-l ignori, va fi în stare să se prindă de piciorul tău, pentru a te împiedica din drumul tău.

Psalm.

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

PSALMUL 8
Al lui David.